loader
Noua Renastere - Despre afaceri in epoca Slowbalization

Noua Renastere - Despre afaceri in epoca "Slowbalization"

Interviu cu Adjiedj Bakas, Futurologist

"Majoritatea oamenilor nu isi doresc un viitor, vor doar ca viata lor de azi sa se desfasoare in continuare incet si neschimbata pentru urmatorii 30 de ani, fara sa se intample nimic nou. Dar am o veste proasta pentru toti cei care gandesc astfel: in urmatorii 50 de ani vom experimenta mult mai multe schimbari decat in ultimii 5.000 de ani ".

Futurologistul Adjiedj Bakas vorbeste cu pasiune si entuziasm in timp ce descrie noua lume a zilei de maine. Adjiedj Bakas este autorul cartii "The New Renaissance". Prim-ministrul olandez Mark Rutte il considera drept unul dintre marii ganditori din aceasta perioada. Bakas (55 ani) cu origini in India, America de Sud si Europa, traieste si lucreaza in zona metropolitana din Amsterdam si a vandut deja 1 milion de carti la nivel mondial. In curand s-ar putea sa vina si la Bucuresti sa le vorbeasca oamenilor de afaceri despre oportunitatile pe care le va aduce viitorul. Am avut un interviu cu el in vila lui de poveste.

Q: Cum ati defini era numita "slowbalization"? Care sunt instrumentele pentru afaceri necesare pentru a naviga cu bine era "slowbalization"?

Adjiedj Bakas: Globalizarea incetineste. Noul nationalism, regionalism si patriotism sunt in crestere. Oamenii constientizeaza faptul ca globalizarea nu este benefica pentru ei. Doar un grup mic profita. Deci, conceptul de globalizare necontrolata pierde teren acum. In plus, datorita transformarii digitale, a inteligentei artificiale si a robotizarii, productia la preturi mai mici devine posibila la nivel local.

Q: Descrieti termenul inventat de dvs, "slowbalization", ca "reactia impotriva globalizarii". Cat de severa va deveni aceasta?

Adjiedj Bakas: Unul dintre defectele globalizarii este politica de frontiera deschisa din cadrul UE. Din acest motiv, principalul produs de export al tarilor din est si sud este reprezentat de generatia tanara. Italia, Portugalia, Romania isi exporta tinerii promitatori in Germania si Scandinavia. Imbatranirea, o problema deja grava, devine si mai grava. Prin urmare, este extrem de important ca Romania incepe sa atraga inapoi tineretul emigrat si ca incepe sa aiba o crestere a ratei nasterilor, asa cum se intampla deja in Ungaria, Rusia si Scandinavia.

Imigratia nu este o solutie reala - nu se poate construi un viitor cu copiii altor natiuni. Cu toate acestea, in Europa de Nord-Vest, unde s-a produs islamizarea si unde se afla in crestere terorismul islamic, multi europeni indigeni se indreapta spre zone mai sigure, fara musulmani. De exemplu, multi oameni din Suedia, Franta si din Tarile de Jos cumpara proprietati acum in Portugalia si in Ungaria si isi muta activele si fondurile de pensii in aceste tari. Romania poate beneficia de aceasta tendinta.

Castigatorul actualului razboi rece dintre tarile crestine si islamice este China. Noile Drumuri ale Matasii, cunoscute si sub denumirea de "Belt & Road Initiative", leaga Eurasia transformand-o intr-o mare putere economica, condusa de China. Romania ar trebui sa se conecteze la noile drumuri de matase, fara a face greseli ca Muntenegru, care a facut prea multe datorii pentru a se conecta la aceste noi drumuri ale matasii.

Q: Cine vor fi castigatorii acestei incetiniri a globalizarii? Cum va arata si cum va sfarsi cel care va rata procesul slowbalizarii?

Adjiedj Bakas: China este castigatoarea. Regiunile fara musulmani din Europa si Africa ar putea beneficia de asemenea. Tari cum ar fi Suedia, Franta si Marea Britanie ar putea pierde.

Q: Este posibil ca reactia impotriva globalizarii sa se incheie cu o super-putere unipolarizanta?

Adjiedj Bakas: China, Rusia si SUA vor fi principalele puteri in lumea multipolara, condusa de chinezi.

Q: Care sunt sansele unor economii mai mici, cum este Romania, in epoca de incetinire a globalizarii? Este Uniunea Europeana pregatita sa faca fata ritmului de incetinire a globalizarii?

Adjiedj Bakas: Europa devine rapid un mare Disneyland in aer liber pentru turistii din intreaga lume. Industria turistica din Romania ar putea beneficia extraordinar de aceasta tendinta. Intre timp, populatia lumii creste cu 220.000 de persoane in fiecare zi. Astfel, industria alimentara si agricultura de aici ar putea produce si exporta foarte mult. Intre timp, industria IT globala creste rapid. Romanii sunt buni in IT iar industria de IT din Romania se poate astepta la un viitor de expansiune.

Q: Care este soarta euro si a dolarului in epoca de incetinire a globalizarii? Cum ramane cu bancile, companiile de asigurari si, in general, cu sectorul financiar?

Adjiedj Bakas: Bancile centrale din intreaga lume distrug actualul sistem financiar si monetar prin imprimarea zilnica a prea multor bancnote noi. In Israel este creata o noua cripto-moneda, Carat, bazata pe valoarea diamantelor de la Bursa de diamante din Israel. In Finlanda, antreprenorii experimenteaza o noua cripto-moneda bazata pe aurul pe care l-au cumparat din America de Sud, care este acum depozitat in seifurile finlandeze.

 

Autori

foto
DOINGBUSINESS.RO SRL