Discutiile referitoare la consolidarea fiscal-bugetara si la masurile necesare in acest scop se intensifica, de regula, de doua ori pe an – inainte de elaborarea bugetului pe anul urmator si dupa o perioada de executie de aproximativ sase luni, cand devin evidente rezultatele politicilor aplicate si se impun masuri de corectie. Anul acesta nu face exceptie, astfel ca, pe fondul incasarilor mult sub program si sub amenintarea ratarii tintei de deficit bugetar, reprezentantii autoritatilor, dar si ai altor institutii financiare sau ai mediului de afaceri, expun posibile solutii care ar putea ajuta la echilibrarea bugetara in limitele asumate pentru acest an, cel putin. Insa majoritatea se bazeaza pe masuri rapide, extreme, insuficient analizate si cu rezultate incerte. Or, pentru a iesi din aceasta spirala a solutiilor pe termen scurt, discutia ar trebui sa inceapa de la modul in care este construit bugetul de stat, principala cauza a fragilitatii sale permanente.
In linii mari, dilema momentului pare a fi legata de coloana bugetara care ar trebui ajustata in favoarea celeilalte – taiem cheltuielile pentru a ne incadra in venituri sau majoram veniturile pentru a acoperi cheltuielile asumate?
In mod traditional, in Romania, la elaborarea bugetului de stat reprezentantii autoritatilor iau in calcul venituri supraestimate si cheltuieli mai mici decat cele preconizate, mizand de fiecare data pe evenimente exceptionale care sa aduca mai multi bani la buget (crestere economica peste asteptari, evolutii financiare internationale favorabile etc.) sau pe faptul ca oricand exista anumite cheltuieli care pot fi sacrificate, cum ar fi cele pentru investitii. Rectificarile bugetare se bazeaza pe aceeasi formula, iar la finalul anului rezultatul, previzibil de altfel, este cosmetizat pe cat posibil si pus pe seama unor factori identificati pe parcurs. Astfel, structura bugetara subreda este perpetuata de le an la an, si, din acest considerent, de fiecare data suntem prinsi pe picior gresit atunci cand conditiile economice devin adverse (cum s-a intamplat la izbucnirea pandemiei, care ne-a „surprins” cu un deficit bugetar cu mult peste limita admisa de UE, inregistrat dupa mai multi ani de crestere economica record, la aparitia crizei energetice, la declansarea razboiului din Ucraina etc.).
Cronica uni esec anuntat
Pentru a beneficia de spatiul fiscal necesar in astfel de situatii, dar si pentru a asigura echilibrul bugetar pe termen lung, bugetul de stat trebuie construit conform principiului care sta la baza unei bune guvernante si anume pe venituri estimate cu prudenta si pe cheltuieli maximale. In acest fel, in conditii economice previzibile, echilibrul bugetar poate fi mentinut sau imbunatatit, iar intr-un context advers exista spatiu fiscal necesar pentru sustinerea economiei (reduceri de taxe, facilitati fiscale, subventii etc.).
Dar, in practica, istoria se repeta si anul acesta– Consiliul Fiscal a avertizat inca de la elaborarea bugetului de stat ca veniturile luate in calcul sunt supraevaluate (cu peste 11 miliarde de lei), iar cheltuielile sub-bugetate (cu noua miliarde de lei), iar deficitul la finalul anului ar urma sa se situeze la 5,7% din PIB, in loc de 4,4% din PIB cat si-au stabilit autoritatile ca tinta. Asadar, din start constructia a avut o baza instabila, astfel ca deficitul bugetar inregistrat dupa primele cinci luni ale anului, de 2,32% din PIB (fata de 1,4% din PIB in aceeasi perioada a anului trecut) indica in mod evident ca anul acesta Romania nu risca doar depasirea tintei de deficit, ci chiar un nivel peste cel de anul trecut si, astfel, sa isi incalce angajamentul asumat in fata autoritatilor europene, de reducere graduala a dezechilibrului bugetar, astfel incat sa revina sub limita maxima admisa in UE, de 3% din PIB, la finalul anului 2024.
In consecinta, doar dupa restabilirea bugetului pe estimari realiste in privinta veniturilor si cheltuielilor trebuie luate in calcul masurile necesare pe ambele coloane bugetare.
In privinta cheltuielilor, este evident ca, in actualul context inflationist, o reducere a salariilor si pensiilor este de nedorit, dar in materie de eficientizare a alocarilor bugetare pentru anumite proiecte, de restructurare a unor institutii cu personal excedentar si directionarea acestuia in zone deficitare, este mult loc de imbunatatire.
Tratamentul fiscal corect, esential pentru majorarea incasarilor
Pe partea de venituri, cresterea colectarii trebuie sa reprezinte principala sursa de suplimentare a incasarilor la buget si o preocupare constanta a autoritatilor in aceasta perioada, in special in conditiile in care, din 2022, a fost accelerat procesul de digitalizare al administratiei fiscale prin implementarea unor sisteme de raportare complexe, cum ar fi SAF-T, RO e-Factura, RO e-Transport. Aceste sisteme sunt menite sa furnizeze autoritatilor informatiile necesare pentru a identifica in timp cat mai scurt tranzactiile cu potential de evaziune fiscala si sa actioneze direct asupra lor, cu sanse mult mai mari de succes, constand in descurajarea acestor practici si in incasari mai mari la buget. In paralel, contribuabilii care se conformeaza vor fi identificati ca atare si scutiti de controale impovaratoare. Dar, pentru ca acest demers sa genereze rezultatele scontate trebuie continuat, dincolo de inrolarea contribuabililor in noile sisteme de raportare, cu dotarea autoritatilor cu solutiile tehnice necesare colectarii, procesarii si analizarii datelor astfel obtinute, pentru a se obtine informatiile necesare combaterii evaziunii si, implicit, majorarii veniturilor la bugetul de stat.
Cu toate acestea, in practica reapar tot mai des situatii in care, din cauza presiunii pe suplimentarea veniturilor cu orice pret, inspectorii fiscali se indreapta tot catre contribuabilii corecti, deruleaza controale insuficient documentate, emit decizii de impunere fara o baza legala solida si aduc la buget sume considerabile, fara sa fie preocupati de faptul ca acestea, cel mai probabil, vor fi rambursate peste cativa ani contribuabililor respectivi (ca urmare a actiunilor castigate in instanta) cu dobanzi si penalitati. Asadar, aceste sume care, initial, sunt raportate ca venituri suplimentare la buget, constituie imprumuturi extrem de scumpe pe care statul trebuie sa le restituie contribuabililor, mai devreme sau mai tarziu, cu tot cu costurile aferente. Iar la acel moment, din nou, va aparea presiunea suplimentara pentru acoperirea cheltuielilor curente plus sumele de rambursat contribuabililor (castigate in instanta). Un cerc vicios din care nu se poate iesi decat pe calea complicata, dar inevitabila, a corectitudinii fiscale.
Desigur ca pe termen scurt este mult mai simplu si mai rapid pentru ANAF sa aduca venituri suplimentare la buget de la contribuabilii care deja se conformeaza (chiar daca peste cativa ani instanta va decide ca tratamentul fiscal aplicat a fost incorect) decat sa isi concentreze eforturile de colectare in zonele din economie in care exista indicii clare de colectare deficitara si/sau evaziune. Dar rezultatele celor doua abordari sunt complet diferite: prima genereaza „imprumuturi” rambursabile si scumpe pentru stat, incurajeaza indirect neconformarea la plata taxelor, duce la scaderea increderii contribuabililor in ANAF etc.; a doua are potentialul sa reduca evaziunea fiscala din zonele in care acest fenomen are un impact substantial, sa ajute la fiscalizarea operatiunilor din economia „gri”, sa imbunatateasca relatia dintre autoritatile fiscale si mediul de afaceri si, in final, sa genereze venituri suplimentare reale la bugetul de stat, fie prin decizii de impunere emise pe baze legale fie din conformare voluntara.
Este foarte adevarat ca tot acest proces necesita timp si resurse, dar nici aici nu mai poate fi aplicata vechea reteta, care si-a demonstrat in timp ineficienta.
In concluzie, inainte de a vorbi de taieri de cheltuieli esentiale sau de cresterea veniturilor prin masuri extreme, cum ar fi majorari de taxe sau decizii de impunere contestabile, consolidarea fiscal-bugetara trebuie sa inceapa cu elaborarea unui buget realist, sa continue cu eficientizarea cheltuielilor si, in paralel, cu masurile necesare pentru reducerea evaziunii fiscale si pentru cresterea conformarii voluntare, posibila doar intr-un cadru fiscal construit pe principii de guvernanta bazate pe buna intentie. In caz contrar, daca din nou vom avea parte de masuri care vizeaza efecte rapide, pe termen scurt, fara analize de impact si fara consultarea tuturor factorilor implicati, peste o jumatate de an vom avea aceeasi dilema.
