Pe 30 martie 2022, Presedintele Romaniei a promulgat legea privind anularea obligatiilor fiscale suplimentare stabilite ca urmare a reincadrarii sumelor achitate de angajatorii romani salariatilor acestora cu titlu de indemnizatie pe perioada delegarii, detasarii sau desfasurarii muncii acestora pe teritoriul altor state, iar aceasta urmeaza sa intre, deci, in vigoare in foarte scurt timp (i.e. in 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial).
In plus fata de amnistia fiscala intens discutata si mult asteptata de catre multi contribuabili ce au fost sau pot fi afectati in perioada relativ recenta in urma derularii de controale fiscale in domeniile vizate (i.e. transporturi internationale, constructii, dar si activitati de punere la dispozitie de personal in asemenea activitati) in care asemenea sume au fost si sunt achitate salariatilor, aceasta noua reglementare include in plus si alte dispozitii legale extrem de importante din perspectiva substantiala si procedurala. Astfel, pe de o parte, ea prevede solutiile identificate pentru clarificarea pentru viitor a naturii juridice si a tratamentului fiscal aplicabil respectivelor sume, iar pe de alta parte, o serie de reguli referitoare la implicarea inspectiei muncii in activitatile de inspectie fiscala a caror derulare ar putea in viitor sa aduca in discutie o asemenea reincadrare a activitatilor derulate de persoanele ce primesc astfel de venituri.
Fata de importanta, actualitatea si interesul generat de aceste trei subiecte, vom puncta in continuare sintetic intr-o serie de articole aspectele esentiale pe care fiecare dintre acestea le ridica, dupa ce in prealabil vom readuce in atentie contextul in care au aparut si mai ales prin ce anume se diferentiaza acest act normativ de amnistie fiscala fata de altele similare adoptate in trecut, urmand ca in foarte scurt timp, sa organizam si un webinar in care sa abordam aceste aspecte, ale carui detalii de derulare vor fi anuntate in ultima parte a materialului nostru.
O noua amnistie fiscala aplicabila indemnizatiilor de delegare si detasare pentru activitatile salariatilor din strainatate: un deja-vu, dar cu alt epilog?
Contextul care a determinat adoptarea acestui act normativ a fost acela ca in legatura cu unele dintre activitatile desfasurate de companiile romanesti in tarile din Uniunea Europeana (transporturi internationale, constructii, dar si activitati de punere la dispozitie de personal in asemenea activitati) au existat numeroase inspectii fiscale vizand perioadele fiscale in care organele fiscale au reincadrat sumele acordate de angajatori - sub diferite denumiri (i.e. indemnizatii de detasare/delegare sau diurne) - salariatilor trimisi sa isi desfasoare activitatea in afara locului de munca; acestea au fost considerate drept venituri asimilate salariilor si, ca urmare, au facut obiectul stabilirii unor obligatii fiscale suplimentare de impozit pe venit si contributii sociale obligatorii, precum si a unor obligatii fiscale accesorii.
Astfel, fara a intra in prea multe detalii asupra acestor aspecte, trebuie sa reamintim ca organele fiscale s-au fundamentat, in esenta, in asemenea actiuni de control derulate in domeniul transporturilor pe interpretarea ca sumele platite de angajatori nu ar reprezenta indemnizatii acordate in cadrul unor delegari sau, dupa caz, detasari temporare in afara locului de activitate, ci sume primite pentru indeplinirea sarcinilor curente de serviciu (i.e. salarii), intrucat angajatii respectivi nu ar avea un loc fix de munca, fara a se lua in considerare regimul juridic aplicabil acestei categorii de personal, conform dispozitiilor legale speciale relevante din legislatia detasarilor transnationale; in egala masura, motivarea actelor de impunere din domeniul constructiilor s-a fundamentat exclusiv pe dispozitii nationale pe ideea ca diurnele acordate salariatilor din societatile ce au derulat diferite proiecte de constructie in colaborare cu parteneri straini sau chiar cei care au pus la dispozitie personal acestora din urma ar trebui considerate ca fiind unele de natura salariala, prin raportare exclusiv la dispozitiile legislatiei nationale referitoare la delegare, fara a lua in considerare si pe cele aplicabile detasarii transnationale, rezultate din transpunerea legislatiei europene a muncii. In aceste conditii, toate sumele acordate ca indemnizatii acestor categorii de personal - care nu au fost luate in baza de calcul a impozitului pe venit si a contributiilor sociale de catre angajatori - au fost reincadrate de organele fiscale drept venituri similare salariilor si impozitate in mod corespunzator.
Analizand prevederile actului normativ proaspat adoptat de Parlament si promulgat de Presedintele Romaniei, se observa ca in linie cu alte situatii de acest tip din trecut (i.e. anularea obligatiilor fiscale aferente veniturilor obtinute din activitati independente in trecut prin Legea nr.209/2015), de data aceasta legiuitorul a ales sa actioneze pe doua paliere, unul pentru trecut si unul pentru viitor, si chiar in cuprinsul actului normativ ce prevede amnistia fiscala. Aceasta spre deosebire de abordarea din trecut in domeniul vizat de noua amnistie fiscala, cand - tot prin Legea nr.209/2015 - s-a dispus anularea obligatiilor fiscale aferente sumelor acordate ca diurne in cazuri de delegare si detasare, dar nu s-au luat toate masurile legislative pentru prevenirea ipotezelor de acest tip din viitor, prin intermediul unor norme juridice clare si simple, pentru a reduce riscul de controverse si dispute fiscale.
De altfel, daca in cazul activitatilor independente, clarificarea legislativa a normelor pentru viitor s-a facut prin dispozitiile Legii nr.227/2015 (i.e. Noul Cod fiscal), in cazul indemnizatiilor ce au ocazionat incidenta amnistiei fiscale prin efectul Legii nr.209/2015, s-a incercat ulterior o indreptare din mers a cadrului legislativ aplicabil. Din pacate, insa, normele juridice speciale de protectie a calificarii veniturilor salariatilor din domeniul transporturilor - adoptate pe calea unor reglementari speciale (precum OUG nr. 28/2015 sau Legea nr.16/2017) pentru a asimila detasarii si activitatea salariatilor societatilor de transport ce lucreaza in alte state, fara a indeplini cerintele calificarii acesteia ca detasare transnationala, s-au dovedit insuficiente. Astfel, dupa inca 5-6 ani de la amnistia fiscala anterioara, angajatorii respectivi s-au vazuti din nou expusi riscurilor de a achita sume exorbitante ca impozite si taxe, in conditiile unei legislatii insuficient de clare, ceea ce aduce din nou in discutie necesitatea unei amnistii fiscale.
Pentru trecut, anularea obligatiilor fiscale aferente indemnizatiilor de delegare/detasare din domeniile vizate de aceasta noua lege - ce, cum si cand se amnistiaza?
Asa cum mentionam mai sus, pentru perioada trecuta va opera in domeniul analizat amnistia fiscala prin care sunt anulate obligatiile fiscale suplimentare rezultate ca urmare a reincadrarii sumelor acordate ca indemnizatii de delegare/detasare drept venituri salariale. In concret, este reglementata anularea din oficiu a diferentelor de obligatii fiscale principale si/sau obligatiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal prin acte de impunere comunicate contribuabilului ca urmare a reincadrarii sumelor achitate cu titlu de indemnizatii sau orice alte sume de aceeasi natura primite pe perioada delegarii, detasarii sau desfasurarii activitatii pe teritoriul altei tari de catre angajati ai angajatorilor romani in domenii precum transporturile internationale sau cel al constructiilor. Din perspectiva temporala, intra in sfera de aplicare a amnistiei fiscale obligatiile fiscale suplimentare aferente reincadrarii diurnelor sau indemnizatiilor acordate in perioadele fiscale cuprinse intre 1 iulie 2015 si data intrarii in vigoare a acestui act normativ si care nu au fost achitate de catre contribuabili.
Mai mult, potrivit acestei noi reglementari, deciziile de impunere care privesc diferentele de obligatiile fiscale care fac obiectul amnistiei, emise si necomunicate contribuabililor pana la data intrarii in vigoare legii nu se mai comunica contribuabilului, iar obligatiile fiscale se radiaza din evidenta pe platitor, tot din oficiu, pe baza unui borderou de stergere.
Totodata, spre deosebire de reglementarile mai vechi din acest domeniu, daca asemenea obligatii fiscale au fost deja stinse de contribuabili, acestea vor fi supuse restituirii la cererea acestora, ce trebuie facuta in termen de maxim 5 ani de la data intrarii in vigoare a noului act normativ, pentru a da expresie astfel principiul nediscriminarii si echitatii. Intra astfel in sfera de aplicare a amnistiei chiar si obligatiile fiscale rezultate in urma reincadrarii indemnizatiilor sau orice alte sume de aceeasi natura stabilite prin acte de impunere pentru care instantele judecatoresti au stabilit, prin hotarari judecatoresti definitive, ca aceste sume sunt datorate bugetului de stat.
In privinta inspectiilor fiscale in curs, actul normativ stabileste ca organele fiscale nu vor reincadra indemnizatiile sau orice alte sume de aceeasi natura primite de catre angajati ai angajatorilor romani aflati in detasare sau delegare transnationala si in privinta acestora nu vor fi emise acte de impunere in legatura cu reincadrarea acestora pentru perioadele fiscale mentionate anterior.
Din perspectiva procedurala, actul normativ prevede ca decizia de anulare a obligatiilor fiscale ce face obiectul acestei amnistii se emite din oficiu de catre organele fiscale si se comunica contribuabililor care depun cererile de aplicare a acesteia.
Din pacate, nu putem sa nu observam ca in practica, au mai fost emise asemenea acte de impunere inclusiv in acele ipoteze in care, la data discutiei finale, proiectul legislativ era deja aprobat in Parlament si trimis spre promulgare, astfel ca pana la data publicarii sale in Monitorul oficial nu s-ar fi implinit termenul limita de comunicare a actelor administrativ-fiscale cu care se incheie inspectia fiscala. Asemenea abordari mecanice ocazioneaza acum demersuri suplimentare si consum inutil de energie si timp pentru toti cei implicati (inclusiv pentru organele Statului), pentru a se anula obligatiille fiscale respective.
Vom reveni in zilele urmatoare cu articolul privind reglementarea legala ce prevede amnistierea fiscala a obligatiilor fiscale aferente veniturilor de tipul indemnizatiilor de delegare/detasare, evidentiind sumar cele mai importante aspecte referitoare la tratamentul fiscal prevazut de aceasta noua lege ce urmeaza a fi aplicabil acestui tip de sume pentru viitor, iar mai apoi intr-o a treia parte, la dispozitiile de ordin procedural aferente regulilor de derulare a inspectiilor fiscale in privinta acestor sume, atunci cand in discutie s-ar pune reincadrarea naturii lor juridice.