loader
eJobs lanseaza Paylab.ro, primul comparator, in timp real, de salarii din Romania

eJobs lanseaza Paylab.ro, primul comparator, in timp real, de salarii din Romania

eJobs, cea mai mare platforma de recrutare online de pe piata locala, a lansat Paylab.ro, primul comparator de salarii din Romania.

La nivel international, Paylab functioneaza din 2007, iar in prezent este activ in 17 tari din Europa, dar si in Africa (Kenya, Nigeria si pe Coasta de Fildes). In tara noastra detine cea mai mare baza de date salariale, cu aproape 150.000 de salarii introduse pana acum.

“Salariile au reprezentat dintotdeauna unul dintre cele mai fierbinti subiecte, atat pentru angajati, cat si pentru angajatori. Cu atat mai fierbinti cu cat vizeaza unul dintre cele mai mari tabu-uri organizationale – cat castigam comparativ cu colegii sau cu alti specialisti din industrie. Mai mult decat atat, multi candidati se confrunta cu o dilema reala atunci cand se prezinta la un interviu de angajare, pentru ca nu stiu care ar fi salariul “corect” pentru o anumita pozitie si au nevoie de un instrument care sa le arate care este dinamica pietei. Iar Paylab tocmai asta face – ia salariul real al utilizatorului si o serie de indicatori relevanti pentru un calcul actualizat si ofera o pozitionare reala in termeni de venituri fata de alti specialisti cu pregatire si experienta similare, din aceeasi industrie si acelasi judet. Odata cu introducere Paylab in Romania, facem primul pas catre o mult asteptata transparentizare a politicilor salariale din companii”, explica Bogdan Badea, CEO eJobs Romania.

Practic, pentru utilizatori este singurul instrument prin care pot afla daca salariul pe care il au se inscrie in media pietei, care este fluctuatia fata de aceasta medie, cum isi pot negocia salariile si cum arata, in general, piata salariilor pentru pozitia si domeniul in care activeaza. Sunt oferite, de asemenea, date comparative si pentru tarile din regiune, astfel incat cei care completeaza chestionarul isi pot face o imagine despre cat ar putea castiga daca ar lucra in alta tara. Criteriile luate in calcul pentru realizarea statisticilor comparative sunt: salariul net lunar, functia, industria, nivelul de experienta a candidatului, studiile, varsta, sexul, orasul de resedinta, pachetul de beneficii non-financiare primit, dimensiunea companiei sau tipul de actionariat.

Comparatorul functioneaza pe baza datelor introduse de utilizatori, iar acestea au o vechime de maximum 12 luni. Odata depasit acest termen, toate datele sunt automat sterse, iar sistemul le foloseste pe cele introduse in urma cu mai putin de un an.

“In acest fel, calculele salariale vor avea in permanenta un caracter actual si vor reflecta cu acuratete miscarile din fiecare domeniu de activitate. Foarte important, de asemenea, este faptul ca toate datele introduse sunt confidentiale”, a adaugat Bogdan Badea.

Paylab.ro ofera informatii pentru aproape 800 de functii si pozitii, din toate sectoarele private, precum si din institutiile de stat. Totodata, platforma include articole si recomandari pe subiecte precum negocierea salariului, statistici salariale, informatii despre cel mai bine platite abilitati ale candidatilor sau cum sa afli ce salariu poti cere, inainte de a merge la un interviu de angajare. Paylab poate fi accesat pe www.paylab.ro sau din aplicatia mobila disponibila in Google Play si App Store.

Autori

foto
EJOBS GROUP SRL