Unele interviuri se citesc. Altele te trag direct in poveste. Acesta este despre ritm, decizii grele, pasiune pentru viteza si leadership trait in teren, nu doar vorbit din birou. De la visurile unui tanar fascinat de tehnica la mizele reale ale unui CEO care conduce cu aceeasi intensitate si in business, si in viata, dialogul cu Victor Vasluian, CEO Terra Romania, are energie, sinceritate si acel tip de autenticitate care te face sa vrei sa mergi mai departe. Desigur, ca in orice interviu Business & Drive by Continental Tyres, masina joaca un rol important. Afinitatea lui Victor pentru marca Audi, ne-a facut sa alegem noul Audi A6, pus la dispozitie de catre Porsche Bucuresti Vest 2.
DB: Ca si mine, ai prins scoala pe vremea comunismului, dar si perioada aia de tranzitie. Cine este Victor Vasluian si ce visa tanarul licean sa faca in acele vremuri?
Victor Vasluian: Am terminat liceul in Targu Mures. Era cel mai bun liceu din judet, Papiu. Si, cumva, la momentul ala, lucrurile erau destul de clare. Adica trebuia sa alegi directia: te duci catre un domeniu tehnic sau catre medicina. Targu Muresul era celebru, sa zic asa, pentru facultatea de medicina si farmacie. N-am rezonat cu medicina, asa ca, pentru mine, lucrurile au fost clare: ma duc intr-o zona tehnica. Pentru asta am plecat la Brasov, pentru ca imi placea foarte mult orasul.
Optiunea cea mai interesanta la Universitatea Tehnica mi s-a parut facultatea de aeronave. Asa ca am facut studiile la TCM, la sectia de aeronave, pentru ca exista fabrica de la Ghimbav. Stii cum era atunci, dupa Revolutie: entuziasmul ala, privatizarile, planurile de viitor si toate transformarile... Ideea era: OK, vor veni americanii de la Bell la Ghimbav si, practic, sectia asta de aeronave era gandita tocmai pentru a furniza resurse pentru Ghimbav.
Pe undeva, ma rog, era si o pasiune pentru aeronave. Intotdeauna domeniul tehnic m-a interesat si, cu atat mai mult, domeniul asta, de tehnologie mai inalta. Insa am terminat facultatea si, practic, nu se intamplase nimic la Ghimbav. Americanii n-au venit. Dupa ce i-am asteptat atatia ani, i-am mai asteptat si dupa aceea o vreme si, cumva, a trebuit sa-mi gasesc un alt drum.
Am avut o incercare si in IT, pentru ca, la momentul ala, se dezvolta foarte tare. Ma refer mai ales la perioada in care aparuse internetul. Era asa, un miraj al tuturor informatiilor pe care le gasesti si al tuturor lucrurilor pe care le poti face in IT. Dar, cumva, neavand pregatirea de specialitate, mi-am dat destul de repede seama ca n-am cum sa performez.
Si atunci, cumva, m-am intors in zona asta de inginerie. M-am relocat in Bucuresti in 2001 si, de atunci, am lucrat doar in corporatii, pentru ca asta era visul oricarui tanar: sa intre intr-un mediu foarte profesionist, care sa-i dea instrumentele cu care sa poata performa. Am lucrat intr-o companie mare, care avea in Romania, la momentul acela, un proiect finantat de Banca Mondiala. Am fost inginer de proiect, deci asta a fost inceputul. Proiectul a durat in jur de patru ani. Pentru ca nu se intrevedeau alte proiecte care sa urmeze, am ajuns, printr-o conjunctura, sa lucrez la Holcim Romania. Aceasta a fost cea mai buna scoala, pentru ca am avut noroc de niste oameni extraordinari, atat straini, cat si manageri locali. Chiar pot sa spun ca a fost mai mult decat un loc de munca, a fost o familie. Am lucrat in zona de procurement si, printre altele, eram responsabil pentru achizitionarea de echipamente on si off-road. Asta a fost legatura cu utilajele si, de aici, a fost click-ul, sa zic asa.
DB: Pana la Terra, cat a mai fost?
Victor Vasluian: Inca patru ani…
DB: Doar o scurta asteptare… Ai intrat in Terra in…
Victor Vasluian: ... in 2008. CEO am ajuns mai tarziu, in 2019. In 2008 era perioada de boom maxim, in care piata se dubla in fiecare an - adica aparusera mai multi dealeri de echipamente, inclusiv reprezentanta unui producator cu un nume foarte mare in piata, la nivel mondial. Atunci mi-am dat seama ca, in Romania, este nevoie de infrastructura, de constructii. N-are cum sa nu mearga.
DB: Inca este nevoie de infrastructura si constructii dupa atatia ani…
Victor Vasluian: Asa este, insa, in perioada mai recenta, chiar cred ca s-au facut pasi mai seriosi in directia asta. Dar, ca sa revin la 2008, am venit la Terra intr-o perioada de superdezvoltare. Imi aduc aminte ca echipa crestea, se dubla in fiecare an, business-ul se dubla si el in fiecare an, deci era absolut o nebunie, dupa care a urmat revenirea la realitate. Tin minte ca, in toamna lui 2008, noi am deschis niste puncte de lucru in tara. Eram printre primii dealeri care faceau asta, care isi creau o retea regionala. Si dupa aceea a venit dusul foarte rece: criza economica, care ne-a afectat extraordinar. Adica piata utilajelor de constructii a scazut in 2009 fata de 2008, cu 75%. Iar, in anul urmator, in 2010, cu inca vreo 15%. Ce sa mai zic, business-ul a fost aproape mort. A fost o resetare completa. A fost o perioada foarte dificila, dar trebuie sa recunosc ca am fost norocosi sa avem suportul colegilor din Austria, adica al holdingului, care ne-a sustinut in toata perioada de criza. Au avut rabdare si au inteles ca oportunitatile exista si ca vor reveni, pentru ca nu avea cum sa fie altfel. Au fost, cred, trei sau patru ani la limita supravietuirii. Practic, obiectivul nostru era sa avem un „break even” la sfarsit de an – adica asta era targetul. Dupa aceea, da, programele astea de finantare europeana ne-au ajutat foarte mult. Si, cumva, asta ne-a permis, incet-incet, sa crestem. Imi aduc aminte ca, in 2008, am avut o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro, iar apoi ne-au trebuit, cred, vreo 12 ani ca sa revenim la acelasi nivel de business. Cred ca, dupa pandemie, deci in 2021, am ajuns iarasi la 50 de milioane. Dupa aceea, evolutia a fost destul de sustinuta, pe crestere. As zice ca, in ultimii trei ani, avem o medie undeva la 70 de milioane de euro cifra de afaceri.
DB: Cel mai bun an al vostru, 2023 ramane?
Victor Vasluian: 2023, clar. O sa fie greu de egalat, pentru ca a fost un context de piata favorabil, zic eu, de care am profitat si noi, bineinteles. Toti jucatorii din piata au profitat, dar cred ca am scos maxim din ce se putea scoate in anul acela. Ma refer aici la toate resursele – atat umane, cat si materiale, ca sa putem finaliza toate proiectele care au aparut in perioada aceea. Si da, a fost un efort. Practic, business-ul nostru si piata noastra au o evolutie atat de dinamica de la un an la altul, cu plus sau cu minus, incat e foarte greu sa-ti ajustezi resursele, astfel incat sa te potrivesti la cererea din piata.
In business-ul nostru, ca sa formezi un mecanic bun, un inginer de service, un coleg in echipa de vanzari, dureaza, iti ia timp si nu ai cum, practic, sa sari, sa arzi niste etape. Cred ca challenge-ul cel mai mare este sa potrivesti tot timpul resursele pe care le ai cu situatia, sa le tii motivate, evident, ca, in momentul in care ai cerere, sa poti sa faci fata.
DB: Vorbeai de training pentru oameni – pentru ca voi asigurati si service, practic tot pachetul, la utilajele voastre, nu doar vanzarea. Ai probleme cu forta de munca?
Victor Vasluian: Ce as vrea sa mentionez aici – as zice ca unul dintre atuurile firmei noastre este ca avem o echipa foarte stabila. Avem colegi care sunt aici de la inceputuri, din 2001, de cand exista firma. Practic, ii sarbatorim in fiecare an. Avem mici ceremonii, sa zic asa, cand un angajat face 10 ani, cand altul face 20 de ani.
Inca un lucru pe care il spun de fiecare data: avem multi colegi care au plecat din firma, dar s-au si intors. Stii cum e, la un moment dat, vrei sa incerci ceva nou. Nu ascund faptul ca si eu am facut acelasi lucru, iar in echipa de management am colegi care, la un moment dat, au zis: „Vreau sa incerc altceva, cred ca asta mi se potriveste mai bine.” OK, dar, dupa un timp mai lung sau mai scurt, s-au intors si, in momentul de fata, avem 21 de colegi care au plecat si au revenit in firma.
DB: Cati oameni ai in echipa de management?
Victor Vasluian: Noi suntem o echipa de 8 in sectorul de management si firma are 121 de oameni.
DB: Doar in Bucuresti sau la nivel national?
Victor Vasluian: La nivel national. Asiguram distributia si serviciile post-vanzare in toata tara. Avem sase puncte de lucru: Bucuresti, Iasi, Brasov, Turda, Timisoara si Craiova. Incercam sa construim structuri regionale, iar clientii prefera sa aiba un contact la nivel local, cu o legatura mai stransa cu echipa noastra, decat sa solicite programari de service prin call center-ul din Bucuresti. Asta am incercat sa facem: sa dezvoltam si sa consolidam echipele regionale. Vorbeam de service – practic, este departamentul cel mai mare: avem aproximativ 80 de oameni care lucreaza in zona de after-sales si oferim toate serviciile, de la service, piese de schimb si accesorii pana la intreaga gama de servicii pentru utilaje.
DB: Ai fost numit CEO in 2020. Pana atunci, ai fost in partea operationala. Nu vreau sa te intreb ce ai invatat din pozitia de CEO, ci, mai degraba, de ce a fost nevoie sa te dezveti cand ai devenit CEO?
Victor Vasluian: Asta este o intrebare foarte buna. Stii, cand esti in operatiuni si vezi ce ai in fata, te gandesti simplu: trebuie sa ating niste rezultate. Pentru mine, nu conteaza costul, trebuie sa ating acele rezultate si am nevoie de oameni, de masini, de stocuri – asta e una. In momentul cand, practic, ai P&L-ul in grija, ca sa zic asa, trebuie sa vezi cu ce costuri poti obtine acele rezultate si sa decizi daca merita sau nu. Cateodata, trebuie sa faci niste compromisuri, sa admiti ca e un deal pe care nu poti sa-l faci si sa spui: astea sunt motivele pentru care nu pot sa-l fac – mai bine asa decat sa te duci inainte fara sa stii unde. Si acum cred ca ma gandesc la anul asta, dar fiecare an a fost special. De aceea cred, poate mai mult ca oricand, ca trebuie sa fim foarte atenti la tot ce inseamna „capital employed”, la partea de stocuri, la clienti, sa nu avem clienti neincasati, sa avem grija cum rulam stocurile, sa nu fie nevoie sa facem provizioane si asa mai departe. Cumva, grijile sunt mai multe si se impart in mai multe categorii.
DB: Deci, trecerea a fost de la „hai sa obtinem rezultatul” la „hai sa vedem cum il obtinem”. Cum sa-l obtinem astfel incat sa functioneze pe termen lung, pana la urma, pentru ca viziunea ta nu mai poate fi doar despre rezultatul de acum, ci trebuie sa fie despre intreaga companie, pe termen foarte lung...
Victor Vasluian: Exact. Si, cumva, e acea grija permanenta de a gandi cu cativa pasi inainte, de a te intreba cum o sa evolueze piata – nu neaparat ca volum, ci si ca structura –, cum o sa te mulezi tu pe piata asta si pe evolutia ei, ce sa faci ca sa compensezi anumite neajunsuri sau zonele in care, poate, nu esti atat de puternic in piata si asa mai departe.
DB: Hai sa ne intoarcem putin in timp. Cand ti-ai luat prima data permisul de conducere si care a fost prima masina pe care ai condus-o?
Victor Vasluian: Am avut intotdeauna o pasiune pentru masini si de aceea mi-am facut scoala de soferi inainte de a implini 18 ani, iar examenul l-am dat chiar de ziua mea. La varsta aceea, ma bucuram de orice masina pe care o conduceam. Taica-miu avea o Lada 1500 si, pentru mine, masina aia era un vis pe roti. Dar nu mi-o prea dadea. Era foarte atent cu ea si, de aceea, conduceam tot ce apucam. Daca aveam vreun prieten care ma ruga: „Bai, trebuie sa ajung nu stiu unde, nu ma poti ajuta?”, raspundeam imediat ca da. Am condus toate felurile de masini posibile care existau in perioada aceea. Mai tarziu, cand au inceput sa apara masinile din Vest, totul a devenit o experienta noua. Dar, ca sa revin, in vacantele de vara mergeam in Germania si munceam cate o luna in fiecare vacanta, iar astfel am reusit, cred ca eram prin anul patru, sa-mi iau un Golf 2. Era masina visurilor mele. Si acum, cand ma gandesc la masina aia, ma simt foarte atasat de ea. Era benzina, 1.6, dar era o masina serioasa. Avea 220.000 de kilometri cand am luat-o, iar eu am condus-o pana a ajuns pe la 270.000. Dupa aceea, am dat-o cumnatului si am vazut masina mergand foarte bine si la 400.000 de kilometri. Sincer, cat am avut-o eu, n-am avut nicio interventie la motor sau ceva de genul asta. Pe vremuri, nu stiu... parca se faceau altfel masinile. Nu mai sunt masini cum erau...
DB: Aveai atunci in minte un model despre care spuneai: „Cand o sa ajung eu, o sa mi-l cumpar”? Ai reusit pana la urma sa ti-l iei?
Victor Vasluian: Sincer, pot sa spun ca atunci imi placeau masinile germane – BMW, Mercedes –, mi se pareau niste branduri de top, dar nu ma vedeam ajungand la genul ala de masina, desi imi placeau foarte mult. Pe vremea aceea erau Audi 80, Audi 100 si, cumva, aceea era masina visurilor mele. Imi aduc si acum aminte ca, la un moment dat, mergeam in vacante in Germania, unde aveam rude, si, cumva, trebuia sa ajung acolo. Am incercat toate variantele: cu trenul, cu autobuzul, cu avionul – desi, in perioada aia, cu avionul erau ceva probleme. Si tin minte ca, la un moment dat, taica-miu avea un prieten care mergea in Germania si avea un Audi 100. Am fost super impresionat, adica m-a dus ca gandul si ca vantul. Imi amintesc si acum ca am plecat din Targu Mures, nu stiu, pe la patru dupa-amiaza si, dimineata, dupa ce a condus toata noaptea, la noua eram in Germania. A fost ceva extraordinar. Deci da, cumva, aceea era zona pe care, poate inconstient, o targetam. Pentru ca intotdeauna Audi mi s-a parut o marca undeva la limita dintre mainstream si premium, nu neaparat o masina de lux, dar una foarte rapida, sportiva, foarte dinamica si bifa cat mai mult din toate categoriile.
DB: Ai ramas, inteleg, pana astazi la Audi? Asta conduci si acum?
Victor Vasluian: Un Audi A6 Avant. Imi place pentru ca pot sa-l incarc cu foarte multe lucruri. Dar inainte am avut doua generatii de A4 Allroad, care, tot asa, mi s-a parut o masina fenomenala. Spatiul era marea lui problema, pentru ca era destul de limitat, dar, in rest, era o masina care, nu stiu, te ducea oriunde. Adica nu am simtit niciodata ezitari in mers, mai ales iarna, pe zapada. E o placere sa o conduci. A6 Avant e foarte OK, insa e prea joasa. Adica A4 Allroad era mai bun in momentele in care ieseam de pe un drum asfaltat. Cu cea de acum trebuie sa merg cu mare grija, desi nu te lasa la greu, te scoate din orice situatie, dar e foarte joasa. Nu e pentru altceva decat asfalt bun...
DB: Nu e o intamplare ca astazi o sa conducem A6. Vorbeai de dinamica ta si de faptul ca te consideri o persoana sportiva – care sunt pasiunile tale?
Victor Vasluian: Daca ma intrebi, cred ca cea mai mare provocare este timpul. Sunt, cum ziceam, o persoana foarte dinamica si nu prea imi place sa ma odihnesc. Mi se pare ca pierd timpul. Oricum, timpul in sine e foarte limitat si atunci hai sa facem totul la maximum. Imi place foarte mult sa fiu afara, in natura, imi place sa merg pe munte, mai ales ca schiez inca din copilarie. Cumva, le-am impletit. E interesant, pentru ca si eu m-am gandit la asta. La un moment dat, cred ca acum vreo cinci ani, efectiv nu aveam timp. Acordam mult timp familiei. Am o fetita – acum e mare, dar la momentul acela era mai mica si avea nevoie de multa atentie. Si, cumva, nu puteam si nu voiam sa stau departe nici de familie, dar, pe de alta parte, voiam sa ma ocup si de pasiunile mele. Ca sa reusesc sa fac asta, am inceput sa alerg – prin parc, prin oras, prin diverse locuri, apoi pe munte. Si, practic, faceam ture de-astea, nu neaparat extreme, dar considerabile pentru un om care are un job full-time si asa mai departe. Mergeam si, intr-o zi, nu stiu, faceam Bucegii, vreo 20-30 de kilometri, iar seara ma intorceam acasa. Mi-aduc aminte ca cea mai „tough” tura a fost sa plec dimineata din Bucuresti la Balea, sa fac toata creasta pana pe Moldoveanu, inapoi, si seara sa fiu acasa. Asta a fost ceva serios. Si dupa aceea am zis: bai, cumva trebuie sa le combin, incercand sa le fac in cel mai scurt timp. Si, ma rog, am ajuns la ultramaraton. Am fost si pe afara, la curse de 50-70, 100-120 de kilometri, adica pe munte, foarte misto. A fost o perioada foarte faina. Si acum mai merg, dar nu chiar asa. Nu ma mai duc, sa zic, la concursuri. Poate si pentru ca imi acord mai mult timp liber, facand si altceva din ceea ce-mi place.
DB: Cum e cu motocicleta? Cum a aparut si cum a inceput totul?
Victor Vasluian: Ai atins un subiect foarte sensibil, care pentru mine este o mare pasiune. Stateam in Corbeanca, intr-un mini-cartier – asa cum au aparut foarte multe –, dar, cumva, s-a nimerit sa am alaturi niste oameni de calitate, prieteni foarte buni si acum, chiar daca nu mai locuiesc acolo, cu care am ramas in relatii foarte bune si apropiate. La un moment dat, ne gandeam asa: bai, cat de frumos ar fi sa te duci intr-un octombrie pana la Sinaia cu motocicleta, asa, sa cada frunze pe drum, intr-un peisaj idilic. OK, la momentul ala era mai mult un vis, un gand, dar, la un moment dat, am facut un pariu: am zis: bai, pana in toamna ne luam carnetul toti trei. Din trei, doi l-am luat, unul l-a luat in anul urmator, dar, oricum, atunci a inceput toata nebunia. Asta se intampla in 2015, deci am 11 ani de motociclism. Cred ca fac in jur de 12-15 mii de kilometri pe an, ceea ce e destul de mult.
Da, imi place foarte mult senzatia de libertate pe care ti-o da motociclismul. Sincer, n-am experimentat nimic comparabil.
DB: Ai facut si tururi complexe in afara tarii?
Victor Vasluian: Da, am facut multe. Plecand de la ideea idilica a peisajelor, as putea zice ca am redescoperit Romania cu motocicleta. Practic, am facut foarte multe tururi prin toata tara, evitand intotdeauna drumurile principale. Tin minte si acum cum, la inceput, faceam traseele pe harta, dupa care ma uitam pe harti cu starea si calitatea drumurilor. Nu voiam nici sa ne rupem motoarele pe acolo. Asa ca, efectiv, ne faceam traseele in functie de starea drumurilor si incercam sa exploram zone in care, poate, nu ajungi foarte usor cu masina. Cumva, ceva s-a schimbat in perceptia mea. Intotdeauna, cu masina, vedeam drumul mai degraba ca pe ceva necesar ca sa ajung la destinatie. Cu motocicleta, destinatia e importanta, dar drumul a devenit ceea ce conteaza cu adevarat. Cum spuneam, am facut Grecia, toate tarile din fosta Iugoslavie si, bineinteles, Alpii. Acolo am facut una dintre cele mai frumoase ture, pe care am repetat-o de doua ori: Route des Grandes Alpes, in Franta. Pleci din Geneva si mergi pana la Nisa, dar doar pe creste, doar prin pasuri montane. E ceva senzational. Drumurile sunt inguste, adica o banda si un pic, iar asta e bine, pentru ca gasesti, in mare parte, doar biciclisti si motociclisti. Mai sunt si masini, dar putine. La fel sunt si pasurile din Italia, cum e Stelvio, daca stii cand sa-l faci: fie dimineata devreme, fie seara tarziu, altfel e plin de masini. Da, am mers mult si merg in continuare.
DB: Pasiunea pentru doua roti se rezuma doar la motocicleta sau si la bicicleta?
Victor Vasluian: Si bicicleta. Am un prieten foarte bun care are un business si se ocupa de ture cu biciclete electrice. Stii, lumea zice: bicicleta electrica nu prea mai e ciclism, nu mai e sport. Nu-i adevarat. Acest mountain bike electric, care este absolut senzational, te solicita maxim atat pe urcare, dar mai ales pe coborare. E mult mai grea, dar, pentru ca e mai grea, e si stabila.
Dupa experienta cu electrica, am fost anul trecut la munte, m-am dat cu mountain bike-ul meu clasic si am avut asa o senzatie de mare nesiguranta la coborari, pentru ca e foarte usoara si e mult mai putin stabila. Un MTB electric are 25 de kg, dar are roti, suspensii mult mai sanatoase, frane foarte OK. Am avut senzatia de siguranta mult mai mare pe bicicleta electrica. Uite cum si aici tehnologia evolueaza atat de repede si vin atat de rapid modele noi de biciclete, incat, sincer, la un moment dat ma gandeam sa-mi cumpar una pe care sa o tin pe termen lung, cum nu am timp sa ma dau atat de mult incat sa justifice innoirile dese.
DB: Ce motor ai?
Victor Vasluian: Africa. Africa Twin. Motor de 1100 cmc si 100 de cai. O motocicleta senzationala.
DB: Te gandesti sa te duci intr-o tura cu motocicleta in Africa?
Victor Vasluian: Acum, evident ca ma bate gandul, dar n-am ajuns. As vrea sa fac. Am niste prieteni care merg in Maroc. OK, una dintre probleme este timpul. Adica sa faci o expeditie pe doua roti intr-o tara din Africa e un pic mai complicat. Am mai avut experiente de genul zburat undeva, inchiriat o motocicleta si facut un tur, dar in special pe motocicleta de sosea. Adica am facut turul Portugaliei, Andaluzia, foarte frumos.
DB: Familia iti impartaseste vreuna dintre aceste pasiuni?
Victor Vasluian: Pai, cu sotia merg cu motocicleta. Chiar am un mic challenge: cateodata as vrea sa merg mai mult singur sau cu prietenii, dar e OK. Adica tura cu baietii e tura cu baietii, tura cu sotia e tura cu sotia. Dar am facut cu sotia cateva ture frumoase, si prin tara, dar si pe afara. Adica am facut si cu ea Alpii intr-o tura de zece zile. Niciodata nu planific nimic dinainte, nu iau cazari, ne hotaram pur si simplu din mers. Vedem cum e vremea, la ce ora ajungem si ne gandim cat de obositi ne simtim, pana unde vrem sa mergem si cand sa cautam o cazare.
DB: Copilul pe motocicleta?
Victor Vasluian: Nu. A fost cu mine, dar nu as zice ca ii place atat de tare. Insa ea e foarte pasionata de masini.
DB: Ce-i place? Ca m-ai facut curios…
Victor Vasluian: BMW Seria 4 – mi-a aratat culori, specificatii si tot felul de detalii. Mi-a facut capul mare ca vrea una, dar i-am spus ca va fi libera sa-si ia una atunci cand si-o va permite. E visul ei si trebuie sa-l urmeze. Pana atunci, de ziua ei, i-am luat un curs de conducere defensiva la Titi Aur. Si vreau sa zic ca a fost o experienta foarte faina – ea a zis: „OK, vin, dar doar daca vii si tu.” Eu il mai facusem, stiam la ce sa ma astept, dar ei i-a placut foarte tare.
DB: Sa zicem ca n-ai Audi, n-ai nimic si vrei sa-ti iei o masina. Termic, electric, hibrid, ce te atrage?
Victor Vasluian: Daca ma intrebi pe mine, clar, as alege un diesel sanatos. Cred ca, daca stau sa ma gandesc, poate in afara de Golf, toate celelalte masini pe care le-am avut au fost diesel. Pe de alta parte, trebuie sa recunosc ca sunt un pic tentat de modelele hibride, pentru ca mi se pare foarte importanta autonomia pe care ti-o dau. Cand ai peste 1200-1500 de km autonomie, cum au acum plug-in-urile, asta mi se pare o chestie foarte interesanta. Nu am mai avut asa ceva. Dar avem la companie un car policy pe care il astept chiar zilele astea. Ne-a fost anuntat in prealabil ca grupul prevede doar masini electrice, evident, cu anumite exceptii, daca poti sa le justifici. Cum ar fi la noi, de exemplu, faptul ca nu avem inca o retea suficient de dezvoltata pentru incarcarea masinilor electrice si asa mai departe. Noi promovam asta intr-un program de dezvoltare la nivel de companie. Am inaugurat anul trecut un sediu foarte modern la Brasov, la iesirea spre Targu Mures. Acum lucram si, anul asta, o sa inauguram un sediu si la Timisoara. Si, in ambele, am pus statii de incarcare, anticipand cumva directia pe care o vom urma spre electromobilitate.
DB: Zi-mi un top trei branduri auto… Primul Audi, desigur, nici nu mai ma gandesc la altceva.
Victor Vasluian: Audi, cu siguranta, imi place foarte tare. Imi place si BMW-ul, are o dinamica pe drum care imi place mult. M-as gandi si la o masina pe care n-am condus-o, dar pentru care am o sensibilitate aparte, si anume Land Rover. Da, Land Rover mi-a placut intotdeauna foarte tare. Imi aduc aminte ca, la un moment dat, chiar in pandemie, am vrut sa-mi iau un Defender. Nu stiu, imi placea stilul ala spartan, de masina dura. Si aveau un model aniversar sau ceva de genul asta. Tin minte ca am fost foarte agresiv in negocierea cu ei, am coborat sub o limita la care au zis nu si atunci n-am mai luat-o. Acum, parca imi pare rau, pentru ca diferenta era foarte mica. Realitatea e ca-mi facusem o strategie: daca ajung pretul pe care mi l-am propus, chiar o iau. Dar n-am ajuns. Da, deci punem si Land Rover, pentru ca imi plac masinile de teren.
DB: Cum ti s-a parut noul Audi A6 pe care l-am testat azi?
Victor Vasluian: Fara niciun dubiu, ca un Audi. Insa fiecare model nou aduce, desigur, lucruri bune si lucruri mai putin bune, insa, ca utilizator de Audi, am tendinta de a trece mai usor peste cele care nu sunt OK. La capitolul lucruri care ar trebui imbunatatite, as mentiona urmatoarele: schimbatorul de viteze nu mi se pare unul demn de un model Audi, prea mult digital si prea multe ecrane care duc la distragerea atentiei. In unele locuri, am fost surprins de o calitate mai slaba a materialelor. Desi sunt constient ca este un model PHEV, portbagajul este unul destul de mic pentru o masina asa de mare, dar aici, desigur, sunt subiectiv.
Ceea ce imi place foarte mult ar fi dinamica excelenta si directia precisa, cum se conduce in modul electric, desi per total puterea nu este impresionanta, sistemul audio este fabulos si, cu riscul de a ma repeta, senzatia ca esti inca intr-un Audi.
DB: Daca ar fi sa dai timpul inapoi, ai urma acelasi drum? Sau te-ai duce spre aeronautica?
Victor Vasluian: Nu stiu ce sa zic. Ideea e ca e asa, ca un drog, domeniul asta. De exemplu, chiar avem o gluma cu partenerii nostri principali, cu cei de la JCB – care ne cheama in Anglia, din cand in cand, sa ne mai faca un „yellow injection”. Deci sa ne tina pe sector, motivati si angajati. Da, nu stiu, eu cred ca in viata totul se intampla cu un scop, cumva, si totul se intampla asa cum trebuie sa se intample. Daca asta a fost calea mea, asta a fost calea mea. Nu stiu daca as vrea sa dau timpul inapoi si daca as face altceva.
