loader
Premiera pentru food retail: Mastercard si Carrefour Romania lanseaza programul Mastercard – Plata in Rate

Premiera pentru food retail: Mastercard si Carrefour Romania lanseaza programul Mastercard – Plata in Rate

Mastercard, companie de tehnologie in industria globala de plati, si Carrefour Romania, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata de retail din tara, lanseaza, in premiera pentru zona de food retail, serviciul Mastercard – Plata in Rate.

Serviciul Mastercard – Plata in Rate, lansat in premiera mondiala in Romania la finalul anului 2016, le ofera detinatorilor de carduri Mastercard, emise de actorii bancari inrolati in program, posibilitatea sa opteze pentru plata in rate direct la POS intr-un numar mare de locatii din tara, indiferent de banca cu care lucreaza magazinul respectiv. Utilizatorii vor beneficia de capacitate extinsa de cumparare, de flexibilitate in ceea ce priveste metoda de plata, dar si de un control mai bun al cheltuielilor si al finantelor.

Incepand cu luna octombrie, clientii Carrefour vor putea plati in rate produsele achizitionate cu cardurile Mastercard inrolate in serviciul Plata in Rate. La casa, dupa inserarea codului PIN, terminalul va afisa optiunile disponibile pentru plata rate, in functie de configuratia cardului. Prin serviciul oferit in colaborare cu Mastercard, Carrefour va putea permite, atat clientilor noi, cat si celor existenti, sa isi programeze ciclul de plati, obtinand astfel beneficii tangibile la realizarea platilor.  

„Inca de la inceput, serviciul ‘Mastercard – Plata in Rate’  a fost adoptat rapid de consumatorii romani: 1 din 3 posesori de carduri Mastercard eligibile pentru acest serviciu a optat pentru aceasta metoda de plata. Nu poate decat sa ne bucure o astfel de rata de adoptie care demonstreaza utilitatea serviciului oferit de Mastercard si relevanta lui pentru consumatorii romani, unii dintre cei mai interesati consumatori la nivel european de noile tehnologii si de modul in care acestea le pot face viata mai usoara.”, a declarat Mihaela Ciupala, Director Product Management, Mastercard Romania.

 „Suntem foarte mandri de parteneriatul solid pe care l-am construit alaturi de Mastercard Romania si de rezultatele frumoase pe care le-am obtinut impreuna. Impactul in randul clientilor este semnificativ, mai ales prin proiecte care au stimulat plata cu cardul sau contactless si ne bucuram ca vom putea scala acest efect pozitiv lansand programul Mastercard – Plata in Rate. Ne  concentram eforturile pe calitatea serviciilor pe care le oferim clientilor nostri si pe inovatie, oferind multiple instrumente de plata, pentru o experinta cat mai buna la cumparaturi, punandu-le la dispozitie tehnologii de ultima generatie in retail. De exemplu, am introdus deja case de marcat Self Check-out in peste 15 unitati, hipermarketuri si supermarketuri, clientii avand posibilitatea de a scana si plati singuri produsele. Toate aceste facilitati le permit clientilor nostri conectati la noile tehnologii sa-si plateasca cumparaturile extrem de rapid si sigur.”, a explicat Alexandra Pescaru, Manager Sector Servicii, Carrefour Romania.

Incepand cu luna octombrie a acestui an, utilizatorii cardurilor Mastercard pot alege oricare dintre locatiile care afiseaza sigla Mastercard – Plata in Rate, indiferent de banca partenera a magazinului.

 

Autori

foto
MASTERCARD EUROPE SPRL - REPREZENTANTA