loader
Jidvei a lansat un magazin online pentru gamele exclusiviste

Jidvei a lansat un magazin online pentru gamele exclusiviste

Jidvei, cel mai mare producator de vin din Romania, a deschis luna aceasta un e-shop de unde pot fi comandate vinuri din gamele Owner’s Choice si Mysterium, vinuri disponibile pana acum doar in HoReCa si in magazinele de specialitate.

„Domeniul vinurilor a fost mai lent in adoptia comertului online, insa s-a inregistrat o crestere semnificativa a acestuia – conform unor studii, comertul online cu vinuri a ajuns sa reprezinte 4% din totalul vanzarilor la nivel global. Avand in vedere faptul ca vindem doar vinuri din gamele noastre de top, nu putem vorbi de ponderea online-ului din total business, insa daca ne raportam la vanzarile corespunzatoare gamelor respective, ne asteptam ca online-ul sa ajunga la o pondere de 5-6% in primul an, urmand sa creasca pana la 10-15% ulterior”, a spus Maria Necsulescu, Director General Adjunct Jidvei.

 

Vinurile disponibile in magazinul online din Gama Owner’s Choice cuprind soiurile Sauvignon Blanc si Chardonnay – Ana, Feteasca Alba si Pinot Gris – Maria, iar cele din gama Mysterium cuprind cupajele Rhein Riesling si Sauvignon Blanc; Traminer si Sauvignon Blanc; Pinot Noir, Chardonnay si Feteasca Alba; si rose-ul Cabernet Sauvignon, Syrah si Pinot Noir. Pana la sfarsitul anului, se urmareste si adaugarea unui vin spumant.

 

Vinurile din cele doua game super-premium au primit numeroase medalii la competitii nationale si internationale, printre care Decanter World Wine Awards, Concours Mondial du Sauvignon, AWC Vienna, Mondial du Rose, IWCB, Japan Wine Challenge si Femmes et Vins du Monde.

 

„Pentru multi consumatori, e-shopurile sunt folosite mai mult ca mijloc de informare in ceea ce priveste vinurile, fiind un loc in care nu sunt coplesiti de o selectie mare de sticle. De aceea, scopul nostru principal in lansarea e-shopului nu este de a creste vanzarile, ci de a intari notorietatea gamelor si, implicit, a brandului Jidvei”, a spus Ana Necsulescu, Marketing Manager Jidvei.

 

Gama de vinuri exclusiviste Owner's Choice reuneste unele dintre cele mai apreciate si impunatoare vinuri produse de Jidvei, acestea purtand chiar numele celor doua fiice ale proprietarului — Ana si Maria. Pentru vinurile din aceasta gama au fost alese cele mai bune parcele, cu expozitie sudica, ce se bucura din plin de soare. Recoltarea a fost facuta exclusiv manual si, pe parcursul transportului strugurilor spre crama, s-a folosit zapada carbonica, pentru a pastra o temperatura scazuta, protectiva si antioxidanta. Alegerea vinurilor exclusiviste din colectia Owner’s Choice se face printr-o degustare in orb a peste 30 de vinuri de catre un juriu format din oenologi, tehnologi, degustatori autorizati si jurnalisti din presa de specialitate.

 

Mysterium provoaca iubitorii de vin sa se lase invaluiti in labirintul de arome si sa isi foloseasca simturile pentru a descoperi mai mult cu fiecare degustare. Secretul vinurilor este bine pastrat de vinificatorii Jidvei, care au combinat cu maiestrie soiuri nobile, alese cu grija. Fiecare dintre cupajele Mysterium mosteneste din calitatile soiurilor folosite, iar armonia imbinarii acestora da si mai mult farmec tainei acestor vinuri. Numele se dezvaluie numai privirilor atente, iar la caderea intunericului, intreaga poveste Mysterium prinde viata datorita etichetei reactive la lumina UV.