loader
Enayati Medical City, cea mai mare investitie din ultimii 30 de ani din Romania: 35.000 de metri patrati de spital, construiti in doi ani

Enayati Medical City, cea mai mare investitie din ultimii 30 de ani din Romania: 35.000 de metri patrati de spital, construiti in doi ani

Investitia s-a ridicat la 60 de milioane de euro si a durat, de la faza de autorizatie de constructie pana la deschiderea propriu-zisa, doi ani

In zona de Nord a Bucurestiului a fost ridicat un ansamblu de spitale cu o capacitate totala de 300 de paturi, imagistica, sali de chirurgie, 18 paturi ATI, radioterapie, PET-CT, medicina nucleara, centru de recuperare si fizioterapie si 60 de cabinete medicale care acopera toate specialitatile, de la medicina de familie pana la medicina integrativa, cu toata infrastructura necesara gandita, proiectata si executata conform cerintelor legale si medicale ale anului 2021.

In ultimii 30 de ani, in Bucuresti, au fost construite doar patru spitale Greenfield: spitalul Euroclinic - construit in 2005 si achizitionat in 2010 de Reteaua Regina Maria, cu o suprafata de 4000 de metri patrati; Spitalul Monza Centru Cardiovascular - cu o suprafata de 18000 de metri patrati; Spitalul de Copii Victor Gomoiu - cu o suprafata de 19300 de metri patrati (singura investitie a statului) si Enayati Medical City - cu o suprafata de 35000 de metri patrati si multiple functiuni spitalicesti.

Primul oras medical din Romania, Enayati Medical City, a demonstrat ca se poate face de la zero, repede si corect infrastructura spitaliceasca performanta care sa serveasca, in primul rand, interesului public, in conditii de maxima siguranta atat medicala, cat si umana. Investitia s-a ridicat la 60 de milioane de euro si a durat, de la faza de autorizatie de constructie pana la deschiderea propriu-zisa, doi ani.

„Am realizat, in doi ani, o unitate spitaliceasca cu 300 de paturi, luand in considerare toate circuitele si nevoile pe care le-ar putea avea o asemenea structura. De la circuitul de gaze medicale, la sapte circuite diferite de ventilatie realizate peste normele in vigoare (post-operator si ATI, operator, transplant medular, radioterapie, cabinete medicale si saloane), la rezerva de apa de peste 100 de metri cubi, la distantare conforma cu normativele in vigoare, inclusiv cele epidemiologice, la reteaua electrica realizata in parametri de consum reali, toate au fost gandite si executate de la inceput. Acesta este marele atu al spitalului construit de la zero. De aceea, consider o urgenta maxima in Romania investitiile in spitale noi. De aceea, alaturi de partenerii de la Monza, am dezvoltat infrastructura spitaliceasca Greenfield”, a declarat dr. Wargha Enayati, fondatorul Enayati Medical City.

Enayati Medical City in cifre

• un spital de oncologie si recuperare cu 6 sali de operatie si 100 de paturi, din care 18 ATI si chimiorerapie, operat de Monza, buncare pentru radioterapie, PET-CT si medicina nucleara operate de Neolife;

• un spital de recuperare si geriatrie, cu sectii de recuperare de scurta durata, recuperare de lunga durata, boli neurodegenerative si paliatie cu 150 de paturi;

• un centru rezidential pentru varstnici, cu apartamente si camere destinate asigurarii unui trai demn seniorilor nostri, cu 50 de locuri si centru de zi pentru seniori, cu activitati recreative;

• cea mai mare policlinica, cu 60 de cabinete medicale in care functioneaza furnizori diferiti de servicii medicale (Concierge Medical by Intermedicas, Dr. Leventer, Dr. Leahu, Secom, Clarfon, Senior City, Synevo) si care va acoperi toata aria de specialitati medicale, de la recoltare la recuperare cardio si neuro;

• un centru de wellness cu fizio-kinetoterapie, dotat cu o piscina, sala de fitness si toate functiunile de ultima generatie.

In completarea functiunilor medicale, in Enayati Medical City, am inclus restaurant, cafenea, magazine, farmacii, birouri, sala de conferinte de 200 de locuri, spatiu de expozitie si leisure, parcare supra si subterana, cu peste 170 de locuri, gradini suspendate, curti de lumina si decoratiuni de lux.

Despre Enayati Medical City

Enayati Medical City este un ecosistem medical care integreaza elita furnizorilor de servicii medicale ca sa ofere cele mai bune solutii posibile in Romania pentru oncologie integrata si ingrijirea varstnicilor. Este primul oras medical construit dupa 1989 in Romania, un complex desfasurat pe o suprafata de 35.000 de metri patrati.

Autori

foto
ENAYATI MEDICAL CITY