loader
Edenred Romania achizitioneaza Benefit Online, platforma de beneficii flexibile pentru salariati

Edenred Romania achizitioneaza Benefit Online, platforma de beneficii flexibile pentru salariati

Edenred Romania, cea mai mare companie emitenta de carduri si tichete de beneficii pentru salariati, a achizitionat compania Benefit Online, cea mai mare platforma de beneficii extrasalariale flexibile din Romania, fondata cu 6 ani in urma de antreprenorii Adrian Sarbu si Stelian Bogza.

Platforma Benefit Online ajuta companiile sa transfere alegerea beneficiilor direct catre angajati: acestia isi pot crea singuri propriul pachet de beneficii, dintr-o gama de mii de optiuni, atat din zona celor cu avantaje fiscale (tichete de masa si culturale, pensii private, asigurari/abonamente de sanatate, vacante, cadouri sau cursuri profesionale), cat si din zona reducerilor corporate (abonamente de fitness si wellness, moda si frumusete, spectacole si evenimente, restaurante si cafenele, telecom, electrocasnice si tehnologie etc.)

Datorita acestor solutii, companiile client din Romania isi pot eficientiza politicile de resurse umane si isi pot spori atractivitatea ca angajatori pe o piata a muncii extrem de competitiva.

Benefit Online are astazi mai bine de 100.000 de utilizatori activi, din peste 250 de companii client din diverse industrii, precum IT & software, productie, servicii financiare, call-center & shared services sau servicii. Aproape 3.000 de beneficii extrasalariale unice, de la peste 2.000 de furnizori, sunt incluse in platforma Benefit Online. In 2018, cele mai populare beneficii alese de angajati au fost tichetele de masa, cadourile (cardurile si tichetele cadou), decontarea transportului (catre/de la serviciu), turismul intern (tichetele de vacanta) si pensiile private (pilonul 3).

« Prin achizitia Benefit Online, Edenred isi extinde oferta de solutii digitale, acompaniind  fiecare nivel al ecosistemului de pe piata muncii (angajati, angajatori, furnizori de beneficii). Vrem sa le oferim acestora atat libertatea, cat si instrumentele, pentru a-si configura insisi strategia si beneficiile adaptate fiecarei companii si fiecarui salariat. Digitalizarea, diversificarea, inovatia permanenta sunt parte din identitatea noastra, astfel ca Benefit Online ne este un partener firesc si suntem mandri sa sustinem si sa dezvoltam platforma impreuna de aici inainte » a declarat Dana Sintejudean, General Manager Edenred Romania & Moldova.

In urma tranzactiei, brandul Benefit Online va continua sa se dezvolte cu aceeasi echipa de management si operationala, beneficiind in plus de resursele de inovatie, tehnologie si suport comercial ale Grupului Edenred.

« Avem incredere ca impreuna cu echipa Edenred si alaturandu-ne competentele profesionale vom crea o experienta superioara pentru utilizatorii platformei Benefit Online, vom putea diversifica si mai mult paleta de furnizori si totodata vom putea extinde mai rapid solutia atat catre noi companii din Romania, cat si din alte piete din Europa », a declarat Stelian Bogza, cofondator Benefit Online.

« Serviciile pe care le oferim clientilor nostri actuali raman neschimbate si vom continua sa dezvoltam business-ul curent alaturi de Edenred, dublat de preocuparea permanenta de a dezvolta noi solutii de retentie si loializare pentru companiile din Romania », a declarat Adrian Sarbu, cofondator Benefit Online.

« Edenred raspunde nevoii mereu in crestere a companiilor, care vor sa imbunatateasca loialitatea, motivatia si puterea de cumparare a angajatilor, oferindu-le o diversitate de beneficii prin solutii digitale simple si flexibile » , a spus Maxime Jullien, Director Business Development & Strategy in cadrul Edenred Romania.

Tranzactia este supusa aprobarii Consiliului Concurentei.

In Romania, Edenred este cea mai mare companie emitenta de solutii de beneficii pentru angajati, prin carduri si tichete preplatite, acompaniate de diverse solutii online si mobile. Edenred emite in Romania carduri si tichete de masa, de cadouri, carduri si vouchere de vacanta, carduri si tichete culturale, de cresa, tichete sociale, precum si carduri preplatite pentru cheltuieli de afaceri.

Edenred are pe plan local peste 35.000 de companii client, 1.5 milioane de angajati utilizatori ai solutiilor sale de beneficii si 65.000 de comercianti parteneri, deserviti de o echipa de peste 200 de angajati.

Autori

foto
EDENRED ROMANIA SRL