loader
Daniel Rusen va fi noul Director de Marketing si Operatiuni al Microsoft Romania

Daniel Rusen va fi noul Director de Marketing si Operatiuni al Microsoft Romania

Microsoft Romania anunta numirea lui Daniel Rusen in rolul de Director de Marketing si Operatiuni, incepand cu data de 1 decembrie.

Daniel Rusen s-a alaturat Microsoft Romania in anul 2011 ca Product Marketing Manager, iar un an mai tarziu a preluat functia de Distribution Lead, cu misiunea de a conduce partenerii de afaceri ai companiei intr-un proces de transformare profunda in directia serviciilor de cloud.

In ultimii trei ani, Daniel a condus echipa de solutii de business integrate in Cloud din pozitia de Business Group Lead, rolul sau fiind acela de a asigura sinergia intre marketing si operatiuni, concentrandu-si activitatea pe obiectivele de afaceri ale companiei pe piata din Romania – adoptia serviciilor de cloud ca parte a democratizarii accesului la tehnologie pentru companii, incluzand produse si servicii cloud de notorietatea pe piata globala, cum ar fi Azure sau Office 365.

Cu o experienta de afaceri de peste 17 ani in domeniul telecomunicatiilor si IT si avand o pasiune pentru tehnologie cultivata inca din timpul anilor de studiu la Insitutului Politehnic Bucuresti, Daniel Rusen preia de la 1 decembrie un rol strategic in cadrul Microsoft Romania. In calitate de Director de Marketing si Operatiuni, Daniel isi va conduce echipa in eforturile sale de a accelera procesul transformarii digitale in toate segmentele de pe piata din Romania.

“In urma cu 7 ani m-am alaturat echipei Microsoft Romania cu un prim scop – cel de a dezvolta Office 365, dupa parerea mea, un serviciu de cloud revolutionar atunci si acum. Aceasta noua oportunitate este pentru mine continuarea misiunii pe care mi-am asumat-o, aceea de a demonstra puterea remarcabila si rolul important pe care cloud-ul le are in transformarea digitala. Cred in puterea tehnologiei si a transformarilor pe care aceasta le poate aduce si ma alatur echipei de M&O cu bucurie, deoarece noul rol imi va oferi si mai mult posibilitatea de a contribui si accelera democratizarea accesului la tehnologie pe piata din Romania”, declara Daniel Rusen, Director de Marketing si Operatiuni, Microsoft Romania.

Bogdan Popescu, cel de la care Daniel Rusen va prelua noua functie, se va alatura de la 1 decembrie echipei Enterprise CEE in calitate de CEE Enterprise Sales Excellence Director si Head of Strategic Enterprise Initiatives. Acesta va fi responsabil de operatiunile departamentului Commercial Enterprise Business din Europa Centrala si de Est (CEE). Bogdan Popescu continua astfel un parcurs profesional solid, in cadrul Microsoft Romania unde a asigurat in ultimele 4 luni si rolul de General Manager interimar pana la numirea Violetei Luca in aceasta functie, ca parte a unei cariere remarcabile inceputa in Shell unde a activat timp de 15 ani cat si in METRO Group pentru care a lucrat 5 ani, 10 din cei peste 25 de ani activand in afara tarii (Olanda, Spania, Bulgaria).

Microsoft a deschis primul birou in Romania in 1996 si este unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata solutiilor software si cloud globala si locala, avand peste 1700 de angajati in Bucuresti si Timisoara, fiind in acelasi timp si principalul hub de suport tehnologic al regiunii.

Autori

foto
MICROSOFT ROMANIA SRL