loader
BestJobs: Tinerii la inceput de cariera, tot mai activi in cautarea primului job

BestJobs: Tinerii la inceput de cariera, tot mai activi in cautarea primului job

Pozitiile in vanzari, IT & telecom, financiar si digital sunt in topul preferintelor

Tinerii la inceput de cariera si-au intensificat cautarile pe platforma de recrutare BestJobs in perioada verii, dupa incheierea anului universitar. Nivelul aplicarilor pe job-uri entry-level sau care nu necesita experienta a ajuns la 44% din volumul total, in crestere cu 10% fata de lunile anterioare si cu peste 30% comparativ cu aceeasi perioada din 2020. Cei mai multi tineri fara experienta s-au orientat catre joburi precum reprezentant sau consilier vanzari, software developer, programator Java si alte pozitii din domeniul IT & Telecom, joburi in zona de digital cum ar fi specialist social media, asistent marketing sau junior web & graphic designer, dar si pozitii de contabil junior, consultant proiecte tehnice sau inginer. 

Este un moment bun pentru cei aflati in cautarea primului job, mai ales ca observam cum piata muncii este din ce in ce mai activa. Punem aceasta crestere a aplicarilor pe seama absolvirii, deoarece multi au asteptat sa obtina diploma de licenta pentru a putea accesa un job cu norma intreaga si platit corespunzator incadrarii. Totodata, domeniile economice, IT si tehnice tin topul preferintelor, ca dovada ca si tinerii s-au adaptat la oferta pietei”, spune Ana Visian, Marketing Manager BestJobs.

In domeniul Vanzarilor, salariile pentru pozitii care nu necesita experienta incep de la 400 de euro pe luna, in IT & Telecom, de la 900 euro, iar in Financiar/Contabilitate, de la 500 de euro. Pentru pozitiile entry-level din zona de digital, salariile pornesc de la 500 de euro si pot ajunge si la 800 de euro, pentru pozitiile tehnice pachetele salariale pornesc si de la 700 de euro, iar pentru cele de inginer se situeaza intre 500 si 800 de euro, in functie de specializare.

Cei mai multi tineri fara experienta si-au cautat loc de munca in ultima luna in Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov si Iasi, orase care sunt centre universitare importante ale tarii.

Chiar daca le lipseste interactiunea cu piata muncii, in profilul aplicantilor se observa ca cei mai multi sunt vorbitori de limbi straine, 45% dintre ei completand ca stiu o singura limba straina, in timp ce 28% au bifat doua limbi straine in CV. Doar 17% dintre aplicantii pentru entry-level nu cunosc alta limba in afara celei materne. In plus, aproape 80% dintre tineri au notat in CV ca au permis de conducere.

Numai in august, angajatorii au cautat sa acopere peste 20.000 de pozitii entry-level prin platforma BestJobs.

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din Romania. Cu o experienta de peste 20 ani in domeniu, BestJobs a fost implicata in transformarea si inovarea industriei de recrutare online si integreaza astazi tehnologii digitale de ultima generatie si servicii conexe recrutarii pentru a oferi cele mai eficiente solutii de angajare, recrutare si de dezvoltare profesionala si personala. In orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesionisti conectati la piata muncii, peste 25.000 de joburi si mii de freelanceri, agenti de recrutare, coachi, mentori, terapeuti, avocati si alte tipuri de specialisti.

Autori

foto
BESTJOBS RECRUTARE SA