loader
Schimbare majora a cotelor de piata IPO globale din ultimii cinci ani

Schimbare majora a cotelor de piata IPO globale din ultimii cinci ani

In primul trimestru 2024, s-a inregistrat un numar semnificativ de IPO-uri noi, in cadrul carora pretul actiunilor a depasit pretul de oferta

  • Volumele IPO globale au scazut cu 7% in primul trimestru 2024, dar valoarea tranzactiilor a crescut cu 7% de la an la an
  • Piata din SUA a crescut, dupa cel mai mic nivel al valorii tranzactiilor din ultimii 20 de ani, inregistrat in 2022
  • AI inregistreaza o crestere semnificativa in randul companiilor nelistate

Anul a debutat intr-o nota de optimism prudent, pe fondul unei revigorari punctuale, dupa o perioada de stagnare. Pietele IPO de pe continentul american si din regiunea EMEIA au inregistrat un start promitator in 2024, majorand valoarea tranzactiilor la nivel global. Pe de alta parte, regiunea Asia-Pacific a inceput anul cu o evolutie mai slaba, tragand in jos volumul total la nivel global. In primul trimestru al anului 2024, piata IPO globala a inregistrat 287 de tranzactii, care au atras capital in valoare de 23,7 miliarde de USD, cu 7% mai putine tranzactii, dar cu o valoare cu 7% mai mare fata de perioada similara a anului trecut – se arata in raportul EY Global IPO Trends Q1 2024.

In primul trimestru 2024,  s-a inregistrat un numar semnificativ de IPO-uri noi, in cadrul carora pretul actiunilor a depasit pretul de oferta. Aceasta tendinta ar putea indica o ameliorare la nivelul cotatiilor si de stabilire a preturilor, reflectand o crestere a gradului de incredere in randul emitentilor si investitorilor.

Lansarea unei oferte publice initiale reprezinta in sine o reusita pentru o companie cu capital privat, fiind o demonstratie publica a potentialului sau si un punct de referinta definitoriu in traiectoria sa de crestere. In primul trimestru din 2024, au fost lansate aproximativ 10 IPO-uri de catre companii nelistate la bursa, dintre care cinci au figurat printre principalele 10 IPO-uri la nivel global, o dovada a importantei prezentei acestora pe piata.

Potentialul si anvergura pietei „verticale” a inteligentei artificiale inregistreaza in prezent o crestere semnificativa in randul companiilor nelistate, in contextul in care majoritatea intreprinderilor din domeniul AI si din domenii conexe se afla inca in etapa initiala sau intr-un stadiu incipient al rundelor de atragere de capital. Aceasta situatie sugereaza ca ar putea exista o crestere semnificativa a IPO-urilor in anii urmatori, pe masura ce aceste companii se maturizeaza inainte de a se lista pe pietele de capital.

Performantele regionale generale: America si EMEIA isi revin, in timp ce Asia-Pacific scade considerabil

Piata IPO globala a inregistrat modificari semnificative sub aspect geografic, influentata de dinamica macroeconomica si geopolitica actuala.

Regiunea America a continuat sa prezinte performante solide in materie de activitate IPO comparativ atat cu trimestrul anterior, cat si cu primul trimestru din 2023, inregistrand 52 de tranzactii, cu o valoare totala de 8,4 miliarde de USD, crescand cu 21% si, respectiv, cu un uimitor procent de 178% fata de perioada similara a anului trecut. Fiecare dintre primele sapte tranzactii din top din primul trimestru 2024 a atras capital de peste 500 milioane de USD, fata de doar o singura astfel de tranzactie in primul trimestru din 2023. Piata din SUA, dupa cel mai mic nivel al valorii tranzactiilor din ultimii 20 de ani inregistrat in 2022, a marcat un reviriment remarcabil in primul trimestru al acestui an, profitand de revenirea pietei de anul trecut.

Pe fondul unei atitudini blazate pe piata IPO la nivelul intregii regiuni Asia-Pacific, in primul trimestru s-au inregistrat 119 tranzactii, cu o valoare totala de 5,8 miliarde de USD, in scadere cu 34% si, respectiv, 56% fata de intervalul similar din anul trecut. Acest declin a fost mai pronuntat in China continentala si Hong Kong, unde numarul tranzactiilor s-a redus cu mai bine de jumatate si valoarea tranzactiilor a scazut cu aproape doua treimi. Ambele piete s-au confruntat cu un declin constant al activitatii IPO in ultimii cativa ani. Au avut loc doar 10 IPO-uri in acest an in Hong Kong, doua dintre ele depasind 100 milioane de USD in capitaluri atrase, marcand cel mai mic nivel de dupa 2010 atat din perspectiva numarului de tranzactii, cat si in privinta valorii acestora. Japonia a fost singura piata din regiunea Asia-Pacific care a inregistrat o usoara crestere a numarului de tranzactii in primul trimestru, indicele Nikkei atingand un nivel record in februarie 2024.

Piata IPO din regiunea EMEIA a inregistrat o crestere impresionanta la inceputul anului, lansand 116 IPO-uri, cu o valoare totala de 9,5 miliarde de USD in primul trimestru 2024, in crestere cu 40% si, respectiv, 58% fata de perioada similara a anului trecut. Aceasta evolutie pozitiva a fost atribuita valorilor medii mai mari ale tranzactiilor in cadrul IPO-urilor din Europa si India, care au facut ca EMEIA sa pastreze cea mai mare cota de piata la nivel global in privinta valorii tranzactiilor IPO incepand cu trimestrul al patrulea din 2023. India a crescut rapid in importanta incepand cu 2019, in special din perspectiva numarului de IPO-uri, devenind in prezent un performer de exceptie.

Perspectivele pentru al doilea trimestru al anului 2024: valorificarea ferestrelor de oportunitate efemere pe fondul amplificarii incertitudinilor

George Chan, lider EY Global IPO, a declarat: „Pe masura ce anul 2024 avanseaza, participantii la piata IPO intra intr-un teritoriu necunoscut. Companiile care doresc sa lanseze oferte publice initiale sunt influentate de recenta pivotare a preferintelor investitorilor catre certitudinea profitabilitatii pe fondul alterarii ratelor dobanzii, confruntandu-se in acelasi timp cu dinamica complicata a unui climat geopolitic agitat si a emulatiei cu privire la inteligenta artificiala. Pentru a reusi in acest mediu schimbator, aspirantii la IPO-uri trebuie sa ramana flexibili si pregatiti sa profite de momentul potrivit pentru a isi face debutul pe pietele bursiere”.

Pana in prezent, in 2024, piata IPO a aratat semne de revigorare, in contextul unei ascensiuni a activitatii IPO. In pofida unei activitati in general rezervate a pietei in anii anteriori, entuziasmul este in crestere atat in randul emitentilor, cat si in randul investitorilor, ceea ce indica o modificare a dinamicii pietei si un mediu mai favorabil pentru listari.

Economia globala se va mentine pe o traiectorie de usoara crestere in 2024, in cadrul careia pietele dezvoltate vor inregistra, probabil, o crestere modesta, iar pietele emergente vor continua sa manifeste o tendinta ascendenta mai pronuntata. Pietele de capital au luat deja in calcul in stabilirea cotatiilor previziunile referitoare la scaderea ratelor dobanzilor pe diferite piete importante.

In aceeasi masura in care investitorii si aspirantii la IPO-uri se adapteaza la noua normalitate a ratelor dobanzilor mai ridicate si a lichiditatii reduse, acestia vor trebui, de asemenea, sa navigheze printre nivelurile suplimentare de complexitate aduse pe piata IPO de contextul geopolitic si electoral mondial. Pe fondul amplificarii incertitudinilor de catre scrutinurile care vor avea loc in acest an, candidatii la IPO-uri vor trebui sa monitorizeze indeaproape rezultatele alegerilor, sa evalueze ce impact ar putea avea anumite politici asupra intereselor actionarilor si sa isi reevalueze strategiile IPO si momentul lansarii ofertelor, in cazul in care este necesar.

 

                                                                                                               ***

Despre EY Romania

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 49,4 miliarde de dolari in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2023. Reteaua lor este cea mai integrata la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ii ajuta sa le ofere clientilor servicii prin care sa beneficieze de oportunitatile din intreaga lume.

Prezenta in Romania inca din anul 1992, EY furnizeaza, prin intermediul celor peste 900 de angajati din Romania si Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale.

Avem birouri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau. EY Romania s-a afiliat in 2014 singurei competitii de nivel mondial dedicata antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Castigatorul editiei locale reprezinta Romania in finala mondiala ce are loc in fiecare an, in luna iunie, la Monte Carlo. In finala mondiala se acorda titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informatii, vizitati: www.ey.com

Despre studiu

Datele prezentate in acest document sunt disponibile la ey.com/ipo/trends. Datele aferente primului trimestru al anului 2024 cuprind IPO-urile finalizate in intervalul 1 ianuarie - 18 martie 2024 si tranzactiile IPO anticipate pana la 31 martie 2024 (prognozate la data de 18 martie 2024). Sursele tuturor datelor din prezentul document sunt Dealogic, Mergermarket, Pitchbook, Capital IQ si analize EY, daca nu se precizeaza altfel. Datele Dealogic cuprinse in prezentul raport fac obiectul licentei acordate de ION. ION pastreaza si isi rezerva toate drepturile asupra acestor date. Datele SPAC sunt excluse din toate datele din prezentul raport, cu exceptia situatiilor unde este indicat contrariul.

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL