Povestea lui Catalin Putineanu, fondatorul companiei de transport si logistica iB Cargo, este o sursa de inspiratie. In acest interviu, Catalin ne impartaseste cu sinceritate parcursul sau profesional, provocarile pe care le-a intampinat si valorile care l-au ghidat in dezvoltarea afacerii sale. De la inceputurile sale in industrie si pana la gestionarea unor proiecte complexe, cum ar fi expedierea simultana de echipamente catre 74 de consulate ale Romaniei din toata lumea, inclusiv in Coreea de Nord, Catalin a demonstrat o determinare si o capacitate de adaptare remarcabile. Pe langa cariera sa impresionanta, Catalin este si un pasionat al masinilor rapide, fiind proprietar de Ferrari si Maserati, si considera condusul o activitate care ii aduce bucurie si relaxare. L-am provocat de aceasta data sa conduca un Mercedes-Benz GLS, o masina dedicata plimbarilor lungi cu intreaga familie. Articolul este sustinut de Continental Anvelope Romania, producator de anvelope premium, dedicat excelentei si inovatiei.
I: De la vremurile scolii si de la ceea ce te gandesti atunci ca vrei sa devii si pana ajungi la faza maturitatii se intampla multe. Uneori, evoluezi in timp cu totul altfel decat aveai initial de gand. Cu tine cum a fost?
CATALIN PUTINEANU: Pot spune ca nu mi-am propus niciodata sa fac neaparat ceva anume. Nici in scoala, nici in facultate, nici dupa. Nici macar in faza premergatoare a fondarii acestei companii. Daca stau sa privesc in urma, eu sunt un om foarte, foarte simplu. Sunt momente cand, in functie de context, stiu ce imi doresc si sunt adeptul ideii conform careia norocul si-l face fiecare si singur. Am redus totul la a trai cum vreau eu cu ceea ce imi pune viata in cale si cu ceea ce obtin din cautarile mele – cateodata stiu ce caut, cateodata nu, insa poti gasi ceva bun si in ceea ce descoperi – din acest motiv, eu caut, in general. Incerc sa nu disper atunci cand lucrurile nu merg nicicum pe aproape de asteptarile mele si de ceea ce mi-am dorit.
I: Abordarea ta nu pare a fi una tipic centrata. Asadar, cum ai ajuns unde te afli acum?
CATALIN PUTINEANU: Intrarea mea in industrie as zice ca a fost o pura intamplare. Punctul de origine s-ar afla in 2002 la Chicago, cu prilejul primului interviu de job dupa ce am primit dreptul de munca in SUA. Activitatea avea implicare in partea operationala a transporturilor din zona Pacificului. Dupa aceea nu am mai parasit domeniul. Am mai lucrat pe la vreo doua companii americane, m-am intors apoi in Romania si am lucrat pentru un jucator regional, dupa care s-a ivit oportunitatea cu doi investitori din Olanda si Germania interesati sa demareze activitatea in tara noastra. Am luat in serios proiectul si am crezut in el fara sa stiu clar in ce ma bag si nici nu ma gandisem pana atunci ca as vrea sa devin antreprenor, sa construiesc afaceri. In 2008 am pornit la drum de la zero si am terminat primul an cu vreo doua milioane de euro cifra de afaceri avand pana in 20 de oameni in companie.
I: In asemenea termeni, importanta pentru viitor a fost – inevitabil – eficienta dezvoltarii. S-a ridicat aceasta la nivelul intentiior?
CATALIN PUTINEANU: Nu vreau sa cuantific nimic, deoarece cuantificarea presupune si limite. Am sa mentionez doar ca in 2024 – ca sa vorbim de un an incheiat, contam deja pe 140 de oameni si vreo 84-85 de milioane la cifra de afaceri. Acum avem in Romania cinci locatii: Bucuresti, Constanta, Timisoara, Sibiu si Cluj. Incepand de luna trecuta, compania este instalata si functioneaza inclusiv la Budapesta. Noi vrem sa mentinem cresterea pe care am inceput-o in 2008 si am dus-o tot asa. Asta nu se putea numai cu ceea ce dezvoltasem in Romania, dar ne-a atras atentia Ungaria: o piata foarte interesanta, cu foarte multa productie si mult export. Ungaria se afla si foarte aproape de pietele cu activitate intensa, aflate in vestul Europei. In Ungaria, noile si numeroasele investitii din Asia, din Coreea – in special, pot genera mult potential de business care ni se potriveste noua: transport maritim, transport aerian si, bineinteles, rutier. Cumva, sunt mandru ca noi am reusit sa ne sincronizam la toate acestea si ca o firma romaneasca iese astfel in afara, cu posibilitati de a construi mult in regiune. Daca ne uitam acum la o harta, deservim acum transportul maritim prin Constanta, luam anvergura si in Slovenia pe Koper. Deservim, prin mijloace terestre, Ungaria si nu ne vom opri aici. Avem in vedere toate zonele din fosta Iugoslavie si, de ce nu, Slovacia si Cehia.
I: Te poate duce asa ceva la o situatie in care, ca sa o spun in termeni prozaici, iei sa mananci mai mult decat poti sa digeri?
CATALIN PUTINEANU: Cunosc riscul acesta. Avem un plan de dezvoltare pe termen lung care s-a conturat natural. Am inceput sa ma gandesc la acesta cu vreo doi ani in urma, ca fapt cat se poate de firesc. Aveam in companie potentialul de a o face, oamenii nostri isi doreau mai mult, clientii veneau cu necesitati care se cereau a fi rezolvate, toate componentele pentru a merge mai departe erau, in mod natural, reunite. Am considerat ca ar fi bine sa ne extindem in Ungaria – pentru inceput. Continuarea merge foarte bine si ma gandesc, de ce nu, ca am putea merge in curand si pe un alt continent. Dar sa o luam pas cu pas. Toata dezvoltarea de pana acum a fost organica, fara achizitii, si nici nu avem in plan asa ceva. Nu vom spune „nu” in fata unor noi solicitari, iar tot ceea ce am facut pana acum a fost strict pe puterile noastre.
I: In 2008, la momentul inceputului vostru, nici nu prea se vorbea despre antreprenoriat. Notiunea inca lipsea din cultura economica de la noi, desi cei mai activi erau atenti la schimbari si invatau de la companiile care veneau la noi, oricum, destul de putine la numar. Ai fost influentat de experienta americana, care presupune sa faci business din orice se intampla? Cum ti-ai ales calea, intre a studia mai departe si a lucra, eventual a incepe ceva?
CATALIN PUTINEANU: Am terminat facultatea in 1997. Ca mai toata lumea, am constatat ca oferta de joburi nu e deloc atractiva pentru cineva care isi doreste altceva de la viata decat stabileau conditiile angajatorilor. Puteam sa spun „da” in favoarea unei situatii personale convenabile. Ambii mei parinti au fost ingineri la o mare intreprindere de pe vremea comunismului din Galati si tata chiar tindea sa ma orienteze catre un „loc caldut” si sigur in acea intreprindere. A fost foarte surprins cand i-am spus „nu”, ca viata ar trebui sa fie traita altfel decat intrand in niste tipare si ramanand acolo pe termen nedeterminat, cu perspectiva unor regrete ulterioare ca puteai face altfel si altceva. Optiunile disponibile atunci nu mi s-au parut a fi ceva tentant. Am lucrat vreo 2-3 ani in Romania, m-am descurcat destul de bine, dar simteam ca nu am cum sa trec mai departe, sa ma dezvolt. Cum spuneam mai devreme, eu cautam, dar nu mai era nimic de gasit. Atunci am avut sansa de a merge in SUA tocmai pentru a continua sa invat, pentru a ma pregati in sensul unui nivel urmator.
I: Acolo ai gasit ceva, acel altceva care ti-a lipsit in Romania?
CATALIN PUTINEANU: Dincolo de viata profesionala in sine, am invatat in cei patru ani cat am stat acolo multe despre cultura lor economica – aspecte total diferite de ceea ce vazusem pana atunci la noi. Cea mai importanta diferenta: ei sunt intotdeauna focusati pe solutii, nu pe prelungirea unor situatii care contin si bun, si rau, dar totusi functioneaza. Ei se axeaza pe acel „win-win” – ceea ce eu as traduce prin hai sa vedem ce trebuie sa faca fiecare dintre cei implicati pentru celalalt astfel incat finalul sa fie ceva bun la nivel general. Politicul nu mai are nicio importanta intr-un astfel de context, nu apar riscuri, presiuni sau amenintari. Daca stii ce trebuie sa faci, vezi cum trebuie sa faci, ai ceva de oferit, exista cineva care are nevoie de asta, totul devine simplu, franele dispar de la sine. Mai departe, vorba lor, „sky is the limit”. E o cu totul alta cultura decat cea a unui spatiu economic cu multe piete mici si particularizate, cum este cazul Europei. Aici, nu ai nicio sansa daca nu identifici corect sensibilitatile locale si persoanele potrivite cu care sa lucrezi acolo. In SUA, nu te intereseaza asa ceva. Sa zicem ca pleci din Chicago si te duci spre vest, preocuparea pentru business e la fel, iar cultura presupune asimilarea noului pe fondul necesitatilor locale. Nu se pune nicio frana pe criterii de conservatorism. Te poti adresa unei piete de 300-400 de milioane (cati sunt ei) cu aceleasi lucruri. In Europa nu e asa.
I: Deci ai simtit o ingradire atunci cand ai revenit in spatiul european?
CATALIN PUTINEANU: Nu neaparat, pentru ca experienta vasta acumulata in SUA mi-a fost de folos in deschiderea cailor de aici. E nevoie de asta, poti sa faci asta, important este sa aduci la tine clientii care au treburi nerezolvate si sa le prezinti solutii suficient de bune pentru necesitatile lor. Asta a fost bresa pe care am observat-o in 2007: nimeni sau prea putini europeni erau dispusi sa-si adapteze oferta sau potentialul la ceea ce se cerea de catre partile cu care intrau in contact. Asa am fost convins sa iau parte la proiect: erau atat de multe cereri fara raspuns din partea unui numar in crestere de clienti, solicitari pe care prestatorii mari nu erau dispusi sa le preia, incat s-a conturat un intreg spectru de activitate. In mod special, Romania isi intensifica activitatea economica si nu avea pe ce sa se sprijine in integrarea transporturilor. Agentii economici mici si medii erau adesea ignorati complet de companiile mari din domeniu. Erau clienti dispusi sa plateasca si nu aveau cui. Concluzia: era nevoie sa facem o companie care sa integreze tot: transport rutier, transport maritim, transport aerian, formalitati vamale, servicii aditionale si consultanta. Asa am evoluat.
I: Simti ca sacrifici ceva din viata ta personala pentru succesul din afaceri? Din perspectiva nivelului de CEO, diminetile tale incep cu aplicarea unui plan pentru ziua aceea sau te trezesti ca orice om si iti duci viata mai departe?
CATALIN PUTINEANU: Ambele observatii sunt valabile. Nu am vreo procedura fixa pentru modul de viata, iar, pe de alta parte, nu caut sa evit lucrurile care se cer a fi rezolvate – si sunt foarte diverse. Nu am simtit vreodata ca renunt la ceva personal, nici in tinerete, nici acum, din pozitia de CEO si shareholder. Adevarul e ca muncesc mult, insa toata lumea are aceasta optiune in fata, in fiecare moment, pentru a-si construi viitorul. Daca nu muncesti, ramai pe loc si toate trec pe langa tine. Nu vine nimeni sa faca in locul tau ceva care te priveste. Nu am senzatia ca as fi renuntat la chestii personale in favoarea altora, m-am dezvoltat dand atentia cuvenita tuturor situatiilor semnificative, fara graba sau precipitare. Dezvoltarea mea a implicat si dezvoltarea celor din jurul meu – cu participarea lor, desigur. Ei au apreciat ca nu fac pentru mine ceea ce fac, ca sunt dispus sa impart stradaniile si satisfactiile aferente. La fel fac si acasa cu familia. Nu irosesc niciun prilej de a petrece timp cu cei apropiati - e una dintre prioritatile mele. Totul e sa nu uiti sa pastrezi un anume echilibru in toate.
I: Vorbeai mai devreme de colegi, de echipa. Cum reusesti sa initiezi contactul cu cei potriviti si cum faci ca sa-i mentii aproape, sa-i inspiri si, in fond, sa ramana mereu o echipa? Asta mai ales acum, cand castiga teren munca de la distanta, dezvoltarea personala apriorica si alte asemenea tendinte?
CATALIN PUTINEANU: Totul e foarte simplu, mi se pare ca sunt importante proximitatea si experienta. Daca nu suntem unul langa altul cand avem teme de rezolvat, comunicand imediat cu referire strict la problemele actuale, si fiecare face altceva prin alt oras sau alta tara de la laptopul lui, lucrurile nu au cum sa mearga. Asta face parte cumva din ADN-ul celor care au decis sa mi se alature si sa ramana aici, coerenta echipei deja e o problema depasita in cazul nostru. Valabil si pentru familie, si pentru orice alta implicare separata de business: daca stii cine esti, intelegi ce iti revine de facut pentru binele mai mare, nu doar pentru al tau, faci asta si comunici relevant, atunci vei ramane vertical in ochii celor din jur si ei vor face la fel pentru tine. Nu e nevoie de altceva. Avem colegi care sunt cu noi din 2008, destui, plus colegi care sunt cu noi de multi ani – de 10, 15 ani – si care cred si ei in aceleasi valori.
I: Te-ai gasit vreodata in fata unei provocari profesionale iesite din comun – nu stiu, sa zicem un transport ciudat, cu necesitati aparte, ceva care parea imposibil de rezolvat si, totusi, nu ai renuntat, dar ti-a marcat memoria si experienta pentru totdeauna?
CATALIN PUTINEANU: Prin 2011 am avut un proiect prin care trebuia sa expediem aproape simultan catre 74 de consulate ale Romaniei din toata lumea niste echipamente. Atunci tara trecea printr-o evaluare pentru a intra in spatiul Schengen, ceea ce nu s-a intamplat. Dotarea acelor consulate era unul dintre criteriile evaluarii. Una dintre destinatii era Phenyang, din Coreea de Nord. Vorbim de o tara izolata politic, inchisa aproape ermetic, se lucra doar cu fax, altceva nu exista. Nici nu imi imaginez de ce mai aveam noi consulat in Coreea de Nord, dar asta nu mai conteaza acum. Trebuia sa livram niste computere, un generator electric si alte chestii si nu gaseam solutii. Nimeni dintre marii transportatori nu avea solutie la solicitarile noastre, nimeni nu mergea acolo, iar eu semnasem ca preiau sarcina. In principiu, eram bine conectat in Asia, deoarece Romania are o activitate intensa de import din China, iar noi ne ocupam de o buna parte de transport maritim de acolo. Ca urmare, avem acolo parteneri capabili sa se miste repede, sa stie sa faca documente, sa preia, sa incarce si asa mai departe. Am vorbit cu un partener de incredere de acolo, care isi avea sediul in Hong Kong. El nu a putut sa gaseasca solutiile de care aveam nevoie, dar mi-a comunicat ca se va duce la Beijing sa discute cu altcineva de acolo, intrucat se mentineau relatii intre Beijing si Phenyang si considera ca exista niste variate pentru noi. La Beijing a gasit un comisionar vamal care se ocupa cu exporturi catre tot ce insemna crema societatii nord-coreene. Pana la urma, au gasit un avion trimis sa livreze bunuri care, teoretic, erau interzise acolo. In acel avion au reusit sa strecoare si marfa noastra, ambalata cu statut diplomatic – se intelege. La un moment dat am primit confirmare prin fax ca marfa a ajuns la consulatul nostru. Dupa aceasta reusita am inceput sa fim cautati de alte companii care aveau de livrat cate ceva acolo. Ceea ce nu stia nimeni era ca rezolvarea noastra nu a venit asa, „out of nowhere”. Noi dezvoltasem de multi ani o relatie solida cu partenerul care ne-a ajutat in acel moment critic, ca nu a venit nimic „out of nowhere”. A fost o completare fireasca a colaborarii noastre, avand baze solide. Dai si primesti, asa a fost.
I: Uite ca sunt curios: exista o zona in care nu poti livra? Pe bune, simti ca exista un undeva unde nu poti ajunge?
CATALIN PUTINEANU: Ce pot sa-ti spun? Am livrat pe unde te gandesti si pe unde nu. Am livrat inclusiv in Irak, pe vreme de razboi. Am livrat in tot felul de tari foste sovietice de prin miezul Asiei, unde comunicarea si barierele administrative pun mari probleme. Acolo, trebuie sa ajungi la persoana potrivita, altfel nu se intampla nimic. Daca ma intrebi acum, nu cred ca ar fi vreun loc pe pamant care sa ne fie inaccesibil.
I: Care ar fi preocuparile sau pasiunile tale de timp liber, daca mai ramai si cu asa ceva dupa toate treburile vietii sociale?
CATALIN PUTINEANU: Sunt gurmand si cu asta reusesc sa ma strecor in mod curent printre toate celelalte preocupari, deoarece mancam si bem in fiecare zi. Vorba e cata atentie acordam acestor lucruri aparent de supravietuire, dar care, pe de alta parte, au o importanta serioasa in cursul vietii noastre. Imi place sa descopar specialitati culinare peste tot pe unde ma duc si imi rezerv timp pentru a savura totul pe indelete si, cum se zice, a trai clipa. Devin parte a ambiantei si persoanele cu care impartasesc aceste momente si tot ceea ce vine pe langa masa in sine. La fel simt si fac acasa, de aceasta data, eu fiind in postura de producator al experimentului gastronomic. Imi place sa gatesc, bineinteles. Eu, partenera mea si copiii mei ne bucuram din plin de asemenea mese cu factor de noutate, de eludare a rutinei.
I: Viata ne ofera de tot felul, dupa cum spui si tu, trebuie sa privim in jur si sa alegem ce ne-am dori sa facem. Aici intervine activarea personala, in directii catre care te conduce fondul propriu de caracter...
CATALIN PUTINEANU: A, da, bine ca ai zis „conduce”! Tot cu titlu de activitate care se integreaza inevitabil in modul de viata al vremurilor noastre, imi place condusul. Imi plac masinile rapide – doar sunt proprietar de Ferrari. Aceasta a fost marca prin care simt ca mi s-a dezvaluit cu totul ceea ce tine de rafinamentul si spectrul extins al conducerii auto. Da, pot spune ca am facut si din condus o pasiune. Iar condusul este una dintre activitatile care ma duc spre alte locuri. Imi place sa descopar locuri noi, sa observ si sa inteleg ce e acolo. Asta cu descoperitul, dupa cum vezi, functioneaza la mine pe tot felul de planuri. Nu ma duc undeva fiindca locul apare pe o lista de destinatii pretentioase si nici nu ma grabesc sa bifez experiente turistice. Cand ajung undeva, dau atentie lucrurilor noi din jur in functie de interesul pe care mi-l trezesc. Nu sunt adeptul unei relaxari statice – nu as putea sa stau o saptamana intr-un loc unde sa fac in fiecare zi acelasi lucru, dupa o reteta de concediu sau de pauza. Apreciez relaxarea dinamica, daca pot spune asa.
I: Hai sa ramanem un pic la masini, ca nu se poate sa ai Ferrari si sa trecem asa, lejer, de acest capitol. Ai dorit dintotdeauna sa ajungi la Ferrari – considerat un vis al lumii auto, ai alocat anume un sector al vietii tale pentru asta?
CATALIN PUTINEANU: Ce spui tu suna a canalizare printr-o idee fixa. De fapt, mie imi plac masinile in general si nu ma feresc sa le apreciez chiar din perspectiva pe care fiecare model o propune, prin insasi definitia sa. De exemplu, Range Rover m-a impresionat intotdeauna prin imbinarea unica de caracter premium cu polivalenta on/off-road. Bineinteles, stiu ca asa ceva costa. La un moment dat, chiar mi-a atras atentia faptul ca s-au dus cu preturile inspre pragul de 200.000 de euro. Trecand in fiecare zi pe DN1 pe langa Ferrari, mi s-a infiripat in minte o curiozitate: daca pe Range Rover se cer 200.000 de euro, cat o fi un Ferrari? A venit si ziua in care m-am decis sa opresc la ei si sa vad cam despre ce ar putea fi vorba, fara sa fi studiat in prealabil ce modele au si pe unde se situeaza ei in piata auto actuala. Doar auzisem ca tocmai se lansase Ferrari Roma. Am intrat efectiv de pe strada – vreau si eu sa vad ce aveti, cum aveti, sa-mi explicati si mie ce se face la Ferrari, nu sunt vreun cunoscator, nu am avut si nu m-am suit vreodata in asa ceva. Am vorbit tot felul, apoi, referitor la Roma, mi-au spus ca nu a venit inca, dar vorbim peste vreo doua saptamani si programam un test-drive. Eu ma pregateam sa plec in Asia si le-am zis, asa, sa-mi trimita si o oferta. Am mai intrebat cat astepti daca vrei sa o personalizezi si am aflat ca un an este intervalul minim. Eventual, poti sa consimti la ceva disponibil pe stoc, pentru ca lucrurile sa mearga mai repede. Am venit inapoi din China si, trecand intr-o dimineata pe DN1, am vazut cum la Ferrari se descarcau masini dintr-un TIR. In ziua urmatoare m-au sunat pentru test-drive si cam asta a fost. In cateva minute dupa ce m-am suit la volan, am zis: gata, asta e, asta ramane si asa mi-am luat Ferrari Roma..
I: Cu alte cuvinte, astfel s-a desfasurat reorientarea ta catre elita sportivelor din Italia...
CATALIN PUTINEANU: Intre timp mi-am mai luat si un Maserati, iar sunetul sau de motor este ceva fabulos. Poate ca Ferrari e „peste” la tot felul de capitole, dar motorul acestui Maserati te hipnotizeaza prin sonoritate. Intre timp, Ferrari a mai scos si coupe-ul numit 12 Cilindri – fix asa. Nu m-am putut abtine, am zis ca ma bag si eu. Mi-au raspuns ca exemplarul solicitat de mine va fi primul care intra in productie pentru Romania si ar trebui sa primesc masina in toamna. Sunt foarte curios cum suna motoru sau...
I: Privind retrospectiv, care a fost prima masina pe care ai avut-o, pe care ai condus-o cand ti-ai luat permis?
CATALIN PUTINEANU: Nu m-am grabit sa am o masina a mea, am avut prilejul sa conduc masini de prin familie. Dacii bineinteles, ca doar asta se gasea pe vremea tineretii mele. Tata a avut o Dacie 1300 si mai era un unchi care mi-a mai dat ocazional masina pe timpul facultatii, tot Dacia 1300. Stii cum erau astea pe la finalul anilor ’70 – tot timpul mergea ceva ciudat sau se strica. Nu am insistat niciodata sa ma ocup eu de asemenea probleme, nu eram vreun geniu al tehnicii aplicate. Din fericire, de fiecare data cand aparea ceva, eram prin apropierea unui service sau gaseam pe cineva care sa stie ce e de facut. Cert este ca nu am ramas vreodata imobilizat cu Dacia 1300. Ulterior, nu am avut decat masini de companie. De fapt, nu chiar. In State nu iti da nimeni masini de companie, cum e in Europa. Am avut atunci prima mea masina, un Mercury, echivalentul premium al unui Ford Taurus – ceva destul de greoi, dar confortabil. Revenind in Romania, am trecut numai pe masini de companie, pana cand s-a intamplat faza cu Ferrari. Stiu, nu are legatura activitatea mea profesionala sau compania cu masina personala. Nici nu consider ca ar trebui sa aiba.
I: Care ar fi un top 3 al tau in materie de dorinte auto?
CATALIN PUTINEANU: Ce pot sa-ti spun? Inainte sa cumpar un Ferrari, nici nu ma gandisem la el. Altfel, totul a decurs extrem de simplu odata ce s-au miscat lucrurile in directia respectiva. Pe de alta parte, imi placeau foarte mult Porsche, Mercedes-Benz si, as zice, BMW. Dar spun asta privind cumva totul cu detasare, fara a lua in considerare vreun fel de prioritate in sensul vreunei achizitii. Cand a fost sa fie achizitia, tot ce s-a intamplat m-a trimis catre Ferrari si asta a fost.
I: Porsche este in mod curent mentionat printre doritorii de automobile sport, mai curand decat Ferrari. Cum ti se pare situatia asta, dupa ce ai devenit proprietar de Ferrari fara sa fi trecut pe la Porsche?
CATALIN PUTINEANU: Porsche vine mult mai usor in atentia publicului, este mult mai prezent in ochii lumii tocmai prin factorul sportiv si prin faptul ca e mai abordabil la pret. Porsche ofera fara compromisuri ceea ce pretinde: sportivitate de top. Dupa ce mi-am luat Ferrari la primul impuls, am cautat sa conduc si un Porsche, ca sa fiu impacat. Am condus varful de gama al seriei 911, am apreciat ca are un potential dinamic de nivel inalt si multa rigoare in prestatii, dupa care am dat inapoi cheia si am cerut proforma pentru masina de la Ferrari. Mi-a fost clar, pentru mine cel putin, ca alegerea potrivita este Ferrari, cu tot ce tine de marca, prin fiecare detaliu. Ferrari creeaza mai multa emotie, in felul sau.
I: Ce conduci in mod normal, cand esti cu familia, cand ai drumuri curente de facut?
CATALIN PUTINEANU: Mi-am cumparat tot de la Maserati, un SUV Grecale. Sunt foarte multumit de el si nu l-am luat cu motorizarea mare, ci cu aceea de baza – merge mai mult decat satisfacator in aceasta configuratie si iti da o senzatie de indestulare, ca primesti tot ceea ce poti astepta de la o masina in termeni de utilizare normala, ba chiar ceva mai mult pe latura rafinamentului..
