Intr-un peisaj legislativ in continua evolutie, intelegerea corecta a procesului de concediere colectiva este esentiala pentru orice angajator, avand in vedere implicatiile semnificative ale nerespectarii etapelor stabilite de legislatia muncii.
Recent, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a pronuntat o hotarare de referinta in ceea ce priveste obligatia de informare si consultare in contextul concedierilor colective, care va avea un impact substantial asupra practicilor angajatorilor, dar si asupra protectiei angajatilor din Romania si din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Cadrul legislativ existent
Codul Muncii nu instituie o obligatie in sarcina salariatilor de a-si desemna reprezentanti. Cu toate acestea, legea le recunoaste acestora un important rol consultativ in procesul de concediere colectiva, avand inclusiv posibilitatea de a propune masuri in vederea evitarii concedierilor ori diminuarii numarului salariatilor concediati.
Ce se intampla insa in cazul in care nu exista sindicat sau reprezentanti ai salariatilor desemnati la nivelul angajatorului? Opiniile doctrinare si practicile instantelor de judecata sunt, bineinteles, impartite.
Intr-o prima opinie, s-a considerat ca textul este de stricta aplicare, in lipsa unui sindicat sau a unor reprezentanti desemnati, angajatorii nefiind obligati sa parcurga un proces de consultare. Intr-o alta opinie, s-a sustinut ca lipsa acestora nu afecteaza drepturile salariatilor de a fi informati si consultati in mod individual, pentru a li se asigura protectie impotriva concedierii, acesta fiind un drept esential al salariatilor in relatiile de munca, precum si pentru a asigura respectarea principiului bunei-credinte.
Cauza C-496/22 – EI impotriva SC Brink’s Cash Solutions SRL
Pentru a pune capat acestor divergente, CJUE a fost solicitata sa interpreteze aplicabilitatea obligatiei de informare si consultare, conform Directivei 98/59/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, in absenta unor reprezentanti alesi ai salariatilor.
Intrebarile preliminare au fost adresate de Curtea de Apel Bucuresti in contextul unui litigiu privind anularea unei decizii de concediere. In speta, angajatorul a efectuat concedieri colective, fara a se consulta cu reprezentantii salariatilor, mandatul acestora fiind expirat.
CJUE a statuat ca protectia oferita lucratorilor de Directiva 98/59 este colectiva, si nu individuala, motiv pentru care dispozitiile acesteia nu stabilesc o obligatie pentru angajator de a efectua informarea si consultarea individuala a lucratorilor vizati de o concediere colectiva preconizata.
De asemenea, potrivit instantei europene, chiar daca Directiva 98/59 nu prevede o obligatie pentru salariati de a-si alege reprezentanti, revine statelor membre sarcina de a adopta toate masurile utile pentru a fi desemnati reprezentanti ai salariatilor si de a se asigura ca acestia nu se afla intr-o situatie in care, din motive independente de vointa lor, sunt impiedicati sa isi desemneze reprezentanti.
Solutia Curtii de Apel Bucuresti
Ca urmare a hotararii CJUE, Curtea de Apel Bucuresti, prin Hotararea nr. 313/2024, a dispus anularea deciziei de concediere. In motivarea acesteia, Curtea de Apel a sustinut ca, desi angajatorul nu avea obligatia de a se consulta individual cu fiecare salariat, acesta trebuia sa fie proactiv si sa initieze in timp util discutii la nivelul salariatilor pentru a se asigura ca acestia isi desemneaza noi reprezentanti care sa poata fi consultati si informati, anterior demararii procedurii de concediere colectiva.
Mai mult, instanta a aratat ca angajatorul avea cunostinta de expirarea mandatului reprezentantilor si de initierea procedurii de numire a unora noi, insa a ales sa continue procesul de concediere colectiva, fara sa astepte rezultatul acestui demers.
Concluzii
Solutia dispusa recent de instantele de judecata clarifica un aspect foarte important cu privire la modalitatea in care angajatorii ar trebui sa deruleze procedurile de concediere colectiva, in cazul in care salariatii nu sunt reprezentati. Astfel, este recomandat ca acestia sa acorde o atentie sporita etapei de informare si consultare in cadrul concedierilor colective, sa se asigure ca aceasta este efectuata in conformitate cu legislatia in vigoare si, nu in ultimul rand, sa aloce suficient timp pentru parcurgerea tuturor pasilor si etapelor in vederea desemnarii unui partener de dialog.
Totodata, este esential ca angajatorii sa documenteze in mod corect si complet demersurile intreprinse pentru a facilita numirea reprezentantilor salariatilor, pentru a isi dovedi buna-credinta, insa fara ca acestea sa constituie un act de ingerinta in dreptul salariatilor de a isi alege reprezentantii in mod independent.
-//-
Despre Bancila, Diaconu si Asociatii SPRL
Bancila, Diaconu si Asociatii SPRL este o societate de avocati ce ofera servicii juridice complete, care includ atat servicii de consultanta juridica, cat si asistenta si reprezentare in fata instantelor de judecata, avand o practica importanta de controverse si dispute fiscale.
Bancila, Diaconu si Asociatii SPRL este membra a grupului Ernst & Young Global Ltd si face parte din reteaua globala EY Law, aflata in plina expansiune, in cadrul careia lucreaza peste 2.400 de avocati in mai mult de 90 de jurisdictii.
Experienta noastra a fost recunoscuta de piata si de publicatii internationale.
Chambers Global 2019 a recunoscut practica noastra de Corporate/M&A in timp ce Chambers Europe 2019, 2020, 2021 si 2022 au plasat practica noastra de Controverse si Dispute Fiscale pe banda 1. Totodata, The Legal 500 Europe, Middle East and Africa 2019, 2020, 2021 si 2022 au premiat practicile noastre de Drept Comercial, Drept Societar/ M&A, Drept Imobiliar si Dreptul Muncii, editiile 2020, 2021 si 2022 plasand practica de Controverse si Dispute Fiscale pe pozitia 1.