loader
Impactul dureros al inflatiei: Companiile il pot transfera clientilor, dar limitat, si trebuie sa ia alte decizii. Cateva recomandari

Impactul dureros al inflatiei: Companiile il pot transfera clientilor, dar limitat, si trebuie sa ia alte decizii. Cateva recomandari

Autor: Dinu Bumbacea, Country Managing Partner

Inflatia a ajuns in 2022 principala preocupare. Pentru a contracara efectele, bancile centrale cresc ratele dobanzilor, iar implicatiile sunt semnificative. Randamentele obligatiunilor de stat sunt mai mari pe tot globul. Economisirea este, prin urmare, mai atractiva decat investitiile in proiecte sau in actiuni ale companiilor, fapt ce explica performanta mai slaba a burselor de valori in ultima vreme.

Totodata situatia se rasfrange asupra finantarii corporative si a evaluarilor care, la randul lor, determina rate de actualizare mai mari si evaluari mai mici pe masura ce costul de oportunitate al oricarui proiect este in crestere.

Efectul inflatiei asupra costurilor companiilor este estimat intr-un raport al strategy&, departamentul global de strategie al PwC, care arata un impact intre 5% si 20% asupra diferitelor cheltuieli ale companiilor pe parcursul anului 2022. Spre exemplu, este preconizata o crestere intre 10 si 20% a cheltuielilor cu serviciile interne IT, 5-15% a cheltuielilor de operare/ mentenanta a birourilor, 10-15% cu angajatii temporar, 8-10% cu bugetul salarial si intre 5 si 10% impact in cheltuielile cu contractorii, cele de marketing sau pentru solutii si servicii IT contractate de la terti.

Cresterea cheltuielilor companiilor, a costului vietii, atentia sporita pe care clientii o acorda preturilor, precum si o noua rata de actualizare pentru randamentul capitalului sunt toate modalitati prin care impactul inflatiei incepe sa fie resimtit de companii. Cum varful inflatiei nu a fost depasit, companiile nu pot sa ignore prea mult contextul.

Putine companii vor putea atenua socul inflatiei transferand costul integral catre clienti. Scumpirea produselor sau serviciilor nu este o solutie pe termen lung, iar companiile ar trebui sa se concentreze pe eliminarea costurilor secundare si imbunatatirea modelului operational.

Solutii pentru a limita impactul inflatiei asupra costurilor

In viziunea PwC, exista trei zone cheie asupra carora organizatiile trebuie sa se concentreze pentru a atenua impactul inflatiei, fara a compromite strategia pe termen lung: revizuirea prioritatilor strategice, revizuirea intregului lant valoric pentru resetarea structurii de costuri, respectiv pastrarea angajatilor si cresterea agilitatii operationale.

 Totodata, companiile ar trebui sa-si sporeasca vizibilitatea asupra tuturor categoriilor principale de costuri, creand astfel o baza de referinta pentru un raspuns ajustat nevoii. Initiativele de optimizare a costurilor ar trebui sa fie aliniate cu obiectivele pe termen lung, iar strategia de investitii ar trebui sa fie ajustata tinand cont de contextul macroeconomic actual care modifica ratele de rentabilitate ale oportunitatilor de investitii. Alte puncte care ar mai putea fi reanalizate vizeaza rezilienta si eficienta lantului de aprovizionare, cheltuielile cu tertii si automatizarea pentru eficientizarea proceselor si accelerarea productivitatii fortei de munca.

Costurile, intre optimizare si risc de a vulnerabiliza afacerea

Desi reducerea costurilor este necesara, masurile pripite privind reducerea costurilor sau deciziile pripite privind investitiile pot vulnerabiliza companiile si pozitia lor competitiva. Costurile trebuie gandite strategic, ca investitii care alimenteaza cresterea si dezvoltarea. Acest lucru va permite companiilor sa reduca continuu costurile inutile, redirectionand in acelasi timp resursele.  Cu alte cuvinte, reducerea costurilor nu este un obiectiv in sine, ci trebuie corelata cu identificarea unor noi modalitati de crestere si noi surse de venit.

Este cert ca problema costurilor este resimtita diferit de la un sector la altul, iar masurile de reducere trebuie ajustate specificului fiecarei companii, respectiv modului in care inflatia afecteaza clientii, concurentii, furnizorii si costurile. In timp ce unele companii se confrunta cu efectul imediat al unei cresteri substantiale a facturilor la energie, pentru altele aceasta s-a suprapus peste un efect prelungit al crizei COVID-19: provocari in lantul de aprovizionare, deficit de forta de munca si reducerea productivitatii. La toate acestea se adauga presiunile pe bugetele salariale si tarifele serviciilor. Companiile care ies mai puternice din recesiuni sau crize nu sunt cele care reduc costurile mai repede si mai mult, ci acelea care transforma crizele in oportunitati.

Autori

foto
PRICEWATERHOUSECOOPERS SERVICII SRL