loader
Gandirea agila modeleaza succesul in afaceri

Gandirea agila modeleaza succesul in afaceri

Autor: Florentina Susnea, Managing Director, PKF Finconta

Sub impactul digitalizarii, a stergerii multor granite dintre industrii, a schimbarilor aduse de date, algoritmi si inteligenta artificiala, companiile isi regandesc modelele de afaceri, se reproiecteaza si adopta practici de management agil.

Pana in acest moment mai multa importanta a fost alocata schimbarii la nivel de procese si sisteme si ceva mai putina atentie a fost acordata incarcaturii emotionale si cognitive la nivel de echipa atunci cand vine vorba de schimbare.

Chiar si celor mai experimentati lideri internalizarea stresului transformarilor accelerate le perturba procesul de luarea deciziilor. Confruntati cu atat de multa de schimbare, starea de alerta din interiorul oamenilor se poate transforma cu usurinta in panica mentala, urmata de incercarea greu reusita de a recapata controlul. De aceea oamenii au nevoie acum de agilitate mentala, dar creierul lor cauta instinctiv echilibrul cunoscut anterior.

Asa se explica cum, exact in momentul in care este nevoie de leadership vizionar, empatic si creativ, unii manageri cad in vechile obiceiuri conservatoare si rigide. Este evident ca, desi stiu bine cum trebuie sa procedeze diferit in noul mediu de business, aceasta cunoastere cognitiva nu trece si in practica.

Dezvoltarea acestui tip de agilitate interioara nu este usoara. Liderul trebuie sa recunoasca si sa aprecieze posibilitatile emergente, oportunitatile si riscurile din noul context. Numai asa complexitatea cu care se confrunta poate deveni gestionabila si poate duce chiar la noi realizari. De aceea elementele de baza care contribuie la eficacitatea conducerii prin agilitate interioara in perioadele de schimbare sunt urmatoarele:

1. Concentrarea relaxata

Poate parea o contradictie in termeni, insa nu este deloc asa. Atunci cand ai experienta si o baza buna de informatii despre noul context poti pastra concentrarea, dar elimina agitatia, nelinistea. A lua o scurta pauza de la implicarea in actiune este un pas contraintuitiv pe care liderii il pot folosi pentru a crea spatiu pentru o judecata clara, o gandire originala, o reevaluare rapida si o recalibrare intentionata a actiunilor echipei.

2. Ascultarea atenta

In noul mediu digitalizat de business, ideile noi si bune pot veni de oriunde, pot aparea de la concurentii din industriile adiacente, iar un singur produs tehnologic iti poate remodela afacerea. Intr-o astfel de lume, ascultarea – si gandirea – dint-o perspectiva pe care nu o prea cunosti (sau stapanesti) este un mijloc esential de a incuraja descoperirea unor idei originale, neasteptate, inovatoare.

3. Reformularea intrebarilor

O modalitate de a discerne tiparele complexe care dau nastere atat problemelor, cat si posibilitatilor noi, emergente este aceea de a schimba natura intrebarilor pe care (ni) le punem. A pune intrebari provocatoare te poate ajuta sa-ti deblochezi modelul mental existent. Acelasi beneficiu apare si atunci cand reformulezi orientandu-le spre deschidere, curaj si explorare intrebarile pe care e adresezi colegilor.

4. Stabilirea directiei, nu a destinatiei

In sistemele noastre actuale de business caracterizate de schimbare rapida, incertitudine si complexitate, solutiile adeseori nu sunt simple. De aceea, in loc sa-i spui echipei tale sa progreseze din punctul A in punctul B folosind un anumit set de tactici, alatura-te lor intr-o calatorie de explorare catre o directie generala. Numai asa va fi posibila agilitatea si inovatia. Gestioneaza-te pe tine si echipa ta, in drumul spre o viziune, un scop, nu doar prin obiective.

5. Testarea preliminara a solutiilor

Esecurile rapide si ieftine pot evita dezastrele majore si costisitoare. Acest principiu fundamental din Silicon Valley poate ajunge sa fie la fel de adevarat pentru tine ca si pentru compania ta. Cu o singura conditie – sa fie vorba despre testarea preliminara a solutiilor in medii de pilotare. Gandeste-te la acest aspect ca la crearea unui ”laborator” care ajuta ca sarcina de a conduce o companie agila, aflata in continua schimbare, sa fie captivanta in loc sa fie terifianta.

In concluzie

Luate separat, aceste elemente nu rezolva automat provocarile cu care se confrunta liderii. Ele isi demonstreaza calitatea transformatoare si potentialul numai printr-o abordare consecventa si minutioasa. Cu o practica constienta si disciplinata, liderii care gestioneaza schimbarea isi dau o sansa mai mare de a se ridica peste agitatia zilnica a transformarilor accelerate. Cu atentie si concentrare acestia conduc echipa in mod eficient, gestioneaza compania si peisajul sau competitiv, si fac din agilitate cheia succesului echipei in continuare.

Despre PKF Finconta

De peste 27 de ani, PKF Finconta este una dintre principalele 10 firme de servicii profesionale din Romania. Ca membri ai PKF International Ltd. suntem parte dintr-o retea internationala de firme independente din punct de vedere legal, care ofera consultanta si audit oriunde in lume.Grupul PKF Finconta este format din patru societati cu capital romanesc: PKF Finconta, PKF Finconta Consultanta, PKF Finconta HR si Finconta Consulting SPRL, membre ale organismelor profesionale nationale CECCAR, CAFR, CCFR si UNPIR. Prin intermediul acestora oferim servicii de audit financiar, analiza financiara corporativa, consultanta fiscala, intocmirea dosarului preturilor de transfer, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, insolventa, auditarea fondurilor nerambursabile si due diligence de achizitii.

Autori

foto
PKF FINCONTA SRL