loader

Cum vor fi puse in aplicare incepand de azi noile prevederi legislative privind acordarea concediului si a indemnizatiei lunare pentru cresterea copiilor?

Legea nr. 66/2016 pentru modificarea si completarea OUG nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor aduce schimbari importante in domeniul masurilor de protectie sociala acordate pe perioada suspendarii activitatii profesionale a parintelui.

Potrivit estimarilor Ministerului Muncii, numarul de beneficiari ai indemnizatiei pentru cresterea copiilor va creste de la 138.700, in prezent la 140.000, iar aproximativ 78.000 de persoane aflate in prezent in plata indemnizatiei vor beneficia de indemnizatia minima majorata de la 600 lei la 1.062 lei. De asemenea, circa 5.500 de persoane care primesc in prezent indemnizatia maxima vor beneficia de eliminarea plafonului maxim al indemnizatiei.


Pentru 52.000 de persoane aflate in plata cuantumul indemnizatiei va ramane neschimbat, iar aproape 4.000 de persoane vor beneficia si de flexibilizarea conditiei de eligibilitate prin luarea in considerare a perioadei de 12 luni din ultimii 2 ani anteriori nasterii copilului. In plus, stimulentul de insertie se va majora pentru 39.000 de persoane aflate in plata acestuia, in conditiile in care perioada de acordare a stimulentului de insertie se va prelungi pentru aproximativ 2.000 de persoane.
Nicoleta Gheorghe, Senior Associate in cadrul Radu si Asociatii | EY Law considera ca aceste modificari legislative au fost asteptate cu interes de familiile din Romania cu venituri peste medie.


Conform noilor prevederi legale, incepand cu data de 1 iulie 2016, persoanele care, in ultimii 2 ani, anteriori datei nasterii copilului, au realizat timp de cel putin 12 luni venituri din salarii, venituri asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului.


Astfel, modificarile majore se refera la:


1. Majorarea limitei minime a indemnizatiei lunare pentru cresterea copiilor, de la 600 lei la 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara, respectiv, 1.062 lei prin raportare la cuantumul salariului minim de 1.250 lei, in vigoare de la data de 1 mai 2016;


2. Eliminarea limitelor maxime ale indemnizatiei pentru cresterea copilului, in valoare de 3.400 lei (pentru situatia in care parintii optau pentru concediul de crestere a copilului in varsta de pana la un an) si, respectiv, de 1.200 lei (pentru situatia in care parintii optau pentru concediul de crestere a copilului in varsta de pana la doi ani);


3. Majorarea cuantumului stimulentului de insertie, de la 500 lei la 531 lei, prin raportarea sa la indemnizatia minima pentru cresterea copiilor (50% din indemnizatia minima) si


4. Prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de insertie cu un an (pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, respectiv 4 ani, in cazul copilului cu handicap).


In data de 22 iunie 2016 si, respectiv, 24 iunie 2016, s-au publicat in Monitorul Oficial normele metodologice de aplicare a modificarilor aduse de Legea 66/2016 precum si instructiunile de aplicare a noii legi in cazul parintilor care la 1 iulie 2016 beneficiau de indemnizatie pentru cresterea copilului, concediu fara plata sau stimulent de insertie, conform vechilor reglementari.

 


Astfel, de noile prevederi se vor putea bucura incepand cu data de 1 iulie 2016 si urmatoarele categorii de persoane:


1. Persoanele care se afla in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an sau in perioada in care beneficiaza de plata stimulentului de insertie, precum si cele aflate in concediu fara plata pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, in cazul in care doresc sa isi modifice optiunea si sa solicite prelungirea sau reintoarcerea in concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap.
Modificarea optiunii se realizeaza ca urmare a depunerii la agentia teritoriala competenta a unei cereri si a actelor doveditoare privind suspendarea realizarii de venituri supuse impozitului, pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap. Persoanele care se afla in perioada in care beneficiaza de plata stimulentului de insertie si in concediu fara plata vor depune cererea pana la data de 1 august 2016, inclusiv. In caz contrar, modificarea optiunii se va face de la data depunerii cererii si nu de la 1 iulie 2016. Parintii care se afla in concediul pentru cresterea copilului pana la varsta de un an vor depune cererea cu cel putin 30 de zile inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, dar nu mai devreme de 1 iulie 2016.
Indemnizatia pentru cresterea copilului va fi acordata in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului, dar nu mai putin de 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata.


2. Persoanele care se afla in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani
Pentru aceasta categorie, modificarea cuantumului indemnizatiei lunare se face din oficiu in baza informatiilor existente la nivelul agentiilor teritoriale prin aplicarea procentului de 85% asupra bazei de calcul avute in vedere la stabilirea dreptului inainte de intrarea in vigoare a prevederilor Legii nr. 66/2016. Astfel, indemnizatia lunara va fi recalculata, acolo unde este necesar, prin eliminarea plafonului de 1.200 lei si va reprezenta 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului, dar nu mai putin de 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata.


3. Persoanele aflate in plata stimulentului de insertie, indiferent de optiunea de concediu exprimata initial, si care nu solicita reluarea concediului de crestere copil pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani


Aceasta categorie va beneficia din oficiu de prelungirea perioadei de acordare a stimulentului pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, respectiv 4 ani, in cazul copilului cu handicap.


De asemenea, noile reglementari inlatura o serie de cerinte care restrictionau accesul persoanelor indreptatite la prestatiile sociale, stabilite prin OUG 111/2010 si include anumite reguli menite sa simplifice procedura de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copiilor, printre care mentionam: (i) eliminarea conditiei achitarii impozitelor si taxelor locale pentru bunurile pe care le detin in proprietate pentru mentinerea dreptului la indemnizatia pentru cresterea copilului; (ii) inlaturarea obligatiei de a depune documente justificative in copie legalizata, fiind suficienta depunerea unor copii simple si prezentarea spre confruntare a documentelor originale; (iii) posibilitatea transmiterii documentelor in format electronic precum si certificarea documentelor prin folosirea semnaturii electronice.
 

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL