loader
UNbreakable Romania deschide perioada de inscrieri la editia din 2023 a celui mai complex program national de educatie in securitate cibernetica pentru liceeni si studenti

UNbreakable Romania deschide perioada de inscrieri la editia din 2023 a celui mai complex program national de educatie in securitate cibernetica pentru liceeni si studenti

UNbreakable are un rol esential in dezvoltarea viitoarei generatii de experti in domeniu, in contextul in care deficitul de forta de munca in IT si mai ales in zona de securitate cibernetica a crescut in ultimii ani peste tot in lume

Bit Sentinel, companie specializata in servicii de securitate cibernetica, si Orange Romania lanseaza inscrierile pentru a sasea editie a UNbreakable Romania, un program national complex pentru stimularea si dezvoltarea cunostintelor de securitate cibernetica in randul liceenilor si studentilor pasionati de hacking etic. Tinerii dornici sa-si testeze sau sa-si dezvolte aptitudinile informatice se pot inscrie la UNbreakable Romania 2023 incepand cu 6 martie.

UNbreakable are un rol esential in dezvoltarea viitoarei generatii de experti in domeniu, in contextul in care deficitul de forta de munca in IT si mai ales in zona de securitate cibernetica a crescut in ultimii ani peste tot in lume. Decalajul global al fortei de munca in acest domeniu este astfel estimat la aproximativ 3,4 milioane de profesionisti, conform studiului CyberSecurity Workforce realizat de (ISC)² in 2022. Astfel, programul UNbreakable isi propune sa sustina tinerii pasionati de securitate cibernetica sa-si consolideze cunostintele si sa fie aliniati la nevoile si cerintele industriei.

Desi observam o maturizare a pietei din Romania in ceea ce priveste securitatea cibernetica, pe fondul intensificarii criminalitatii informatice, dar si a cresterii complexitatii si a imbunatatirii calitatii serviciilor oferite companiilor, deficitul de specialisti ramane o provocare. La Bit Sentinel, luam foarte in serios dezvoltarea comunitatii de experti in domeniul securitatii si stim ca primul pas este sa incurajam educatia in acest domeniu, iar apoi sa stimulam colaborarea intre mediile public, privat si academic. Programul anual UNbreakable este modul nostru de a contribui la educarea generatiilor viitoare de specialisti in securitate informatica, ce au un rol atat de important pentru o lume informationala sigura, atat pentru afaceri, cat si pentru clienti”, a declarat Andrei Avadanei, CEO Bit Sentinel.

                                                         

UNbreakable Romania este organizat de Bit Sentinel in colaborare cu Orange Romania, care va promova programul in ecosistemul universitatilor partenere unde este activa de peste 20 de ani prin Orange Educational Program, si se va desfasura pe platforma tehnica educationala CyberEDU.ro. In acest an, UNbreakable este de asemenea sustinut si de Cegeka Romania.

La UNbreakable Romania 2023 sunt asteptati peste 800 de participanti

Editiile anterioare au atras aproximativ 3.000 de participanti din randul tinerilor interesati de o cariera in domeniul securitatii datelor si au deschis oportunitati de colaborare cu zeci de universitati si sute de licee din toata tara. Pentru editia din acest an, Bit Sentinel se asteapta la un numar de peste 800 de de participanti. In cadrul programului, tinerii parcurg resurse teoretice si rezolva exercitii inspirate din situatii reale, aliniate la standardele si nevoile industriei, pentru ca noua generatie de experti sa fie pregatita pentru viitor si pentru cerintele de pe piata muncii. In plus, ei vor beneficia de o analiza aprofundata a aptitudinilor dovedite in timpul competitiilor, dupa criterii relevante pentru industrie.

Pe langa tot sprijinul informational si educativ, editia UNbreakable din 2023 incurajeaza participarea si competitia incluziva, astfel ca primii 3 castigatori si primele 3 castigatoare ale concursului individual se vor califica automat in finala Romanian Cyber Security Challenge - RoCSC 2023. Finalistii RoCSC 2023 vor avea parte de recunoastere nationala, ceea ce le va oferi avantaj ulterior, pe piata muncii, si vor putea face parte din echipa nationala care va reprezenta Romania in Campionatul European de Securitate Cibernetica din acest an.

Suntem bucurosi sa sustinem UNbreakable Romania si pentru editiile si evenimentele din 2023. Educatia in securitatea cibernetica necesita consecventa atat de partea elevilor si a studentilor ce participa in competitie dar - in egala masura - de partea organizatorilor ce sustin formarea continua in acest domeniu, al securitatii cibernetice, ce se consolideaza intr-o postura esentiala pentru majoritatea business-urilor din Romania, mai ales in contextul cresterii amenintarilor informatice si digitalizarii rapide in randul companiilor si a institutiilor nationale. UNbreakable Romania a dat rezultate inca de la prima editie, din primul sezon. A captivat imaginatia si priceperea participantilor, a creat tractiune prin competitivitatea in randul elevilor si a studentilor si a continuat sa creasca pana in prezent cand este CTF-ul national "de-facto". La Orange ramanem implicati si aproape de performanta tinerilor din UNbreakable si le dorim succes”, a completat Ioan Constantin, Cyber Security Expert in cadrul Orange Romania.

Inscrierea pentru liceeni si studenti la UNbreakable Romania 2023 este gratuita pe site-ul oficial, incepand cu data de 6 martie. Programul editiei este gandit sa acopere toate nevoile de studiu si competitie. Astfel, dupa inscriere, participantii intra intr-o etapa de pregatire si antrenament (3 aprilie - 4 mai), ce implica analizarea resurselor teoretice, rezolvarea exercitiilor practice de pe platforma CyberEDU si sprijin din partea mentorilor, care vin din randul fostilor finalisti ai competitiei sau al expertilor din domeniu, cadre universitare sau profesori. Mentorii inscrisi in program vor fi alaturi de tineri pe tot parcursul etapelor, organizand webinarii care vizeaza dezvoltarea abilitatilor tehnice si soft. Ulterior, participantii isi vor testa abilitatile dobandite in competitia individuala (5-7 mai) si apoi in competitia pe echipe (19-21 mai), confruntandu-se cu situatii realiste, atat de colaborare, cat si de rezolvare a exercitiilor.

Provocarea rezilientei cibernetice este o prezenta constanta in orice mediu de business astazi, iar specialistii in securitate cibernetica joaca un rol esential in protejarea sistemelor informationale ale unei companii, prin urmarirea indeaproape a riscurilor specifice care ameninta ecosistemul IT al organizatiei. UNbreakable creeaza o oportunitate unica pentru participanti de a dobandi abilitati valoroase si o intelegere a situatiilor concrete printr-o combinatie echilibrata de activitati practice, mentorat si simulari realiste, care pot facilita o gama larga de perspective pentru cariera. Oferind servicii end-to-end, ne dorim sa putem ajuta viitorii profesionisti sa-si desavarseasca aptitudinile si sa-si atinga intregul potential. Ne bucuram ca Cegeka isi uneste fortele cu acest program inovator si facem eforturi sa asiguram o atmosfera de invatare prietenoasa si de sustinere, care incurajeaza colaborarea intre tinerii studenti, precum si dezvoltarea lor. Alaturi de specialistii potriviti si cu un plan clar, totul este posibil”, a incheiat Alexandru Andone, Director EDC Infrastructure in cadrul Cegeka.

Participarea la UNbreakable le ofera tinerilor care vor sa se angajeze in acest domeniu beneficiul de a avea contact cu situatii reale din industrie, dar si recunoastere pentru talentul lor. In cadrul acestui program educational, participantii isi dezvolta aptitudini noi, rafineaza cunostinte deja existente sau acumuleaza informatii noi. Totodata, au ocazia sa-si testeze abilitatile intr-un mediu competitiv si motivant, care incurajeaza colaborarea si schimbul de experienta.

Calendarul complet al activitatilor UNbreakable Romania 2023 este disponibil aici.

Despre UNbreakable Romania

UNbreakable Romania este un program national organizat pentru liceenii si studentii din tara care se pregatesc pentru o cariera in securitate cibernetica sau care doresc sa-si imbunatateasca cunostintele din domeniu. Editia pilot a avut loc in 2020 si de atunci, UNbreakable a luat forma unui program  anual, la care au participat aproximativ 3.000 de tineri, in total, din zeci de universitati si sute de licee din Romania. Rezultatele detaliate ale celei mai recente editii pot fi accesate aici.

Despre Bit Sentinel

Bit Sentinel activeaza in domeniul securitatii cibernetice din 2015 si ofera servicii complete de securitate informatica, precum: servicii de penetration testing, audit de securitate IT, servicii de consultanta GDPR si NIS, recuperarea datelor in urma atacurilor cibernetice, raspuns la incidente si investigatii ale atacurilor cibernetice. Incepand cu 2020, Bit Sentinel ofera si servicii pe zona de Security Operation Center (SOC) prin divizia BSS-CERT, ce include monitorizare continua a activitatii companiilor, identificand si izoland astfel amenintarile cibernetice inainte de a produce daune semnificative in sistemele informatice. Aceste servicii sunt adaptate in functie de nevoile fiecarei companii si sunt sustinute de o echipa de specialisti certificati in domeniu. Bit Sentinel ofera, de asemenea, si sesiuni de training in lupta impotriva atacurilor cibernetice, dezvoltand cursuri si programe speciale pentru pasionatii de securitate care doresc sa invete notiunile de baza.

Pentru detalii puteti accesa site-ul Bit Sentinel sau pagina de Facebook.

Autori

foto
BIT SENTINEL SECURITY SRL