loader
Un nou showroom CUPRA Garage se deschide la Bucuresti

Un nou showroom CUPRA Garage se deschide la Bucuresti

Brandul CUPRA a cunoscut o ascensiune remarcabila in cei 5 ani de la lansare, construind o retea de distributie puternica, reflectata in cifrele inregistrate pe toate segmentele de modele

• CUPRA lanseaza in Romania cel de-al treilea showroom CUPRA Garage si, in acelasi timp, al 2-lea in Bucuresti. Noua locatie se afla in incinta centrului Porsche Bucuresti Nord din Voluntari si este conceputa drept un spatiu in care cumparatorul si vizitatorul se bucura de o experienta captivanta, de o viziune explicita si completa asupra marcii. Aceasta consolideaza reteaua nationala si globala a acestui concept de showroom, revolutionand trendurile prezentului si redefinind viitorul dupa valorile brandului.

• Brandul CUPRA a cunoscut o ascensiune remarcabila in cei 5 ani de la lansare, construind o retea de distributie puternica, reflectata in cifrele inregistrate pe toate segmentele de modele. Astfel, in prima jumatatea a lui 2023, CUPRA a reusit sa vanda peste 600 de unitati, consolidand imaginea si prezenta brandului in piata.

Brent Valmar - Director General Porsche Romania, a declarat cu prilejul lansarii: „Inca de la inceput, CUPRA si-a propus sa inoveze, sa surprinda si sa promoveze ineditul si modernul. Functionalitatea modelelor lansate a facut ca si pe piata locala sa inregistram un succes rapid, fascinatia clientului pentru noua marca transformandu-se intr-o constanta. Astfel, vanzarile CUPRA in Romania au inregistrat, in 2022, o crestere cu 120% fata de anul precedent, iar in 2023 prognozam ca vom depasi 1.000 unitati CUPRA livrate pana la sfarsitul anului. Pentru Porsche Romania, aceste cifre demonstreaza, inca o data, ca ofensiva electrificarii este de neoprit si ca modelele conventionale, supuse evolutiei tehnologice, care ofera clientilor o experienta autentica, pot propulsa rapid un brand nou in topul preferintelor clientilor. Vorbim de o marca ce nu tinteste neaparat volume, ci o oportunitate de a duce familia brandurilor Porsche Romania la un alt nivel. CUPRA inseamna performanta pura, emisii reduse, confort si promisiunea de a face parte dintr-o comunitate unica, care aspira la branduri iconice. Iar acest brand este pe cale sa devina unul iconic, cu un potential imens.”

Showroom-ul va gazdui gama completa de modele CUPRA, inclusiv cele mai recente lansari si versiuni speciale. Cu ajutorul unor modele precum  CUPRA Formentor, CUPRA Leon sau Ateca, dar si a modelelor electrice CUPRA Born sau viitorul CUPRA Tavascan, cei care-i trec pragul vor avea ocazia sa exploreze inovatia si performanta intr-o maniera unica, urbana, simtind apartenenta la o comunitate emergenta.

Odata cu evolutia tehnologica, cu dezvoltarea tendintelor industriale si minimaliste, dar si cu adoptarea conceptelor de sustenabilitate si economie circulara, a fost nevoie de o schimbare de viziune in ceea ce priveste felul in care ne raportam la un brand nou, precum CUPRA, care sta sub semnul provocarilor si dezvoltarii constante. Desi atunci cand vorbim despre masini ne gandim in primul rand la viteza, pentru cei care aleg CUPRA importanta este experienta de a conduce si sentimentul unic de a sta la volanul unei masini definite de eleganta si indrazneala. A treia destinatie CUPRA Garage in Romania inaugurata astazi vine intr-un moment pe care il consideram optim, datorita cererii si interesului ridicat pentru aceasta marca. Ne dorim ca spatiile CUPRA sa devina un hub care sa reflecte unicitatea la nivel de design, tehnologia, pasiunea si inovatia pe care producatorii acestui brand le pun in fiecare produs lansat”, a declarat Horatiu Moldovan, Brand Manager CUPRA Romania.

In doar cativa ani, CUPRA a creat un impuls de neoprit si este hotarata sa conduca o miscare definita de emotie si ambitie, pentru a modela o lume nonconformista si electrificata. CUPRA are un obiectiv simplu: sa construiasca masini care transmit emotie, cu un design deosebit si performante impresionante. Marca dovedeste ca masinile nu trebuie sa fie doar functionale, ci si captivante.

CUPRA este o marca in care am crezut si am investit inca de la inceput”, a completat Alin Tapalaga, Director General  Porsche Inter Auto. „Acum cinci ani, in 2018, inauguram, tot la Porsche Bucuresti Nord, primul CUPRA CORNER, un format temporar de vanzare, concept revolutionar in sine, dezvoltat pentru un brand nou si necunoscut. De atunci pana astazi am investit peste 500.000 EUR in aceasta marca, dar la fiecare pas, eforturile si increderea noastra ne-au fost rasplatite de performantele foarte bune in vanzari inregistrate de CUPRA.”

CUPRA, constant sub semnul evolutiei

CUPRA Garage ofera acum un contact autentic si fascinant cu brandul CUPRA prin noua locatie din cadrul Porsche Bucuresti Nord din Voluntari situat pe Bd. Pipera nr. 2., deschisa sub reteaua Porsche Inter Auto. Este un spatiu modern, primitor, adecvat pentru descoperirea universului acestui brand. Pe langa brandurile de masini, cei care ii trec pragul vor putea achizitiona accesorii realizate cu maiestrie de catre ateliere artizanale: genti, articole de imbracaminte si incaltaminte, ochelari de soare etc.

Marca se pregateste in prezent pentru cea mai mare ofensiva de produse din istorie, care va incepe in 2024 cu lansarea CUPRA Tavascan si CUPRA Terramar, urmata de CUPRA  Raval in 2025. Aceste noi modele vor permite marcii sa intre pe noi segmente si piete, contribuind astfel la atingerea obiectivului pe termen mediu de a vinde 500.000 de masini pe an la nivel global. CUPRA are ca obiectiv pozitionarea intre primele 100 cele mai bune marci globale pana in 2030.

Autori