loader
Societatea de avocatura KPMG Legal – Toncescu si Asociatii au asistat Paval Holding in cea mai mare tranzactie realizata pe piata imobiliara din Romania

Societatea de avocatura KPMG Legal – Toncescu si Asociatii au asistat Paval Holding in cea mai mare tranzactie realizata pe piata imobiliara din Romania

Tranzactia a fost realizata impreuna cu echipele KPMG Tax si KPMG Advisory

Echipa integrata de avocati si consultanti din cadrul societatii de avocatura KPMG Legal – Toncescu si Asociatii, KPMG Advisory si KPMG Tax, condusa de Alexandru Mocanescu, Bogdan Vaduva/Elena Surdeanu si Daniel Pana, a asistat Paval Holding in achizitia portofoliului de birouri detinut de CA Immo in Romania si preluarea echipei de management, in cea mai mare tranzactie realizata pe piata imobiliara din Romania.

Acestia au acordat asistenta juridica, financiara si fiscala atat in procesul de due-diligence, cat si consultanta juridica pe parcursul procesului de redactare, negociere si semnare a documentelor tranzactiei, oferind de asemenea si asistenta juridica privind obtinerea aprobarii Consiliului Concurentei.

Portofoliul CA Immo include 7 proiecte de birouri clasa A situate in Bucuresti: Bucharest Business Park, Campus 6.1, Europe House, Opera Center 1 si 2, Orhideea Towers si River Place care, impreuna, insumeaza o suprafata inchiriabila de 165.000 mp.

Paval Holding este vehiculul de investitii al familiei Paval, cel mai mare grup antreprenorial local, care detine Dedeman si multiple alte investitii de mare profil in Romania.

Karina Paval, Vicepresedinte Paval Holding: “Prin aceasta achizitie reconfirmam increderea noastra in potentialul pe termen lung al sectorului imobiliar, securizand cladiri performante de birouri, de clasa A, in locatii ireplicabile din Capitala. In plus, ne bucuram sa preluam si echipa locala de management, o echipa bine sudata si experimentata, care va continua sa asigure succesul acestui portofoiu. As dori sa multumesc KPMG Romania si KPMG Legal - Toncescu si Asociatii pentru profesionalismul de care au dat dovada si pentru sprijinul acordat in gestionarea acestei tranzactii complexe, intr-un timp record”.

Alexandru Mocanescu, Partener, Head of real estate, KPMG Legal – Toncescu si Asociatii: “In primul rand, multumim Karinei Paval, Vicepresedinte Paval Holding, pentru increderea acordata echipei noastre in gestionarea acestui proiect deosebit de important pentru grupul Paval Holding si pentru piata imobiliara din Romania. Proiectul a putut fi realizat intr-un timp record datorita profesionalismului si colaborarii foarte bune cu echipa de imobiliare a Paval Holding. Aceasta achizitie arata inca o data increderea clientului nostru in piata din Romania si constituie un semnal pozitiv pentru capitalul romanesc si piata locala in ansamblul sau”.

                                                      

Rene Schob, Partener Consultanta Fiscala, Head of KPMG Tax and Legal, KPMG in Romania: “Multumesc echipei integrate de avocati si consultanti pentru o experienta extraordinara si pentru succesul unui proiect de o asemenea anvergura – cea mai mare tranzactie imobiliara realizata vreodata in Romania. Profesionalismul echipei Paval Holding a fost esential si multumim pentru increderea acordata KPMG Legal – Toncescu si Asociatii, KPMG Advisory si KPMG Tax si serviciilor complexe necesare unei tranzactii ce va intra in istoria pietei imobiliare din Romania”.

                                                       

Bogdan Vaduva, Partener KPMG Romania, Liderul Departamentului de Consultanta in Tranzactii: „Suntem incantati ca am facut parte din cea mai importanta tranzactie realizata pe piata imobiliara din Romania si ca am asistat clientul nostru, Paval Holding, pe parcursul intregului proces de achizitie. Am lucrat indeaproape cu puternica echipa de proiect a clientului in fiecare etapa a tranzactiei. Aceasta achizitie emblematica confirma inca o data angajamentul clientului nostru de a investi in afaceri durabile in Romania si de a-si consolida pozitia in domeniul imobiliare. Multumesc echipei de Deal Advisory condusa de Elena Surdeanu pentru succesul unui proiect de anvergura si excelenta comunicare cu clientul nostru”.

                                                       

Daniel Pana, Partener, Consultanta Fiscala, KPMG in Romania: “Am lucrat intr-o echipa integrata, multidisciplinara, impreuna cu profesionisti din partea Paval Holding, dar si colegi din KPMG Legal si KPMG Advisory. Impreuna, ne-am implicat in estimarea impactului aspectelor fiscale asupra acestei tranzactii, inclusiv asupra pretului platit de cumparator. De asemenea, in stransa cooperare cu clientul nostru si colegii din KPMG Legal, ne-am asigurat ca aspectele fiscale importante sunt surprinse in documentele de vanzare-cumparare. Multumesc mult echipei conduse de Monica Iordache, care a gestionat direct comunicarea dintre Paval Holding si CA Immo pe subiecte de taxe”.

                                                      

Despre KPMG

KPMG este o organizatie globala de firme independente de servicii profesionale care furnizeaza servicii de audit, consultanta fiscala si in domeniul afacerilor. Ne desfasuram activitatea in 144 de tari si aveam la finalul anului financiar 2021 aproape 236.000 de angajati in firmele membre din intreaga lume. Fiecare firma KPMG este din punct de vedere legal o entitate separata si distincta si se descrie ca atare. KPMG International Limited este o societate privata engleza cu raspundere limitata la garantii. KPMG International Limited si entitatile sale nu ofera servicii pentru clienti.

In Romania si Republica Moldova, KPMG isi desfasoara activitatea in cadrul celor sase birouri din Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Timisoara si Chisinau. In prezent dispunem de un numar de peste 1000 de profesionisti, atat cetateni romani, cat si straini.

Autori

foto
KPMG ROMANIA SRL