loader
Romania va fi reprezentata de Instant Factoring la marea finala a Global Startup Awards, din China, pe 11-14 decembrie

Romania va fi reprezentata de Instant Factoring la marea finala a Global Startup Awards, din China, pe 11-14 decembrie

Global Startup Awards este cea mai mare competitie independenta de startup-uri, care are rolul de a descoperi, recunoaste si conecta organizatiile si specialistii din industriile de tehnologie si web

Instant Factoring, prima platforma fintech de factoring din Romania, va participa la marea finala a Global Startup Awards, care va avea loc intre 11 si 14 decembrie, in Changsa, China. Instant Factoring s-a calificat in finala globala, dupa ce anul trecut a castigat finala regionala a concursului, Central European Startup Awards (CESA), in calitate de “Cel mai bun Startup Fintech (Best Fintech Startup)”.

Etapa finala a Global Startup Awards se organizeaza bianual si intruneste finalistii din 60 de tari, de pe 3 continente. Instant Factoring este nominalizat ca finalist si unic reprezentant al sectorului fintech din Romania si Europa Centrala si de Est la categoria „Global Futureshaper Award by Cathay – Startups”, care va premia cel mai bun startup din lume la aceasta categorie.

Juriul va fi format din specialisti selectati din toata lumea, din reteaua internationala a Global Startup Awards.

Participarea la Global Startup Awards in China este o oportunitate unica de a ne intalni cu alti antreprenori vizionari si startup-uri cu un potential de dezvoltare globala, precum si investitori de talie globala, si va fi o experienta extrem de utila in definirea strategiei noastre de extindere internationala in anii urmatori„, a declarat Cristian Ionescu, CEO si Cofondator al Instant Factoring.

Global Startup Awards este cea mai mare competitie independenta de startup-uri, cu misiunea de a descoperi, recunoaste si conecta organizatiile si specialistii din industriile de tehnologie si web, care au demonstrat realizari remarcabile in afaceri si in sprijinirea comunitatii.

Instant Factoring este prima platforma fintech de factoring din Romania si Europa de Sud-Est, avand ca misiune sprijinirea micilor afaceri si microintreprinderilor, prin furnizarea unor solutii accesibile de finantare a facturilor – factoringul. Platforma online permite analiza facturii finantabile intr-un interval de 2 ore pentru facturi de pana la 10.000 de lei si 24 de ore pentru cele de pana la 250.000 de lei, iar in maximum 24 de ore de la aprobarea finantarii, clientul incaseaza banii in cont.

Timpul scurt de obtinere a aprobarii si virare a banilor este posibil datorita solutiilor tehnologice implementate. Instant Factoring detine un model intern patentat de credit-scoring robotizat si complet automat, precum si analiza predictiva, in vederea luarii deciziilor de risc. Informatiile si datele financiare se extrag in timp real din peste 25 de surse publice pentru a evalua atat riscul clientului, cat si pe cel al cumparatorului, precum si pentru a oferi transparenta totala in avans asupra pretului.

Despre InstantFactoring.com

Instant Factoring este prima companie fintech de micro-factoring online din Romania dedicata companiilor mici si microintreprinderilor si membru al Asociatiei Europene de companii Fintech Innovate Finance cu sediul la Londra. Instant Factoring este un IFN inregistrat la Banca Nationala a Romaniei. Prin lansarea platformei de online factoring, www.instantfactoring.com, compania isi asuma misiunea de a sprijini dezvoltarea micilor companii prin solutii de finantare rapida si facila, cu ajutorul tehnologiei.

Autori

foto
INSTANT FACTORING IFN SA