loader
Nokian Tyres o numeste pe Susanna Tusa Director General si Vicepresedinte al Nokian Tyres Romania Operations

Nokian Tyres o numeste pe Susanna Tusa Director General si Vicepresedinte al Nokian Tyres Romania Operations

Susanna Tusa este si coordonator al proiectului fabricii din Romania

Susanna Tusa a fost numita Director General si Vicepresedinte al Nokian Tyres Romania Operations. Ea va coordona si proiectul constructiei fabricii din Oradea. In aceasta primavara, Nokian Tyres a inaugurat inceperea constructiei primei fabrici de anvelope cu emisii zero de CO2 din lume, in orasul Oradea. Conform planurilor companiei, fabrica va incepe sa produca primele anvelope in a doua jumatate a anului 2024, iar productia comerciala de anvelope este programata sa inceapa inceapa prima parte a anului 2025. Fabrica va angaja aproximativ 550 de persoane.

Susanna Tusa are o experienta profesionala vasta in cadrul Nokian Tyres si a ocupat, de-a lungul anilor, mai multe functii cheie. Intre 2008 si 2020, a lucrat in calitate de consilier general al grupului, dupa care a fost responsabila de activitatea lantului global de aprovizionare. Din 2022, Susanna a coordonat inceperea activitatilor de subcontractare a fabricarii anvelopelor pentru autoturisme, inclusiv selectarea partenerilor si gestionarea negocierilor acordurilor comerciale. In calitate de Director General al operatiunilor din Romania si totodata coordonator al proiectului constructiei fabricii, incepand cu luna septembrie, responsabilitatile sale includ implementarea operatiunilor Nokian Tyres in Romania, precum si conducerea grupului local de management. Susanna isi va desfasura activitatea in Oradea.

Numiri in echipa de management a Nokian Tyres Romania

Suntem bucurosi sa anuntam urmatoarele numiri in echipa de management local a Nokian Tyres Romania:

Adorian Ioiart - Director de fabrica/Plant Manager. Adorian va fi responsabil pentru supravegherea operatiunilor de productie. El se va asigura de constructia si dezvoltarea  fabricii in concordanta cu  planul stabilit, tinand cont de obiectivele de siguranta, calitate, productivitate, volum si costuri. Adorian are o vasta experienta in gestionarea unitatilor de productie si in lansarea acestora.

                                

Gabriela Pontos - Manager de resurse umane/ HR Manager. Responsabilitatile Gabrielei vor cuprinde procese complete de resurse umane, cum ar fi atragerea de talente la nivel local, gestionarea aspectelor legate de compensatii, relatiile cu angajatii, dezvoltarea acestora si altele. Gabriela se alatura Nokian Tyres cu o vasta experienta in diverse pozitii de HR, cea mai recenta fiind conducerea si organizarea proceselor de HR dintr-o unitate de productie din industria prelucrarii metalelor.

                                 

Ciprian Vidican - Manager Achizitii/ Procurement Manager. Inainte de a se alatura Nokian Tyres, Ciprian a lucrat in cadrul unei companiei multinationale din industria automotive, unde a detinut functia de Head of Global Program Purchasing/ Manager achizitii proiecte noi. Pentru inceput, Ciprian va sprijini proiectul din Oradea in procesele de aprovizionare si achizitii si va dezvolta la nivel local politicile si procesele specifice achizitiilor, impreuna cu echipa locala de management.

                                  

Recrutarea a aproximativ 550 de specialisti in fabrica – vrei sa te alaturi Nokian Tyres?

Nokian Tyres a inceput recrutarile in Oradea si in zona judetului Bihor. In cursul anului 2023, accentul in recrutare va fi pus pe ocuparea pozitiilor indirecte, in timp ce angajarile pentru personalul direct productiv vor incepe in prima parte a anului 2024. Numarul total de angajati ai fabricii din Romania va fi de aproximativ 550 de persoane.

Persoanele interesate sa faca parte din proiectul NokianTyres Oradea o pot face vizitand pagina de cariere a companiei, unde au posibilitatea de a-si trimite CV-ul si/sau de a completa formularul online pe site-ul: www.nokiantyres.com/romania_recruitment

Vom analiza cu atentie calificarile si experienta tuturor solicitantilor, pentru a asigura cea mai buna potrivire posibila in cadrul organizatiei noastre.

6 milioane de anvelope pe an

Fabrica din Romania va deveni parte a retelei globale de productie Nokian Tyres, alaturi de fabricile din SUA si Finlanda. Capacitatea anuala a acesteia va fi de 6 milioane de anvelope, cu potential de extindere in viitor. Fabrica se va concentra pe productia de anvelope pentru autoturisme si SUV-uri de dimensiuni mari, care vor fi vandute in principal pe piata din Europa Centrala. Locatia va gazdui, de asemenea, o unitate de distributie pentru depozitarea si distributia anvelopelor. Suprafata construita totalizeaza aproximativ 100.000 m2. Investitia totala in construirea de la zero a fabricii este estimata la aproximativ 650 de milioane de euro, ceea ce reprezinta una dintre cele mai valoroase investitii din Romania, din ultimii ani.

Nokian Tyres dezvolta si produce anvelope premium pentru cei care apreciaza siguranta, sustenabilitatea si predictibilitatea. Scopul nostru este sa determinam oamenii sa conduca mai inteligent. Inspirati de mostenirea noastra scandinava, cream produse inovatoare pentru autoturisme, camioane si masini de tonaj mare, care ofera  siguranta in toate conditiile de  drum.  Ca parte a grupului nostru, lantul de distributie Vianor ofera anvelope si servicii pentru  masini. In 2022, vanzarile nete ale segmentelor companiei au totalizat 1.350 de milioane de Euro. La sfarsitul anului 2022, aveam aproximativ 3.300 de  specialisti. Nokian Tyres este listata pe Nasdaq, la Helsinki. Pentru informatii suplimentare: www.nokiantyres.com.

Autori