KPMG in Romania si Moldova anunta zece promovari la pozitia de Associate Partner si Director in Audit, Consultanta Fiscala si in Consultanta in Afaceri. Abilitatile si expertiza lor contribuie la dezvoltarea sustenabila a KPMG prin cresterea cererii pentru serviciile noastre pe masura ce liderii companiilor cauta expertiza de varf care sa ii asiste in identificarea si implementarea strategiilor de succes pentru afacerile pe care le conduc.
Monica Dragoi, Ioana Zenaida Rizea-Popp si Irina Rubeli devin Associate Partners in Audit, iar Elena Surdeanu - Associate Partner in Consultanta in Afaceri si Mihaela Ionescu – Associate Partner, Markets. Madalina Florea, Ruxandra Motoi si Lucia Savu devin Directori in Audit, iar Dragos Nicolae – Director in Consultanta Fiscala si Sorina Valcu – Director, Audit, Departamentul de Practici Profesionale.
Monica Dragoi, Associate Partner, Audit
Monica este unul dintre liderii departamentului de Audit & Assurance al KPMG in Romania si Moldova, cu expertiza relevanta pentru clientii din sectorul financiar bancar. Pe parcursul carierei sale de 15 ani ca auditor bancar, al institutiilor financiare-nebancare, companiilor de investitii si de asigurari, Monica a acumulat o experienta semnificativa in proiecte inter-departamentale, oferindu-i un spectru larg de expertiza in industria serviciilor financiare si contribuind la dezvoltarea ei ca un profesionist desavarsit in domeniu.
Monica a fost timp de peste 6 luni CFO interimar al unei banci locale, parte a unui grup bancar international. A fost unul dintre membrii grupului de lucru creat de Comitetul National pentru Supravegherea Macroprudentiala si coordonat de Banca Nationala a Romaniei in octombrie 2020, cu scopul identificarii unor posibile solutii de stimulare a finantarilor verzi in Romania. Cu aceasta ocazie, sustenabilitatea a devenit un element esential in agenda ei, in linie cu strategia KPMG in Romania. Monica este membra ACCA (Association of Certified Chartered Accountants), a Camerei Auditorilor Financiari din Romania (CAFR) si auditor financiar acreditat de catre ASPAAS.
Rolul de auditor a evoluat dincolo de auditarea situatiilor financiare, considera Monica, si a devenit responsabilitatea auditorilor sa initieze conversatii despre ESG (Mediu, Social, Guvernanta) in sprijinul tranzitiei catre o economie sustenabila. Telul ei personal este sa fie un auditor al viitorului si sa urmareasca activ transformarea institutiilor financiare din Romania si efectul acesteia in economie.
Ioana-Zenaida Rizea-Popp, Associate Partner, Audit
Ioana este, din 2018, Director in cadrul departamentului de audit din KPMG, in aceeasi companie in care si-a inceput cariera in 2006, imediat de dupa absolvirea primei facultati. A dobandit prima specializare in domeniul economic, iar pe a doua in cel juridic. Pe parcurs, a obtinut si alte certificari - este membra ACCA (Asociatia Expertilor Contabili Autorizati din Marea Britanie), CCF (Camera Consultantilor Fiscali), membra a Camerei Auditorilor Financiari din Romania si auditor financiar acreditat de catre ASPAAS.
Ioana are o experienta bogata in gestionarea auditurilor pentru numeroase companii cu capital romanesc, precum si pentru grupuri internationale care isi desfasoara activitatea in Romania. Ioana a avut o mare contributie in proiecte din diverse industrii, inclusiv Comert, Productie industriala, Agricultura, Industria Farmaceutica, Sectorul Energetic, atat prin implicarea in furnizarea de servicii de audit, cat si prin participarea la proiecte de consultanta financiara.
Contribuie, cu si din pasiune, la dezvoltarea echipei si este implicata in dezvoltarea serviciilor de assurance privind raportarea de sustenabilitate in cadrul KPMG in Romania.
Irina Rubeli, Associate Partner, Audit
“Nu trece prin viata, creste prin viata” (Eric Butterworth) este citatul care o inspira si o motiveaza pe Irina. Ea se descrie ca un facilitator - al increderii, al cunostintelor si al schimbarii.
Irina s-a alaturat practicii de servicii financiare a KPMG in 2006 si, de atunci, a acumulat o experienta semnificativa in furnizarea de servicii de audit si consultanta bancilor, fondurilor de investitii si de pensii, institutiilor financiare nebancare si altor companii cu un grad inalt de reglementare, contribuind la modul in care KPMG aduce incredere in pietele in care este prezent. Irina este membra FCCA, CAFR si ASPAAS.
Pasionata de oameni, Irina a investit in dezvoltarea acestora inca din primele etape ale carierei sale, participand in organizarea trainingurilor tehnice si de soft skills in cadrul KPMG la nivel local, regional si catre clienti. In plus, Irina face parte din echipa de coaching intern a KPMG in Romania.
Pe langa rolul de auditor si formator, Irina este si PPC (People, Performance and Culture) Business Advisor, facilitand schimbarea la nivelul proceselor existente in cadrul KPMG cu scopul de a oferi cea mai buna experienta angajatilor nostri.
Elena Surdeanu, Associate Partner, Consultanta in Tranzactii
Elena s-a alaturat KPMG in 2004, imediat dupa absolvirea Academiei de Studii Economice si, cu mai mult de 15 ani de experienta de consultanta in tranzactii, coordoneaza in prezent practica de Consultanta in Tranzactii a KPMG in Romania. Si-a inceput cariera profesionala in cadrul departamentului de audit - servicii financiare.
De asemenea, Elena este membra in Asociatia Expertilor Contabili Autorizati din Marea Britanie (FCCA) si al Camerei Auditorilor din Romania (CAFR).
Cu o experienta extinsa in proiecte de tip due diligence Elena a asistat numerosi clienti din diverse domenii de activitate, de la retail, farma, energie la real estate, agricultura si servicii financiare, atat din perspectiva cumparatorului, cat si din cea a vanzatorului. In cadrul acestor proiecte, Elena a coordonat echipe mixte din cadrul KPMG (consultanta fiscala, juridica, de mediu si IT).
Mihaela Ionescu, Associate Partner, Markets
Mihaela a acumulat o experienta indelungata in companii internationale din diferite domenii, precum IT&C, farma, retail, publicitate. In ultimii zece ani, ea a avut roluri executive in departamente financiare, precum CFO sau Head of Finance & Accounting. Mihaela are o experienta ampla in domeniu si a acoperit numeroase zone de activitate, de la contabilitate si fiscalitate la controlling. A condus proiecte transformationale majore, precum schimbarea modelului de afaceri sau dezvoltarea strategiilor pentru insourcing si outsourcing.
Mihaela face acum un nou pas in cariera ei, iar in noul ei rol ca Associate Partner, Markets, la KPMG in Romania va aplica experienta si abilitatile sale pentru identificarea oportunitatilor de dezvoltare a KPMG, avand ca prioritate extinderea bazei de clienti si dezvoltarea de noi solutii si produse. Ea va colabora cu expertii KPMG cu specializari diverse pentru adaptarea serviciilor actuale, dar si pentru crearea de servicii noi relevante pentru clientii nostri.
Doina Madalina Florea, Director, Audit
Madalina s-a alaturat echipei KPMG in 2006 si, cu mai mult de 16 ani de experienta in audit financiar, conduce in prezent misiuni de audit pentru companii mari care isi desfasoara activitatea in Romania, cat si pentru grupuri internationale din industrii diferite: telecomunicatii, tehnologia informatiei, comert, productie bunuri de consum, servicii de IT, consultanta si management.
Madalina este auditor financiar autorizat de catre Autoritatea pentru Supravegherea Publica a Activitatii de Audit Statutar (ASPAAS), precum si de Camera Auditorilor Financiari din Romania (CAFR) si are un Master in Audit financiar la Academia de Studii Economice din Bucuresti.
Activitatea sa a fost axata asupra auditului situatiilor financiare in concordanta cu Standardele Romanesti de Contabilitate si Raportare Financiara, precum si cu Standardele Internationale de Raportare Financiara. Cu o experienta extinsa in audit, Madalina coordoneaza auditul de grup la nivelul unui centru de servicii partajate din Romania pentru mai mult de 14 filiale din Europa intr-o misiune complexa de audit.
Pe parcursul carierei sale, Madalina a participat la listarea unui client de audit din domeniul telecomunicatiilor pe piata externa de capital.
Madalina este o persoana dinamica, care ofera un exemplu pozitiv colegilor sai, atat personal, cat si profesional.
Ruxandra Lucia Motoi, Director, Audit
Ruxandra s-a alaturat echipei KPMG in urma cu 12 ani in departamentul de audit. Pe parcursul acestor ani, activitatea sa a fost axata asupra auditului situatiilor financiare in conformitate cu Standardele Romanesti de Contabilitate si Raportare Financiara si cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, precum si alte servicii de atestare. Ruxandra a fost implicata in misiuni de audit pentru numerosi clienti din industrii precum energie si utilitati, agricultura, constructii, productie si servicii.
Ruxandra a coordonat proiecte de audit pentru companii mari romanesti, cat si pentru grupuri internationale care isi desfasoara activitatea in Romania.
Ruxandra este auditor financiar autorizat de catre Autoritatea pentru Supravegherea Publica a Activitatii de Audit Statutar (ASPAAS), este membra a Asociatiei Expertilor Contabili Autorizati din Marea Britanie (ACCA), precum si a Camerei Auditorilor Financiari din Romania (CAFR).
Dragos Nicolae, Director, Consultanta Fiscala
Dragos s-a alaturat KPMG in anul 2004, acumuland pe parcursului carierei profesionale si experienta in afara KPMG, atat in zona de consultanta, cat si in cadrul companiilor prin implicarea in activitatea lor financiara si de fiscalitate. Asadar, avand aproximativ 18 ani de experienta, Dragos conduce in prezent una din echipele agile din cadrul departamentului de Corporate Tax and M&A, fiind membru al Camerei Consultantilor Fiscali din anul 2009.
Experienta sa cuprinde consultanta acordata companiilor multinationale sau locale pe aspecte fiscale locale si internationale din toate industriile si care acopera impozitele si taxele relevante. De asemenea, Dragos coordoneaza diverse misiuni de revizuiri fiscale, due diligence si planificare a tranzactiilor din perspectiva fiscala. In ultima perioada, Dragos s-a axat cu precadere pe industria telecom si pe servicii externalizate de taxe, in prezent concentrandu-se pe extinderea acestor tipuri de servicii (externalizare completa, externalizarea functiei de manager de taxe etc).
O alta zona de specializare o reprezinta proiectele de reorganizare (fuziuni, divizari, reorganizari) unde Dragos a coordonat proiecte importante pentru clienti locali si internationali care presupun atat analiza pre-implementare, cat si asistenta completa pe intreg parcursul unor astfel de reorganizari.
Mariam Savu, Director, Audit
Mariam Savu s-a alaturat echipei KPMG in 2014. Ea are peste 16 ani de experienta in domeniul financiar – contabil si de audit, oferind asistenta clientilor din industrii precum retail si bunuri de consum, productie industriala, IT, petrol si gaze, turism, imobiliare si constructii. De asemenea, ea a coordonat proiecte in domeniul auditului si al altor servicii de profil in conformitate cu standardele in domeniu pentru companii listate in SUA.
A coordonat proiecte de audit de mare anvergura atat pentru companii mari romanesti, cat si pentru grupuri internationale care isi desfasoara activitatea in Romania, fiind implicata in auditarea situatiilor financiare individuale si /sau consolidate intocmite in conformitate atat cu cerintele statutare, cat si cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS).
Mariam este auditor financiar autorizat de catre Autoritatea pentru Supravegherea Publica a Activitatii de Audit Statutar (ASPAAS), este membra a Asociatiei Expertilor Contabili Autorizati din Marea Britanie (ACCA), precum si a Camerei Auditorilor Financiari din Romania (CAFR).
Sorina Valcu, Director, Departament Practici Profesionale, Audit
Sorina este un profesionist in audit cu peste 16 ani de experienta in consultanta. Ea a avut un rol de lider in proiecte alaturi de o gama larga de clienti din industrii variate. Ca lider de echipa, Sorina a fost mentor pentru mai multi colegi de nivel junior, contribuind la dezvoltarea talentelor. Sorina este membra in Camera Auditorilor Financiari din Romania (CAFR), in Asociatia Expertilor Contabili Autorizati din Marea Britanie (ACCA) si auditor financiar autorizat de catre Autoritatea pentru Supravegherea Publica a Activitatii de Audit Statutar (ASPAAS). Ea este dedicata dezvoltarii profesionale continue si priveste cu nerabdare spre noile provocari si oportunitati in rolul ei ca Director, KPMG in Romania.
“Profesionistii nostri joaca un rol cheie in succesul KPMG in Romania si demonstreaza excelenta, integritatea si aplicarea valorilor KPMG in viata de zi cu zi. Impreuna, ei vor continua sa aiba un rol important in eforturile firmei de sprijinire a clientilor in idetificarea de oportunitati de dezvoltare a afacerilor, chiar si intr-un mediu incert al pietei. Multumesc noilor Associate Partners si Directori, precum si tuturor colegilor nostri pentru dedicarea si pasiunea lor in tot ceea ce fac”, a spus Ramona Jurubita, Country Managing Partner, KPMG in Romania & Moldova.
Despre KPMG
KPMG este o organizatie globala de firme independente de servicii profesionale care furnizeaza servicii de audit, consultanta fiscala si in domeniul afacerilor. Ne desfasuram activitatea in 145 de tari si aveam la finalul anului financiar 2021 aproape 236.000 de angajati in firmele membre din intreaga lume. Fiecare firma KPMG este din punct de vedere legal o entitate separata si distincta si se descrie ca atare. KPMG International Limited este o societate privata engleza cu raspundere limitata la garantii. KPMG International Limited si entitatile sale nu ofera servicii pentru clienti.
In Romania si Republica Moldova, KPMG isi desfasoara activitatea in cadrul celor sase birouri din Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Timisoara si Chisinau. In prezent dispunem de un numar de peste 1000 de profesionisti, atat cetateni romani, cat si straini.