Producatori romani de mobilier si produse de design interior au expus, in premiera, la targul international Index Dubai, desfasurat in perioada 17-19 septembrie, si au purtat discutii de afaceri cu importante nume internationale in domeniu, ce deschid perspectivele promovarii brandurilor romanesti si cresterii exporturilor in tarile din Orientul Mijlociu si Africa de Nord (MENA), potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MMACA).
Romania a participat pentru prima data cu pavilion national la acest eveniment, la care noua firme din categoria mobilierului HoReCa si rezidential au expus pe o suprafata de 324 mp. Produsele prezentate au fost: mobilier modern, mobilier clasic contemporan si decoratiuni interioare - obiecte decorative din sticla si metal, vitralii, perne, draperii si perdele.
"Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, sub brandul sectorial Stil, Confort, Durabilitate - Mobila Romaneasca, producatorii romani au promovat mobilierul autohton si caracteristicile sale: calitate, materie prima si materiale ecologice, finisaje inovative, valoare adaugata mare, aliniere la trenduri internationale, varietate de produse si stiluri. Reprezentantii companiilor romanesti au avut oportunitatea de a se familiariza "pe viu" cu oferta tarilor recunoscute in acest sector si de a stabili contacte pentru viitoare colaborari pe piata din Orient", precizeaza MMACA.
Piata din Dubai ofera producatorilor mondiali de mobila o gama larga de oportunitati, avand in vedere dezvoltarea industriei de constructii, iar prin Strategia Nationala a Emiratului Dubai companiile romanesti au posibilitatea consolidarii pozitiei pe piata din regiunea Golfului si dezvoltarea exporturilor de mobila in aceasta zona. Exportul romanesc pentru anul 2018 in Emiratele Arabe Unite a fost de 15,255 milioane de euro.
In perioada 17-19 septembrie, Dubai World Trade Center a gazduit sapte expozitii complementare: Index Dubai, Hotel Show, Workspace, Leisure Show, Surface Design, FIM si Index Home, facand din aceasta manifestare cel mai important eveniment din domeniul mobilei, decoratiunilor si al designului.
Participarea firmelor romanesti la evenimentul expozitional din Dubai a fost organizata de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat in colaborare cu Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania. Firmele participante la Index Dubai au fost: Caro Jibou, Ecomatrix, Famex Prod, Fascinatia Sticlei, Negru Forester, Loghinmob, Modern Glass Art , Sculptura Secuiasca si Sophia 2004. Bugetul estimat al actiunii a fost de circa 1.455.436 lei.
Cu aceasta ocazie, secretarul de stat in Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MMACA), Mihaela Gabriela Voicila, impreuna cu ambasadorul Romaniei, Adrian Macelaru si consulul general in Emiratele Arabe Unite, Nicoleta - Loredana Teodorovici, au discutat cu reprezentantii firmelor expozante si le-au facilitat producatorilor romani vizite in showroom-uri specifice, pentru realizarea unor conexiuni de afaceri.
Targul Index, lansat in 1990, este cea mai mare manifestare din regiunea MENA si reuneste arhitecti, designeri de interior, dezvoltatori si profesionisti din domeniul achizitiilor cu branduri noi, start-up-uri si cele mai mari nume internationale in amenajarea interioara. Editia din 2018 a gazduit lansari de produse noi, idei de design si inovatii si a adus impreuna peste 790 de expozanti din 50 de tari.
Emiratele Arabe Unite (EAU) reprezinta pentru Romania unul dintre cei mai importanti parteneri comerciali, dar si cu potential investitional, din zona Golfului, volumul schimburilor comerciale bilaterale atingand valoarea de 151,26 milioane dolari in prima jumatate a acestui an, conform datelor furnizate AGERPRES de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MECMA).
In scopul aprofundarii relatiilor economice si comerciale ale Romaniei cu Emiratele Arabe Unite, in programul de promovare a exporturilor, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, s-au prevazut in acest an organizarea de misiuni economice si participarea cu pavilion national la o serie de expozitii si targuri internationale in Emiratele Arabe Unite, precum: misiunea economica a producatorilor romani din industria cosmeticelor la manifestarea expozitionala "Beauty World Middle East Dubai 2019", unde principalele produse promovate de firmele romanesti au fost creme si uleiuri pentru fata si corp, suplimente alimentare, machiaje si alte produse cosmetice; misiunea economica a producatorilor romani de tehnica militara, organizata in marja manifestarii expozitionale "IDEX - NAVEX Abu Dhabi 2019", cel mai important eveniment dedicat industriei si serviciilor de aparare si securitate din Orientul Mijlociu. Editia din acest an, cu numarul 25, a fost organizata pe o suprafata de 140.000 mp si a reunit peste 1.300 de expozanti locali si internationali.
De asemenea, Romania a participat cu stand national la expozitia "GULFOOD Middle East", cel mai important eveniment dedicat sectorului alimentar din Orientul Mijlociu si una dintre cele mai mari expozitii de acest gen din lume, precum si la manifestarea expozitionala "Middle East Electricity", destinata firmelor care activeaza in domeniul electrotehnic (electricitate, iluminat, sectorul nuclear etc.). Principalele produse si servicii promovate de expozantii romani prezenti la acest eveniment, au fost tablouri electrice de joasa si medie tensiune, dulapuri de automatizare, transformare, confectii metalice, accesorii si cabluri electrice, sisteme de iluminat cu led, motoare electrice anti explozive, generatoare, sisteme SCADA si de automatizare pentru sectorul energetic, inginerie si software industrial a sistemelor electrice si alte servicii conexe, servicii de proiectare si instalare masini si echipamente industriale pentru sectorul petrolului si gazelor naturale.
Pana la finele anului, Romania urmeaza sa fie prezenta cu pavilion national la urmatoarele expozitii internationale organizate in Emiratele Arabe Unite: "Gitex Tehnology Week", destinata companiilor din sectorul IT&C, "MENOPE" - targ, expozitie dedicata produselor bio-organice.
Potrivit reprezentantilor MECMA, relatiile comerciale traditionale dintre Romania si Emiratele Arabe Unite au sporit interesul companiilor romanesti pentru piata emirateza, multe dintre acestea optand pentru infiintarea de societati comerciale, in principal in emiratele Dubai si Abu Dhabi, cu precadere in IT&C, comert general, constructii, imobiliare, managementul deseurilor, prestari servicii.
Conform datelor publicate de Oficiul National al Registrului Comertului, la data de 31 iulie 2019, Emiratele Arabe Unite se plasau pe locul 41 in clasamentul pe tari de rezidenta a investitorilor in societati comerciale romanesti cu participare straina la capitalul social, cu o valoare totala a capitalului social subscris, exprimat in echivalent valuta, de 35 milioane euro si un numar de 403 societati.
AGERPRES/(AS - autorI: George Banciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vilceanu)