loader

Maratonul DHL Stafeta Carpatilor a facut posibila participarea celei mai numeroase echipe de sportivi paralimpici din istorie la Jocurile Paralimpice de la Rio din 2016

Taxele de participare de la editia aniversara din 2015 in valoare de 12 000 de euro (taxe de inscriere si donatii separate) au fost donate Comitetului National Paralimpic pentru pregatirea sportivilor.

Parteneriatul inceput in 2015 intre DHL si Comitetul National Paralimpic Roman a fost unul benefic pentru sportivii cu dizabilitati romani. Fondurile stranse in urma participarii a peste 1.000 de alergatori la probele marathon, semimaraton si stafeta au sprijinit antrenarea si pregatirea sportivilor care ne vor reprezenta anul acesta la Jocurile Paralimpice de la Rio.

 

“Multumim tuturor alergatorilor de la maratonul de anul trecut si partenerilor evenimentului nostru. Cu ajutorul contributiei lor financiare, sportivii paralimipici au avut ocazia sa se pregateasca temeinic pentru olimpiada. DHL ramane alaturi de Comitetul National Paralimpic si anul acesta. Toate fondurile care se vor strange la Maratonul DHL Stafeta Carpatilor, editia 2016 vor fi donate in beneficiul acestor sportivi, care ne vor reprezenta anul acesta la Jocurile Paralimpice de la Rio. Le urez multa bafta si imi doresc sa se intoarca acasa cu cat mai multe medalii” a declarat Daniel Kearvell, Managing Director DHL Express Romania.

 

“Sportul pentru persoanele cu dizabilitati ofera avantaje fizice – o buna circulatie a sangelui, muschi mai puternici, un echilibru si o coordonare bune. In acelasi timp, sportul de performanta poate oferi persoanelor cu dizabilitati multiple beneficii: obtinerea abilitatilor de zi cu zi, motivatie, incredere, respect de sine. Mai mult decat atat, sportul reprezinta pentru ei o modalitate excelenta de integrare in societate. Datorita vointei sportivilor si sustinerii primite, Romania este acum recunoscuta la nivel mondial pentru medaliile obtinute la sporturile paralimpice. Suntem foarte recunoscatori ca Maratonul DHL a ales sa sustina eforturile sportivilor nostri si le multumim tuturor celor care s-au implicat in acest proiect” a declarat Sally Wood-Lamont, Presedinte Comitetul National Paralimpic.

 

Anul acesta maratonul se afla la cea de-a saptea editie si va avea loc tot la Poiana Brasov. Startul inscrierilor va fi dat in luna februarie.

 

Multumim partenerilor editiei 2015: Aggreko, Asociatia Bucharest Running Club , Aqua Carpatica, Biofarm, Brasov Marathon, Business 24, Chipitta, Camera de Comert si Industrie Brasov, Comitetul National Paralimpic, Directia pentru Sport a judetului Brasov, Doing Business.ro, EasyPlast, Europa FM, Federatia Romana de Rugby, Fara Asfalt, Generali, Kompass, Medlife, Men's Health, Ministerul Tineretului si Sportului, OMV Petrom Bucharest Half Marathon, Primaria Brasov, Raiffeissen Bucharest Marathon, Ro, Club Marathon, Smile Experts, Superfit, Vision Digitech, Wise Finance Solutions, World Class, Yves Rocher, Ziare.com.


 

Autori

foto
DHL INTERNATIONAL ROMANIA SRL