loader
Maple Bear anunta primul sau parteneriat european, la Sibiu

Maple Bear anunta primul sau parteneriat european, la Sibiu

Scoala canadiana Maple Bear deschide prima franciza la Sibiu

Scoala canadiana Maple Bear deschide prima franciza in orasul Sibiu, incepand cu anul scolar 2019-2020. Metodologia educationala canadiana va fi implementata la nivel prescolar, in cadrul gradinitei Fram.

„Am intalnit un interes crescut in Transilvania pentru adoptarea conceptului Maple Bear si am primit foarte multe cereri de parteneriat. Vom incepe implementarea sistemului nostru educational cu 45 de copii din cadrul Gradinitei Fram din Sibiu. Primul nostru partener in franciza impartaseste aceleasi valori si pasiuni in ceea ce priveste educatia si investitia in viitorul copiilor. Suntem increzatori ca adoptarea programului nostru bilingv se va derula natural, avand in vedere mediul de lucru pe care l-am intalnit acolo, bazat pe cursuri zilnice de limba engleza si pe strategii de predare de impact”, spune Yann Bidan, Director General al Maple Bear pentru Europa Centrala si de Est.

Trecerea la noua metodologie de invatare va fi asigurata de echipa academica Maple Bear prin programe de training si coaching pentru personalul didactic, care vor avea loc incepand cu luna august 2019 si vor continua in septembrie si octombrie. Pe tot parcursul anului, echipa de la Sibiu va fi ghidata de un director Maple Bear, din Canada, pentru programul academic virtual, care va facilita procesul de transfer al metodologiei canadiene, si de un director Maple Bear Europa Centrala si de Est, din Romania, pentru coordonarea academica.  

"Sistemul de invatare Maple Bear se conformeaza reglementarilor educationale locale si ofera programe curriculare locale integrate, pe langa programul canadian. Metodologiile de invatare si strategiile de predare sunt insa canadiene. Prin acest proces, urmarim sa cultivam respectul pentru cultura locala si sa oferim mai multe optiuni educationale elevilor Maple Bear. Nu ne propunem sa transformam copiii locali in cetateni francezi, americani sau canadieni, ci sa ii crestem cu respectul fata de identitatea lor culturala si sa le dezvoltam mentalitatea de cetateni globali. Pregatirea copiilor pentru secolul 21, invatarea pe tot parcursul vietii si cetatenia globala reprezinta fundamentul metodologiei educationale canadiene, care este gandita sa educe copilul ca intreg - din punct de vedere fizic, intelectual, emotional si social ", explica Yann Bidan, Director General al Maple Bear Europa Centrala si de Est.

Pe langa suportul academic pentru functionarea gradinitei, Maple Bear va oferi sustinere continua echipei din Sibiu pe zona de operatiuni, comunicare si resurse umane. Avand in vedere acest pachet de beneficii, Maple Bear Sibiu intentioneaza deja sa deschida o scoala elementara la Sibiu in 2020.

Modelul educational canadian bilingv Maple Bear reprezinta o buna oportunitate de business pentru gradinitele private existente, ale caror cadre didactice pot preda la un nivel de limba engleza performant si care doresc sa se diferentieze de competitie, in special de modelele britanice de pe piata. De asemenea, pentru antreprenorii care doresc sa intre in afaceri educationale, beneficiind de sprijinul temeinic si constant din partea celui mai extins concept educational in sistem de franciza din lume.

In Romania, Maple Bear isi propune sa deschida 10 unitati scolare pentru invatamantul prescolar, primar si gimnazial, luand in calcul posibilitatea de a se extinde si in zona invatamantului liceal. 

In ultimele luni, Maple Bear a crescut global la 400 de scoli si peste 40.000 de studenti in 17 tari. Dupa deschiderea scolii din Sibiu, programata pentru 2020, Maple Bear va deschide o gradinita si o scoala elementara in Sofia, Bulgaria, in cursul anului 2020. Pentru urmatorii 5-10 ani, Maple Bear isi propune sa dezvolte o retea de 50 de unitati scolare in regiunea Europei Centrale si de Est.

Autori

foto
MAPLE BEAR GLOBAL SCHOOLS