loader
Initiatorii proiectului #SigurantaOnline invita elevii, adultii si antreprenorii la cursuri de siguranta digitala

Initiatorii proiectului #SigurantaOnline invita elevii, adultii si antreprenorii la cursuri de siguranta digitala

Partenerii proiectului national #SigurantaOnline au finalizat cu succes prima editie a campaniei „Protectie prin educatie - Securitate digitala”

Politia Romana, Directoratul National de Securitate Cibernetica (D.N.S.C.), Asociatia Romana a Bancilor (A.R.B.) si Ascendia, companie specializata in dezvoltarea de solutii de tip e-learning, lanseaza o noua editie a campaniei „Protectie prin educatie - Securitate digitala”, astfel ca toate cele sase cursuri e-learning devin disponibile gratuit pentru copii, adulti si antreprenori sau angajati din IMM-uri, in perioada 14 martie - 21 iunie 2024.

Partenerii proiectului national #SigurantaOnline au finalizat cu succes prima editie a campaniei „Protectie prin educatie - Securitate digitala”, la care s-au raliat aproximativ 16.000 de utilizatori de cursuri intr-o luna si jumatate. Persoanele interesate de cursurile e-learning sunt invitate sa se inscrie pentru a le accesa, completand formularul de inregistrare la https://formare.elearning.ro/register .

Initiativa vizeaza educarea cadrelor didactice, elevilor si parintilor in privinta securitatii cibernetice si cresterea gradului de pregatire, pentru evitarea principalelor amenintari din online si gestionarea adecvata a riscurilor la utilizarea internetului.

Cele sase cursuri e-learning au fost initial disponibile in perioada 31 octombrie 2023 – 15 decembrie 2023 si au fost concepute astfel incat utilizatorii sa dobandeasca cunostinte si competente esentiale pentru navigarea sigura pe internet.

Cursurile au fost impartite pentru doua categorii de public, temele Securitatea Cibernetica - Acces General si Securitatea Digitala a Copiilor au fost dedicate adultilor, inclusiv antreprenorilor, iar Siguranta Banilor pe Internet, Dependenta de Internet, Prevenirea Pornografiei Infantile si Gestionarea Datelor Online au fost concepute pentru copii cu varste intre 7 si 14 ani.

In cadrul cursurilor, utilizatorii pot dobandi cunostinte despre cum ii afecteaza dependenta de internet si care sunt cauzele acesteia, cum sa gestioneze datele personale pentru a fi in siguranta pe Internet, cum sa se protejeze astfel incat sa nu devina victimele pornografiei infantile, ce pot face pentru a-si proteja banii si datele personale atunci cand folosesc internetul si, de asemenea, care sunt responsabilitatile adultilor si ce pot face pentru limitarea pericolelor la care sunt supusi copiii.

La prima editie, campania a inregistrat un numar impresionant de utilizatori, cu un total de 15.928 de persoane inscrise, dintre acestia 5.430 fiind profesori, 9.216 elevi si 1.282 de parinti.

Numarul mare de accesari demonstreaza angajamentul si interesul real al comunitatii pentru acest subiect vital. De asemenea, multi dintre profesorii inscrisi au parcurs impreuna cu elevii la clasa cele patru cursuri destinate copiilor. Acest lucru a facut ca numarul real al elevilor beneficiari sa fie mult mai mare, prin efectul de multiplicare.

Campania a contribuit nu doar la imbogatirea cunostintelor participantilor, dar a si demonstrat eficienta si puterea educatiei digitale in formarea unei comunitati mai pregatite in domeniul securitatii cibernetice.

In contextul unei lumi digitale in expansiune, prin intermediul cursurilor, partenerii au reusit sa imbunatateasca cunostintele digitale a mii de persoane, consolidand astfel un viitor digital mai sigur pentru toti.

Cele sase cursuri create de parteneri sunt disponibile pe toata perioada campaniei pe platforma CoffeeLMS, dezvoltata de Ascendia, la adresa https://formare.elearning.ro/register si au fost create in LIVRESQ, editorul de cursuri elearning si lectii interactive.

Acestea pot fi accesate si de pe site-ul proiectului #SigurantaOnline, www.sigurantaonline.ro.

Proiectul de educatie digitala #SigurantaOnline este menit sa ofere cele mai bune practici de securitate cibernetica, pentru a evita ca utilizatorii de internet sa devina victime ale fraudelor informatice, ale pornografiei infantile sau ale atacurilor de tip malware.

Autori

foto
ASOCIATIA ROMANA A BANCILOR
foto
ASCENDIA SA
foto
DIRECTORATUL NATIONAL DE SECURITATE CIBERNETICA