loader
Impact Hub Bucharest atrage un nou partener si o investitie de 2 milioane de euro de la Autonom

Impact Hub Bucharest atrage un nou partener si o investitie de 2 milioane de euro de la Autonom

Autonom a devenit actionar in Impact Hub Bucharest, investind 2 milioane de euro sub forma de equity, scrisori de garantii bancare si linii de creditare pentru amenajarile noilor spatii.

Impact Hub Bucharest, organizatia care sustine antreprenorii si inovatorii romani prin spatii de coworking, birouri de echipe, evenimente si programe de accelerare, incheie procesul de redefinire a strategiei de dezvoltare inceput in vara prin preluarea locatiilor 3house, iar acum prin atragerea unui nou partener actionar - Autonom.

Din aceasta toamna, Autonom a devenit actionar in Impact Hub Bucharest, investind 2 milioane de euro sub forma de equity, scrisori de garantii bancare si linii de creditare pentru amenajarile noilor spatii.

Autonom este o companie cu capital 100% romanesc, fondata in 2016, in Piatra Neamt, de catre Marius si Dan Stefan.  Este principalul furnizor de solutii de mobilitate din Romania printr-o retea nationala unica, fiind prezent si pe pietele din Ungaria si Serbia.

In vara anului 2019, Impact Hub Bucharest si 3house au fuzionat sub acelasi brand, avandu-i ca parteneri pe Oana si Vlad Craioveanu, co-fondatori ai organizatiei si pe Ilinca Paun, CEO The Entrepreneurship Academy. La finalul lui 2019, dupa un scurt proces de due-dilligence, Autonom s-a alaturat ca partener minoritar, cu o investitie de 2 milioane de euro.

Noua structura va presupune un rol consultativ si strategic pentru Dan si Marius Stefan, precum si pentru Ilinca Paun, in timp ce actionariatul majoritar este detinut in continuare de Oana si Vlad Craioveanu.

Acum 8 ani, cand am deschis usile primului nostru prototip de spatiu de cowork, nu stiu daca eram foarte clari cand ne gandeam la unde vom fi peste ani. Inceputul a fost o perioada in care am invatat multe despre noi ca oameni, ca antreprenori, despre business-ul de cowork, despre comunitati si mai ales am invatat ca dezvoltarea unui business local nu este neaparat atat de usora. Am pornit de la un spatiu de 50mp deschis in 2011 si astazi am ajuns la 3 spatii, cu peste 6700mp. Suntem onorati si bucurosi de incheierea acestui parteneriat si de cresterea care va urma pentru Impact Hub, alaturi de parteneri care stiu ce inseamna sa construiesti o afacere solida si ambitioasa. Alaturi de Dan, Marius si Ilinca si de echipa noastra, ne propunem sa ducem mai departe misiunea de a dezvolta noi medii de lucru pentru antreprenori, freelanceri, companii mai mici sau mai mari, oportunitati de dezvoltare antreprenoriala precum si noi  parteneriate intre actori publici, privati si non-guvernamentali din industrii variate” au declarat Oana si Vlad Craioveanu, fondatori ai Impact Hub Bucharest. 

“Investitia in Impact Hub indeplineste cele doua criterii esentiale pe care le cautam in orice investitie:

  • Afacerea este una sustenabila si scalabila, cu un model de business deja confirmat;
  • Fondatorii sunt implicati, competenti si etici;

Mai mult decat atat, Impact Hub ajuta la dezvoltarea mediului antreprenorial local, o directie cheie pentru Autonom. Ne bucuram ca alaturi de Vlad, Oana si Ilinca avem ocazia sa facem inca un pas in aceasta directie.” a declarat Dan Stefan, co-fondator Autonom.

“Initial am lucrat cu Vlad sa punem bazele 3House, un co-work central, cool si nisat, un vis de-al meu inca de cand am plecat din consultanta. Experienta pentru mine a fost frumoasa si cu foarte multe lectii. Bucuria cea mai mare la locatia din Universitate a venit o data cu primii clienti, care au fost incantati de atmosfera, de servicii si de calitatea membrilor si atunci am stiut ca suntem intr-un moment in care clientii cauta exact ce noi oferim si a meritat efortul. Fuziunea cu Impact Hub Bucharest a fost un pas natural de consolidare inainte de a semna cu Autonom, un partener ideal pentru Impact Hub si cu care suntem aliniati la nivel de valori si principii de business. Dan si Marius sunt prieteni dragi si de incredere si sunt bucuroasa sa fim impreuna acum investitori intr-un business condus asa cum trebuie de Oana si Vlad Craioveanu. Serviciile noastre vin oportun intr-un moment in care cuvintele cheie din toate intalnirile de management sunt flexibilitate, cooperare, antreprenoriat, inovatie si optimizare, iar solutiile noastre sunt construite exact pe aceste nevoi.“ a declarat Ilinca Paun, CEO Entrepreneurship Academy.

Astazi, Impact Hub in Bucuresti a ajuns la 3 locatii in puncte centrale ale Bucurestiului (Timpuri Noi, Universitate si Floreasca), ocupand acum o suprafata de 6,700 mp, tradusi in: peste 250 locuri in coworking, 42 birouri de echipa, 8 sali de evenimente. De asemenea, membrii Impact Hub Universitate si Floreasca beneficiaza de bistro-uri create sub conceptul dedicat de Statie de catre Maidan. 

Viziunea Impact Hub pentru viitor este de a crea medii de lucru complexe, unde accentul este pus pe wellbeing si tehnologie, comunitati puternice pentru freelanceri, antreprenori, investitori, companii si parteneri strategici de orice dimensiune, precum si programe de accelerare si incubare si evenimente cu impact local si international.

Prin acest nou parteneriat, ne propunem sa deschidem noi locatii in viitor, astfel incat sa putem oferi membrilor nostri, indiferent de dimensiunea organizatie lor, posibilitatea de “multilocation” pentru angajatii lor. In acelasi timp, vom continua sa investim in echipa si cultura interna a organizatiei, bazata pe autonomie si invatare continua, urmand ca pe parcursul anului 2020 sa lansam si primele proiecte publice de educatie adresate celor care vor sa devina practicieni in dezvoltare si administrare de comunitati.

Impact Hub Bucharest ramane o organizatie locala, afiliata la o retea internationala, astfel incat membrii Impact Hub Bucharest primesc access la o retea globala cu peste 110 locatii pe intreg globul. Mai multe detalii despre oportunitatile oferite dar si despre modalitatile de a deveni membru Impact Hub sunt disponibile pe https://impacthub.ro.

Despre Autonom

Autonom este o companie cu capital 100% romanesc si cu o retea nationala unica: 44 de agentii in 33 de orase in Romania, Ungaria si Serbia. Compania a fost pornita in 2006, in Piatra Neamt si in prezent, este un jucator in top 5, dupa cifra de afaceri, in sectoarele principale de activitate: leasing operational si inchirieri auto.

Autonom ofera solutii moderne de mobilitate pentru companii si persoane fizice:  inchirieri pe termen scurt si mediu, leasing operational, transferuri cu sofer, inchirierea temporara de flote, servicii de fleet managment, asistenta rutiera, servicii de spalatorie auto si inchiriere de echipamente.

Despre Impact Hub Bucharest

Impact Hub Bucharest este organizatia ce sustine dezvoltarea antreprenoriala a initiativelor cu impact pozitiv in societate din Romania, in cadrul unei comunitati globale, oferind spatii de lucru colaborativ si pentru echipe in 3 spatii din capitala, programe de dezvoltare si incubare a afacerii, conferinte si evenimente, precum si optiuni de finantare prin crowdfunding. Prezenta in Bucuresti din 2012, organizatia face parte din reteaua globala Impact Hub cu spatii de cowork si comunitati de business si antreprenoriat in peste 110 de locatii de pe 5 continente.

 

 

Autori

foto
IMPACT HUB BUCHAREST