loader

Fondul Proprietatea aniverseaza cinci ani de la listarea pe Bursa de Valori Bucuresti

Franklin Templeton Investment Management Limited UK Sucursala Bucuresti, in calitate de Administrator Unic si Societate de Administrare („Administratorul Fondului”) a Fondul Proprietatea SA („Fondul”), aniverseaza cinci ani de la listarea Fondului pe Bursa de Valori Bucuresti la 25 ianuarie 2011 si marcheaza o perioada de realizari importante pentru Fond si pentru companiile din portofoliul sau, ca rezultat al eforturilor continue pentru a genera valoare pentru actionarii sai, a imbunatati standardele de guvernanta corporativa in companiile de stat si a dezvolta piata de capital locala.

Dr. Mark Mobius, Presedinte Executiv al Templeton Emerging Markets Group, a comentat: “Privind inapoi la ultimii cinci ani, suntem mandri sa constatam o transformare uriasa a Fondului si a companiilor din portofoliul sau si contributia imensa la aceasta performanta a echipei noastre locale de analisti. Fondul Proprietatea este fara indoiala cea mai vizibila si lichida companie de pe Bursa de Valori Bucuresti. Fondul a actionat, de asemenea, ca o poarta de intrare a capitalului strain in tara, atragand de la listare investitii directe de portofoliu de peste 1,4 miliarde de euro[1] de la investitorii institutionali straini. Privim cu incredere la urmatorii cinci ani de realizari.”

 

Comentand cu privire la ceea ce urmeaza pentru Fond, Greg Konieczny, Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: “Fondul Proprietatea a sustinut continuu dezvoltarea pietei locale de capital. Mai sunt inca foarte multe lucruri de realizat si singura cale de a asigura progresul este listarea de noi companii pe bursa. Lucram in mod constant la imbunatatirea eficientei si profitabilitatii companiilor din portofoliul nostru, dar acum este randul Guvernului sa faca urmatoarea miscare si sa-si demonstreze angajamentul de a le lista pe bursa. Companii precum Hidroelectrica, Aeroporturi Bucuresti, Portul Constanta, Posta Romana si Salrom sunt candidate viabile si speram sa le vedem listate in 2016 si 2017.”

 

Cu privire la interesul investitorilor asupra regiunii EMEA, Greg a adaugat: “2015 a fost un an record pentru regiunea EMEA in termeni de privatizari prin oferte publice initiale, care au insumat 13 miliarde de euro (cinci IPO-uri), semnificativ peste cele 2 miliarde de euro (patru IPO-uri) in 2014[2]. Din pacate, Romania nu a atras deloc fonduri prin intermediul privatizarilor in 2015. Speram ca Guvernul sa profite de acesta fereastra de oportunitate anul acesta.”

 

In cei cinci ani de la listare, Fondul Proprietatea a avut un impact pozitiv major asupra companiilor din portofoliul sau, militand pentru implementarea standardelor de guvernanta corporativa, ceea ce a pozitionat Romania pe radarele marilor investitori globali, si a generat valoare adaugata pentru investitorii sai.

 

 


Cateva dintre cele mai semnificative realizari din cei cinci ani de la listarea Fondului pe BVB sunt:

 

· Discount s-a redus de la o medie de 55,7% in 2011 la o medie a ultimului an de 35%[3] si la un nivel minim record de 20% in aprilie 2015, inainte de listarea Fondului pe Bursa de la Londra.

 

· Pretul actiunilor Fondului a crescut cu 71%[4] din 2011 pana in prezent, in timp ce VAN-ul/actiune a crescut cu aproape 24%[5] in ultimii cinci ani.

· Actionarii au primit 6,29 miliarde de lei (1,42 miliarde de euro)[6] in ultimii cinci ani, sub forma de dividende, returnari de capital si rascumparari de actiuni.

· FP a fost principalul sustinator al listarii companiilor de stat pe Bursa de Valori Bucuresti, iar doua dintre cele trei oferte publice initiale care au avut loc in 2013 si 2014 au fost ale unor companii din portofoliul Fondului (Romgaz si Nuclearelectrica).

· Fondul a crescut vizibilitatea Romaniei si a pietei locale de capital prin listarea secundara pe Bursa de la Londra, realizata cu succes, prin seria de evenimente Zilele Analistilor si Investitorilor realizate la Bucuresti, Londra si New York, precum si prin numeroase road-show-uri de promovare, care au atras atentia marilor investitori institutionali straini.

· Fondul a vandut participatii integrale sau partiale la unele dintre cele mai mari companii controlate de stat (Romgaz, Transelectrica, Transgaz si Conpet) si la OMV Petrom, pentru a obtine lichiditati si pentru a creste free-float-ul acestor companii. Valoarea totala a acestor plasamente a fost de 455 milioane de euro[7].

· Eforturile continue de imbunatatire a standardelor de guvernanta corporativa ale companiilor din portofoliu s-au reflectat in performante financiare semnificative pentru cele 21 de companii de stat din portofoliul Fondului:

- EBITDA cumulata a celor 21 de companii a crescut cu 71% in 2014 comparativ cu 2011, la 7,13 miliarde de lei[8], in timp ce profitul net al acestora a crescut cu 80%[9] in aceeasi perioada.

- Hidroelectrica este unul dintre exemplele pozitive, ajungand in numai doi ani de la o pierdere de 500 de milioane de euro, in 2012, la un profit record de 941 milioane de lei in 2014[10].

***

[1] Sursa: Administratorul Fondului, la data de 25 ianuarie 2016

[2]Sursa: Analiza Pietei de Capital in 2015, ING

[3]La data de 22 ianuarie 2016

[4]La data de 31 decembrie 2015

[5]La data de 31 decembrie 2015

[6]Sursa: Administratorul Fondului

[7]Sursa: Administratorul Fondului

[8]Sursa: Rezultatele financiare aferente anului 2014 publicate de companiile de stat din portofoliul Fondului Proprietatea

[9]Sursa: Rezultatele financiare aferente anului 2014 publicate de companiile de stat din portofoliul Fondului Proprietatea

[10]Sursa: Rezultatele financiare aferente anului 2014 publicate ale Hidroelectrica