loader
Barometrul IoT efectuat de Vodafone releva ca numarul de proiecte Internet of Things la scara larga s-a dublat in ultimul an

Barometrul IoT efectuat de Vodafone releva ca numarul de proiecte Internet of Things la scara larga s-a dublat in ultimul an

Procentul companiilor care utilizeaza mai mult de 50.000 de dispozitive active conectate s-a dublat in ultimele 12 luni.

Vodafone a publicat a cincea editie anuala a Barometrului IoT, cel mai important studiu global privind investitiile si inovatia in domeniul Internet of Things.


Barometrul a identificat faptul ca procentul companiilor care utilizeaza mai mult de 50.000 de dispozitive active conectate s-a dublat in ultimele 12 luni. De asemenea, 84% dintre cei care adopta solutii IoT declara ca au folosit tot mai mult IoT in ultimul an, in timp ce 51% dintre cei care adopta IoT mentioneaza ca tehnologia creste veniturile sau ofera noi oportunitati de venituri, 66% dintre companii fiind de acord ca transformarea digitala ar fi imposibil de realizat fara IoT.


Companiile de pe continentul american conduc in ceea ce priveste gradul de adoptare a proiectelor IoT la scara larga, 19% dintre companiile care utilizeaza IoT avand mai mult de 10.000 de dispozitive conectate, comparativ cu 13% in Europa si 7% in zona Asia-Pacific. De asemenea, utilizatorii la scara larga sunt printre companiile care raporteaza cele mai mari castiguri din afaceri, 67% dintre acestia mentionand faptul ca au avut profituri semnificative ca urmare a utilizarii IoT. Companiile de energie si utilitati se afla in fruntea clasamentului, folosind unele dintre cele mai mari proiecte IoT din lume, cu aplicatii precum contoare inteligente si monitorizarea conductelor.


Gama de beneficii pentru utilizatori ca urmare a implementarii solutiilor IoT se extinde pe masura ce adoptia creste – perspectivele mai bune de business, reducerea costurilor si cresterea productivitatii angajatilor se afla in clasamentul global. In zona Asia-Pacific, 53% dintre respondenti au declarat ca principalul beneficiu este cresterea competitivitatii pe piata, comparativ cu 35% in continentul american si 33% in Europa. In sectorul auto, 51% dintre companii spun ca IoT ajuta la imbunatatirea diferentierii marcilor.


Avand in vedere ca dimensiunea proiectelor IoT creste, studiul mentioneaza si o crestere a cerintelor de conectare. Companiile intentioneaza sa utilizeze o combinatie de tehnologii, de la retele fixe, la retele de banda larga (LP-WAN), in functie de necesitati. In mod tipic, proiectele la scara larga utilizeaza patru optiuni diferite de conectare, cele mai populare fiind cele mobile si cele Wi-Fi. Exista un interes tot mai mare pentru noile tehnologii precum Narrowband IoT, 28% dintre companii luand in considerare aceasta solutie alaturi de alte optiuni LP-WAN pentru noile proiecte IoT.


In cadrul Barometrului IoT au fost colectate raspunsurile a 1.278 de companii din Statele Unite ale Americii, Brazilia, Irlanda, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Africa de Sud, China, India, Japonia, Australia si Noua Zeelanda.
In Romania, Vodafone a implementat solutii IoT pentru companii din domenii precum retail, energie si utilitati, automobile, transport si logistica.


„Vodafone Romania este principalul furnizor de solutii IoT din tara noastra. Cea mai mare crestere a fost in zonele geografice si in industriile care au inregistrat o dezvoltare semnificativa in ultimii ani. De exemplu, pe o piata foarte dinamica precum cea a utilitatilor si energiei, solutiile pe care le-am implementat au contribuit semnificativ la imbunatatirea competitivitatii si a performantei clientilor nostri”, a declarat Marius Coman, IoT Country Sales Manager, Vodafone Romania.


Solutiile IoT oferite de Vodafone Romania acopera o gama larga de necesitati, de la managementul flotelor auto si optimizarea rutelor, la retail analytics, Digital Media Signage si sisteme de monitorizare a traficului din magazin, pana la solutii de internet in masina pentru clientii romani ai unuia dintre cei mai importanti producatori de automobile din lume.
 

Autori

foto
VODAFONE ROMANIA SA