loader

Ascenta IT devine parte a grupului norvegian de consultanta IT Computas

Compania Ascenta, unul dintre jucatorii importanti de pe piata romaneasca de servicii IT, anunta schimbarea actionariatului, in urma unei tranzactii ce a avut loc la finele anului trecut, prin care grupul norvegian Computas a preluat controlul companiei romanesti, cu 84% din actiuni, iar antreprenorii Florin si Mariuca Talpes si-au diminuat participatia la 1%

In urma tranzactiei, in companie au devenit actionari si Florian Enea, directorul general al Ascenta IT, cu 9% din actiuni si Paul Herda, director comercial, cu o participatie de 6%.

 

"Compania independenta Ascenta IT a fost creata cu mai mult timp in urma, insa business-ul de integrare de sisteme al acesteia se derula prin divizia cu acelasi nume, parte din grupul Softwin. Tranzactia, prin care grupul Computas a devenit actionar majoritar al entitatii juridice Ascenta IT, a implicat si transferul business-ului de integrare de sisteme din Softwin catre compania Ascenta IT. Integrarea in grupul norvegian Computas va permite companiei romanesti sa abordeze mult mai puternic proiectele de infrastructura IT din Romania si de pe alte piete din Europa", a declarat Florin Talpes, presedintele grupului Softwin.  

 

Tranzactia reprezinta o continuare a parteneriatului indelungat dintre companiile Ascenta si Computas si a colaborarii acestora in cadrul unor proiecte importante, precum furnizarea de solutii IT pentru schemele de acordare a subventiilor in sistemul UE.

 

"Relatia excelenta dintre cele doua firme si cunoasterea culturilor organizationale este reconfortanta si, in acelasi timp, faciliteaza optimizarea dezvoltarii viitoare a companiei", a spus Trond Eilertsen, CEO al Computas.

 

Achizitia Ascenta face parte din strategia Computas de a-si extinde activitatea pe piata europeana. Computas raspunde astfel interesului crescut la nivel european pentru solutiile IT pe care le-a dezvoltat in ultimii ani pentru sectorul public din Norvegia si care i-au adus recunoasterea la nivel international. Numeroasele premii obtinute de Computas si Autoritatea Norvegiana pentru Siguranta Alimentara, in special pentru solutia de inspectie alimentara MATS, au atras atentia asupra solutiilor IT din sectorul public norvegian.

 

"Achizitia Ascenta are o importanta strategica deosebita in vederea obtinerii unei pozitii favorabile pe piata europeana de solutii IT, atat pentru sectorul public, cat si pentru cel privat. Compania va acorda insa o importanta deosebita si pietei din Romania aflate in plina dezvoltare. Investitiile in infrastructura si adaptarea la standardele UE vor face ca piata romaneasca sa devina extrem de atractiva in decurs de doar cativa ani", mai spune Trond Eilertsen.

 

Ascenta isi propune pentru anul 2013 o cifra de afaceri de aproximativ cinci milioane de euro si extinderea substantiala a echipei.

 

De asemenea, Ascenta isi propune dezvoltarea si internationalizarea produselor sale pentru industria carnii, achizitia de noi patente romanesti si dezvoltarea lor comerciala. O alta miza importanta pentru Ascenta va fi reprezentata de atragerea de inteligenta locala pentru crearea si implementarea de proiecte internationale.

 

Finantarea unor proiecte de anvergura pe piata romaneasca sau incheierea unor parteneriate de tip public privat pentru proiecte strategice romanesti este un obiectiv care rezulta in mod natural din forta pe care compania rezultata din achizitie o are.

 

Computas este o companie norvegiana de consultanta IT, care ofera clientilor sai servicii si solutii pentru  procesele de business si colaborative. Competentele de baza ale companiei sunt dezvoltarea de software, arhitectura si integrare, management de proiect si consultanta. Computas detine o experienta unica, livreaza calitate inalta in toate proiectele, si lucreaza indeaproape cu toti clientii sai pentru a livra cele mai bune solutii.

Autori

foto
DOINGBUSINESS.RO SRL