loader
Anul fiscal 2016: conectivitatea mentine tendinta de crestere a companiei Bosch

Anul fiscal 2016: conectivitatea mentine tendinta de crestere a companiei Bosch

Inteligenta artificiala completeaza expertiza IoT

In 2016, Grupul Bosch a crescut din nou cifra de afaceri. Potrivit cifrelor preliminare, vanzarile au crescut anul trecut in termeni nominali cu 3,5 procente, la aproximativ 73,1 miliarde de euro. Dupa adaptarea la efectele cursului de schimb valutar, cresterea vanzarilor a fost de 5,4 procente. Rezultatele vanzarilor au fost afectate negativ de efectele cursului de schimb valutar, in valoare de aproximativ 1,3 miliarde de euro. „In ciuda conditiilor nefavorabile, ne-am atins previziunile de crestere in 2016”, a declarat dr. Volkmar Denner, presedintele consiliului de administratie al Robert Bosch GmbH. „Bosch este in mijlocul celui mai fundamental proces de transformare. Industrii, piete, tehnologii - Bosch modeleaza in mod activ schimbarea”. Cand vine vorba, mai ales, de conectivitatea la internetul lucrurilor (IoT) si trecerea la mobilitate electrica, Bosch face investitii initiale de miliarde de euro. In 2016, compania a crescut cheltuielile de cercetare si dezvoltare pana la aproximativ 6,6 miliarde de euro. Dr. Stefan Asenkerschbaumer, CFO si vice-presedinte al consiliului de administratie, a explicat: „Rezultatul obtinut astazi va finanta succesul de maine”. Furnizorul de tehnologie si servicii a inregistrat aproximativ 4,3 miliarde de euro in venituri din operatiuni, inainte de dobanzi si taxe (EBIT din operatiuni) in 2016. Bosch doreste sa fie un furnizor de top pentru IoT.


Compania vede un potential de crestere foarte mare in afacerile cu asistentii digitali inteligenti. „IoT devine personal. Cu ajutorul inteligentei artificiale, personalizam conectivitatea”, a declarat CEO-ul Bosch. Din acest motiv, Bosch investeste circa 300 de milioane de euro intr-un nou centru pentru inteligenta artificiala, care va completa expertiza IoT.


Inteligenta artificiala: 300 de milioane de euro pentru noul centru
Odata cu noul an, noul Centru Bosch pentru Inteligenta Artificiala (BCAI) isi incepe activitatea. Obiectivul centrului este de a spori expertiza in domeniul inteligentei artificiale. „Cu tehnologia senzorilor, Bosch a inzestrat cu simturi obiectele. Acum, Bosch le face capabile sa invete si sa actioneze inteligent”, a declarat Denner, care este responsabil si pentru cercetare si inginerie avansata in consiliul de administratie Bosch. „Peste zece ani, aproape niciun produs Bosch nu va fi conceput fara inteligenta artificiala. Fie va poseda acea inteligenta in sine, sau AI-ul va juca un rol-cheie in dezvoltarea sau fabricarea acestuia”, a declarat Denner. In termen de doar cinci ani, produsele dotate cu inteligenta artificiala vor reprezenta 10 procente din vanzarile Bosch. BCAI va angaja initial aproximativ 100 de experti in India (Bengaluru), SUA (Palo Alto) si Germania (Renningen). Pana in anul 2021, Bosch va investi 300 de milioane de euro in extinderea centrului. In aceeasi perioada, se preconizeaza cresterea fortei de munca de mai multe ori.


Asistenti digitali inteligenti: o piata in valoare de miliarde
Pentru Bosch, personalizarea internetului lucrurilor este urmatorul nivel de conectivitate. „Bosch va folosi inteligenta artificiala pentru a transforma lucrurile in asistenti inteligenti. Produsele vor deveni parteneri, insotitori, asistenti personali”, a declarat CEO-ul Bosch. Organizatia de cercetare de piata Tractica estimeaza ca numarul de persoane care folosesc asistenti digitali va creste cu mai mult de 350 de procente, pana in 2021. „Asistentii digitali reprezinta interfata cu clientii. Cu produse conectate, Bosch poate mentine o relatie directa cu clientii. Cu cat cunoastem mai bine utilizatorii individuali, cu atat vom putea oferi servicii mai personalizate”, a continuat Denner. Unul dintre produsele Bosch prezentate la CES (Consumer Electronics Show) din Las Vegas, a fost robotul de casa Kuri. La dezvoltarea robotului, Bosch s-a axat pe personalizare: adica, pe capacitatea sa de a interactiona cu oamenii. Compania a prezentat, de asemenea, Mykie, un asistent adaptat la cerintele bucatariilor inteligente. De exemplu, Mykie stie ce este in frigider, scrie liste de cumparaturi in mod automat si ajuta la gatit. De asemenea, la CES, masina concept a oferit o idee despre ceea ce va insemna asistentul personal „Auto”. Potrivit unui nou studiu realizat de Bosch si Prognos, vehiculele conectate vor da oamenilor posibilitatea de a utiliza aproape 100 de ore in fiecare an intr-un mod mai eficient si relaxat.

 

 


Viitorul mobilitatii: „Vision Zero”
Fara stres, fara accidente si fara emisii: aceasta este viziunea Bosch pentru traficul viitorului. „Zero accidente, zero emisii si zero stres - acestea sunt obiectivele noastre pentru mobilitatea viitorului”, a declarat CEO-ul Bosch, Denner. Din punct de vedere tehnologic, acest lucru inseamna automatizare, electrificare si conectivitate. Denner a continuat: „Vom modela in mod activ schimbarea mobilitatii. Bosch va fi un lider in furnizarea de solutii de mobilitate si de asemenea, va fi lider in mobilitate electrica”. Bosch efectueaza cercetari intense pentru a realiza progrese in tehnologia bateriilor, care va aduce condusul electric in masa la preturi accesibile. La locatia Feuerbach din Stuttgart, compania a infiintat un campus de baterii, ce reuneste activitatile sale de dezvoltare referitoare la celulele de baterii si acumulatori. Impreuna cu cercetatorii de baterii, 300 de angajati lucreaza pentru a pregati viitoarele tehnologii de celule pentru productia industriala. In fiecare an, Bosch investeste circa 400 de milioane de euro in mobilitate electrica. Cu portofoliul sau larg de componente testate pentru productie, cum ar fi motoarele electrice, electronica de putere si bateriile, Bosch a castigat deja 30 de contracte. „Bosch dispune de toate componentele importante pentru conducerea electrica. Suntem activi in fiecare piata. Clientii nostri sunt producatorii auto clasici si noi jucatori pe piata. Chiar si acum, Bosch reprezinta mobilitatea electrica”, a spus Denner.


De asemenea, in viitor, Bosch va investi in imbunatatirea motorului clasic, cu ardere interna. Cu combustibilii sintetici, sau „synfuels”, motoarele cu combustie pot economisi de asemenea resurse si pot sa aiba zero emisii de CO2. „In 2025, peste 80 la suta din vehiculele noi vor utiliza probabil in continuare motoare cu combustie. Dar chiar si aceste motoare vor fi in masura sa joace un rol important in reducerea incalzirii globale”, a declarat CEO-ul Bosch.


Performantele societatii in 2016 pe sectoare de afaceri
Efectele negative ale cursului de schimb valutar s-au facut simtite in evolutia vanzarilor sectoarelor de afaceri. „Dupa ajustarea la aceste efecte, toate sectoarele de activitate, cu exceptia celui de Tehnologie industriala au inregistrat cresteri de vanzari, in unele cazuri, in mod semnificativ”, a spus Asenkerschbaumer. Sectorul de afaceri Solutii de mobilitate a crescut in termeni nominali cu 5,5 procente in 2016 si prin urmare, mai puternic decat productia de automobile la nivel mondial. Dupa adaptarea la efectele cursului de schimb valutar, cresterea vanzarilor a fost de 7,0 procente. Conform cifrelor preliminare, compania a generat vanzari de peste 44,0 miliarde de euro in anul 2016. In sistemele de injectie pe benzina, Bosch a inregistrat un nou record de vanzare, de 250 de milioane de injectoare de inalta presiune. Compania a avut un succes deosebit cu sistemele de asistare a soferului si de infotisment. In 2016, sectorul de afaceri Bunuri de larg consum a cunoscut o crestere a veniturilor din vanzari cu 2,8 la suta, pana la 17,7 miliarde de euro. Cresterea adaptata la cursul de schimb valutar a fost de 6,2 la suta. Atat Power Tools, cat si BSH Hausgeräte GmbH au prezentat din nou multe produse conectate in 2016. Vanzarile din sectorul de afaceri Tehnologie pentru constructii si energie au crescut cu 0,8 procente in 2016 (3,2 procente dupa adaptarea la efectele cursului de schimb valutar), pana la 5,2 miliarde de euro. Diviziile Termotehnica, Sisteme de securitate si Service solutions raporteaza vanzari tot mai mari ale solutiilor conectate, cum ar fi sistemele inteligente de incalzire, tehnologie video si servicii, cum ar fi serviciul de urgenta eCall si serviciul de receptie hoteliera. Potrivit cifrelor preliminare, sectorul de afaceri Tehnologie industriala a inregistrat o scadere de 5,1 procente in vanzari, fata de anul trecut, pana la 6,3 miliarde de euro. Dupa adaptarea la efectele cursului de schimb valutar, scaderea a fost de 4,5 procente. Mai presus de toate, evolutiile de pe piete cum ar fi cele din China, Rusia si Brazilia continua sa creeze dificultati pentru divizia Tehnologie Drive and Control. In 2016, cifrele de afaceri din divizia Packaging Technology au ramas aproximativ la acelasi nivel cu anul precedent.


Performanta in 2016 in functie de regiune Cifrele preliminare pentru Europa arata evolutii de afaceri foarte bune pentru Grupul Bosch in 2016. In aceasta regiune, furnizorul de tehnologie si servicii a crescut vanzarile cu 3,4 procente (4,8 procente, dupa adaptarea la efectele cursului de schimb valutar) pana la 38,6 miliarde de euro. La 12,4 miliarde de euro, vanzarile au ramas aproximativ la nivelul anului anterior, in America de Nord. Aceasta reprezinta o scadere a vanzarilor de 2,0 procente, sau 1,8 procente dupa adaptarea la efectele cursului de schimb valutar. In America de Sud, Grupul Bosch a crescut vanzarile cu 2,1 procente, adaptat la efectele cursului de schimb valutar. In termeni nominali, vanzarile au scazut cu 5,7 procente, pana la 1,3 miliarde de euro. In Asia Pacific, inclusiv Africa, Bosch a generat o crestere a vanzarilor de 12 procente, dupa adaptarea la efectele cursului de schimb valutar. In termeni nominali, vanzarile au crescut cu 8,1 procente, pana la 20,8 miliarde de euro.


Recrutarea in Asia Pacific, Europa Centrala si de Est si Germania
La nivel global, Grupul Bosch a numarat in jur de 390.000 de angajati pana la 31 decembrie 2016. Personalul a crescut cu aproximativ 15.000 in 2016. Noi persoane au fost angajate mai ales in Asia Pacific si Europa Centrala si de Est. In Germania, numarul de angajati a crescut cu 2.100 de persoane.


Prognoza pentru 2017 - crestere moderata, cu fluctuatii mai mari
Pentru 2017, Bosch prevede numai o crestere moderata, de 2,3 procente pentru economia globala. Furnizorul de tehnologie si servicii prevede riscuri pentru economie, mai ales avand in vedere evolutia situatiei politice din SUA si Europa.


In 2017, Bosch intentioneaza din nou sa mentina tendinta ascendenta si sa creasca mai repede decat pietele respective. Doreste sa imbunatateasca in continuare competitivitatea si profitul tuturor diviziilor sale.


O trecere in revista a cifrelor-cheie poate fi gasita aici.