loader

AFI Park 1 este prima cladire de birouri din Romania care a obtinut certificarea LEED Gold Core & Shell

Colliers International este consultant in procesul de certificare

AFI Park 1, prima din cele cinci cladiri de birouri dezvoltate de AFI Europe in Bucuresti, a obtinut recent certificarea LEED GOLD din sistemul de rating LEED Core & Shell – prima astfel de calificare oferita unei cladiri de birouri din Romania. Colliers International a oferit consultanta companiei AFI Europe in procesul de certificare.

 

Certificarea LEED identifica AFI PARK 1 ca pe un exemplu de design sustenabil si demonstreaza pozitia de lider a AFI Europe in transformarea industriei de constructii. Anterior, AFI Europe a obtinut pre-certificarea verde a AFI Park 2 (nivel de pre-certificare LEED Gold) si a inceput certificarea verde a AFI Park 3. Colliers International este consultantul AFI Europe in certificarea verde a primelor trei cladiri de birouri din complexul de business AFI Park, precum si a AFI Palace Ploiesti.

 

“Obtinerea certificarii LEED Gold pentru prima cladire de birouri din AFI Park arata angajamentul nostru continuu de a dezvolta proiecte cu specificatii tehnice la cel mai inalt nivel in interesul chiriasilor. AFI Park a reusit sa devina un Hub multinational in Bucuresti, datorita sustenabilitatii sale, accesibilitatii si prin furnizarea de solutii pentru cerintele de extindere ale chiriasilor. Eficienta energetica este obiectivul nostru si luam mereu in considerare acest lucru atunci cand incepem procesul de dezvoltare a oricarei cladiri. Este un moment in care trebuie sa ne implicam in imbunatatirea mediului", a declarat David Hay, CEO AFI Europe Romania.

 

“Certificarea verde a AFI Park 1 este un punct de reper esential pentru piata imobiliara, din doua motive: in primul rand, aceasta este prima cladire de birouri din Romania care obtine o acreditare atat de importanta in sistemul de rating Core & Shell. In al doilea rand, cladirea a fost dezvoltata si construita intr-un mod durabil inca de la inceput. AFI Europe da astfel un exemplu pozitiv pietei locale si suntem mandri sa facem parte din eforturile companiei de a promova constructiile verzi in Romania”, sustine Oana Stamatin, LEED AP BD+C in cadrul departamentului de Real Estate Management Services al Colliers International Romania.


La finalul lucrarilor, AFI Park va consta in cinci cladiri de birouri de clasa A cu o suprafata totala inchiriabila de 65.000 mp, formand astfel unul dintre cele mai mari, moderne si tehnologizate parcuri de birouri din Bucuresti, Romania. Proiectul este adiacent mall-ului AFI Palace Cotroceni din Bucuresti – in apropierea statiei de metrou si Universitatii Politehnica.


AFI Park 1 a fost inaugurata in septembrie 2012, avand o suprafata construita de 13.700 mp, o parcare subterana pe doua nivele si o suprafata inchiriabila de 12.250 mp cu 100% grad de ocupare. Cladirea asigura spatii de birouri pentru companii multinationale de top, precum Endava, Microchip, SparkWare Technologies, si Cameron.

 

Cea de a doua cladire de birouri, AFI Park 2 – care a fost premiata pentru cea mai mare tranzactie de pre-inchiriere din 2013, dupa ce Electronic Arts a inchiriat intreaga suprafata de birouri a cladirii (11.700 mp) – a fost finalizata in aprilie 2014. AFI Park 3 a inceput lucrarile in T3 2013 si va fi livrata pe piata in T4 2014. Celelalte doua cladiri de birouri, AFI Park 4&5, vor fi finalizate intr-o singura faza in T4 2015, dand posibilitatea chiriasilor sa creasca si sa se extinda in interiorul AFI Park. Pentru primele sale trei cladiri de birouri si pentru AFI Palace Ploiesti, AFI Europe urmareste obtinerea certificarii LEED Gold.

 

Colliers International este una dintre primele companii de consultanta imobiliara din Romania acreditate sa ofere consultanta pentru certificarea verde a cladirilor, ca urmare a lansarii acestui serviciu in Romania in 2011. Colliers ofera consiliere in vederea obtinerii certificatelor LEED si BREEAM, atat pentru cladirile existente, cu scopul de a imbunatati performanta si sustenabilitatea acestora, cat si pentru proiectele noi. In prezent, Colliers asista 16 proiecte in Romania si peste 25 de proiecte la nivelul Europei Centrale si de Est in vederea obtinerii certificarii verzi.
 

Autori

foto
COLLIERS INTERNATIONAL SRL