loader
Taxa pe carbon, o noua taxa propusa de Comisia Europeana asupra importurilor

Taxa pe carbon, o noua taxa propusa de Comisia Europeana asupra importurilor

Autor: Mihai Petre, Director, Comert International, EY Romania

Pentru a-si pastra competitivi producatorii si ca sa evite relocarea productiei din Uniunea Europeana in tarile terte, Comisia Europeana a propus, la mijlocul acestei veri, introducerea unei taxe pe carbon aplicabila importurilor de produse din industrii intens poluatoare. Astfel, toate importurile de ciment, fier si otel, aluminiu, ingrasaminte sau energie electrica din tari din afara UE ar putea fi taxate la tona de carbon emis incepand din 2025. Pana atunci, importatorii  ar urma sa fie supusi doar unor obligatii de raportare a emisiilor incorporate in produsele importate. Insa, in aceasta perioada de tranzitie, companiile nu ar trebui sa piarda din vedere nici impactul financiar al noii taxe, nici costurile interne de monitorizare si raportare.

Mecanismul de ajustare la frontiera in functie de carbon (pe scurt, MACF in romana sau CBAM in engleza) a fost gandit ca un instrument de combatere a schimbarilor climatice, care ar trebui sa determine sectoarele relevante sa se modernizeze si, astfel, sa isi reduca continutul de carbon. Mecanismul ar trebui sa fie garantul faptului ca importatorii vor plati acelasi pret al carbonului ca producatorii interni (carora li se aplica sistemul Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii). Masura nu este singulara. La nivel international, de exemplu in California, exista un sistem similar pentru anumite importuri de energie electrica, iar Canada si Japonia planuiesc initiative similare. De asemenea,  ministrii de finante ai G20 au mentionat nevoia unei coordonari internationale mai stranse cu privire la utilizarea mecanismelor de stabilire a pretului carbonului.

Ce presupune CBAM? Proiectul de Regulament de aplicare a mecanismului a fost publicat de Comisie la jumatatea lunii iulie 2021, urmand sa fie impusa intai o taxa asupra importurilor de produse din cele cinci sectoare cu consum intensiv de carbon mentionate.

Pe scurt, potrivit dispozitiilor publicate de Comisie, CBAM va debuta cu o etapa de tranzitie ce va incepe in anul 2023 si se va incheia la sfarsitul anului 2025, etapa ce ar trebui sa asigure o implementare fara probleme a Regulamentului CBAM. Cum spuneam, va fi o perioada in care importatorii ar putea fi supusi doar unor obligatii de raportare a emisiilor incorporate in produsele importate, fara sa fie obligati la plata unei taxe.

Dar, pentru a putea realiza raportarea, importatorii trebuie sa obtina informatii privind emisiile incorporate pentru produsele care fac obiectul CBAM de la producatorii din afara UE. In cazul in care aceste informatii despre producatorii din afara UE nu sunt disponibile in momentul importului, importatorii din UE vor putea utiliza valori implicite pentru emisiile de CO2 pentru fiecare categorie de produse.

Ce va urma dupa perioada de tranzitie? In principiu, asa cum arata regulamentul la acest moment, importurile de bunuri din toate statele terte (din afara granitelor UE) vor face obiectul Mecanismului de ajustare in functie de carbon. Dar, anumite tari terte care participa la schema UE de comercializare a certificatelor de emisii “EU ETS” sau care au un sistem de comercializare a certificatelor de emisii legat de sistemul Uniunii ar putea fi excluse din mecanism. Este cazul membrilor Spatiului Economic European si al Elvetiei.

Pentru a-si acoperi emisiile de carbon la preturi corespunzatoare pretului actual al carbonului din UE, din 2026, importatorii vor trebui sa achizitioneze „certificate CBAM” pentru a-si acoperi emisiile efective de carbon la preturi corespunzatoare pretului actual al carbonului din UE. Pretul certificatelor va fi calculat in functie de pretul mediu saptamanal de licitatie al certificatelor EU ETS, exprimat in EUR/tona de CO2 emis. Importatorii de bunuri vor trebui sa se inregistreze fie individual, fie prin intermediul unui reprezentant, la autoritatile nationale, de unde pot achizitiona si certificatele in sine. La momentul importului, pe langa numarul de inregistrare EORI, va fi solicitat si numarul de inregistrare CBAM al importatorului sau al reprezentantului acestuia.

Pentru a importa in UE bunuri care fac obiectul CBAM, importatorii vor trebui sa declare cel tarziu pana la data de 31 mai a fiecarui an cantitatea de produse si emisiile incorporate in aceste produse care au fost importate in UE in anul precedent. CBAM va contribui la reducerea riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, prin incurajarea producatorilor din tarile din afara UE sa utilizeze procese de productie mai ecologice.

Astfel, pe langa impactul financiar presupus de noua taxa, agentii economici ar trebui sa aiba in vedere si costurile interne cu raportarea si tinerea evidentelor, calculul si documentarea emisiilor, inclusiv cu aflarea informatiilor necesare de la producatorii din tari terte, de care ar fi indicat sa inceapa sa se preocupe inca de acum.

Despre EY Romania

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 40 miliarde de USD in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2021. Reteaua noastra este cea mai integrata la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajuta sa le oferim clientilor servicii prin care sa beneficieze de oportunitatile din intreaga lume.

Prezenta in Romania din anul 1992, EY este liderul de pe piata serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajati din Romania si Republica Moldova furnizeaza servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale. Avem birouri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau. EY Romania s-a afiliat in 2014 singurei competitii de nivel mondial dedicata antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Castigatorul editiei locale reprezinta Romania in finala mondiala ce are loc in fiecare an, in luna iunie, la Monte Carlo. In finala mondiala se acorda titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informatii, vizitati pagina noastra de internet: www.ey.com

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL