Ponderea companiilor imobiliare din sectorul comercial (spatii comerciale, centre de afaceri si birouri, spatii logistice) care mizeaza pe cresterea veniturilor in anul care urmeaza ramane ridicata (83%), desi in usoara scadere fata anul trecut (88%), iar 68% planuiesc sa isi majoreze cheltuielile in 2026, conform studiului global Deloitte 2026 Commercial Real Estate Outlook. In acelasi timp, 65% dintre participanti (fata de 68% in urma cu un an) estimeaza o imbunatatire a elementelor fundamentale ale pietei, respectiv costul si disponibilitatea capitalului, gradul de inchiriere, nivelul chiriilor si volumul de spatii vacante.
In aceste conditii, aproape 75% dintre participanti intentioneaza sa isi majoreze investitiile in active imobiliare in anul care urmeaza, in principal pentru a se proteja impotriva inflatiei (34%), pentru a-si diversifica portofoliul de active financiare (26%) sau pentru potentiale beneficii fiscale (14%).
Companiile europene sunt cele mai optimiste cu privire la evolutia elementelor fundamentale ale pietei imobiliare – aproximativ 70% se asteapta la imbunatatirea aspectelor legate de inchiriere, creditare si finantare prin piata de capital. Participantii din regiunea Asia-Pacific sunt mai prudenti – 63% estimeaza o imbunatatire a conditiilor de piata in 2026, dar aproximativ 20% prevad o inrautatire din perspectiva costului si disponibilitatii capitalului. In schimb, companiile din America de Nord au o abordare neutra – 25% se asteapta la stabilitate in privinta chiriilor, a spatiilor vacante si a costului capitalului.
Per ansamblu, indicele de perceptie a companiilor din domeniu, care masoara gradul de optimism al acestora cu privire la evolutia veniturilor, cheltuielilor si a elementelor fundamentale ale pietei, este ridicat (65 de puncte din 100), cu mult peste cel din 2023 (44 de puncte) si foarte aproape de nivelul maxim atins anul trecut (68 de puncte).
Referitor la tendintele macroeconomice care ar putea afecta cel mai mult performanta financiara a companiilor imobiliare in anul 2026, participantii la studiu au plasat pe prima pozitie disponibilitatea capitalului (in urcare de pe locul sase anul trecut), urmata de ratele ridicate ale dobanzilor, costul capitalului, volatilitatea pietelor valutare si modificarea politicii fiscale. Este de remarcat faptul ca ingrijorarile legate de riscul cibernetic au scazut semnificativ in randul participantilor, de pe locul doi anul trecut, pe sase anul acesta, insa temerile cu privire la retentia angajatilor au urcat pe locul opt anul acesta de pe 12 anul trecut. Totodata, un nou risc a fost identificat anul acesta – cel cu privire la politicile comerciale internationale – care a intrat direct pe locul noua in clasamentul global, dar s-a situat pe pozitia a cincea in regiunea Asia-Pacific.
„Evolutiile din piata imobiliara sunt strans legate de conditiile economice din piata respectiva, astfel ca optimismul participantilor la studiu indica faptul ca jucatorii din domeniu se adapteaza din mers la volatilitatea mediului de business caracteristica ultimilor ani si mizeaza tot mai mult pe viteza de reactie, concomitent cu identificarea rapida a oportunitatilor de dezvoltare pe termen lung. In Romania, companiile imobiliare mizeaza, anul acesta, pe o scadere treptata a inflatiei si, implicit, a costurilor de finantare, dar si pe continuarea investitiilor publice, in special in infrastructura, care pot genera cresterea cererii pe piata imobiliara (spatii industriale, logistice, de retail, birouri etc.)”, a declarat Irina Dimitriu, Partener Reff & Asociatii | Deloitte Legal, Lider al Serviciilor de Consultanta pentru sectorul Imobiliar in cadrul Deloitte Romania.
Clasamentul celor mai atractive active ramane relativ stabil anul acesta – proprietatile asociate economiei digitale (centre de date, turnuri de telefonie mobila etc.) au revenit pe primul loc, de pe doi anul trecut, pe locul urmator au urcat spatiile cu functii logistice si de depozitare (de pe patru), iar sectorul industrial si de productie a picat de pe primul loc pe trei. Birourile, atat cele din zonele suburbane, cat si cele din centru, au recastigat cate doua pozitii fata de anul trecut, urcand pe locul cinci, respectiv sapte.
Pe de alta parte, entuziasmul legat de adoptarea inteligentei artificiale (IA) in domeniul imobiliar comercial se tempereaza fata de anul trecut. Aproape 20% dintre respondenti sustin ca organizatiile lor se afla in stadiu incipient in adoptarea IA, in timp ce 27% se confrunta cu provocari legate de implementare, inclusiv aspecte tehnice, lipsa expertizei necesare sau rezistenta la schimbare. Studiul Deloitte 2026 Commercial Real Estate Outlook a fost efectuat in randul a peste 850 de companii cu active de peste 250 de milioane de dolari fiecare, din Europa (Franta, Germania, Olanda, Marea Britanie si Spania), America de Nord (Canada, Mexic si SUA) si Asia-Pacific (Australia, China, India, Japonia si Singapore).
Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta fiscala si juridica, consultanta, consultanta financiara si managementul riscului catre aproximativ 90% din companiile prezente in topul Fortune Global 500® si catre mii de companii din sectorul privat. Expertii firmei contribuie la atingerea unor rezultate masurabile si de durata, care ajuta la consolidarea increderii in pietele de capital, care permit companiilor sa se transforme, sa prospere si sa deschida calea catre o economie mai puternica, catre o societate mai echitabila si o lume sustenabila. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acopera peste 150 de tari si teritorii. Obiectivul sau este sa creeze un impact vizibil in societate cu ajutorul celor aproximativ 470.000 de profesionisti la nivel mondial.
Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din tara noastra si ofera, in cooperare cu Reff & Asociatii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanta fiscala, servicii juridice, de consultanta si managementul riscului, consultanta financiara, solutii de servicii si consultanta in tehnologie, precum si alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.300 de profesionisti. Pentru a afla mai multe despre reteaua globala a firmelor membre, va rugam sa accesati Deloitte.ro.







![2026 consumer trends and industry insights [Webinar]](https://doingbusiness.ro/media/covers/6979dc6c4329e_cover.jpg)




















