In mod exceptional, in Romania ultimilor trei ani, problematica valorificarii deseurilor din ambalaje a castigat semnificativ in vizibilitate. Una dintre principalele cauze este inasprirea controlului care, pe de-o parte a constatat raportari eronate, de ordinul a zeci de milioane de euro si, pe de alta parte, a pus companiile in fata obligatiei subite de a achita sume semnificative catre Fondul pentru Mediu, aferente unor obligatii care fusesera initial considerate ca indeplinite.
Unele companii, in special cele implicate in discutiile tehnice la nivelul autoritatilor centrale – industria alimentara, industria bunurilor de larg consum etc. – au fost cu un pas inaintea celorlalti jucatori din mediul de afaceri, fiind primele care au aflat despre deficientele sistemului si au inceput sa remedieze aspectele operationale care tin de organizarea lor interna.
In prezent, obligatia valorificarii deseurilor din ambalaje se cuantifica la 60% din totalul cantitatilor de ambalaje din hartie-carton, plastic, sticla, lemn si metal existente in circulatie. O companie are la dispozitie mai multe modalitati prin care isi poate indeplini aceasta obligatie :
- prin valorificarea propriilor deseuri din ambalaje
- prin valorificarea deseurilor de ambalaje din aceleasi material, provenind de la terti
- prin plata unei contributii de 2 lei/kg catre Fondul pentru Mediu, pentru cantitatile in completare (intre ceea ce a fost valorificat si tinta de 60%).
Spre deosebire de alte obligatii, insa, contributiile fiscale aferente ambalajelor puse pe piata se nasc, cresc sau scad, respectiv, se pot optimiza in toate departamentele care se interpun in procesele si fluxurile fizice ale companiei care pune bunuri ambalate pe piata. Aceasta obligatie se contureaza inca din faza de design a produsului, de la identificarea furnizorilor si a modului in care acestia isi ambaleaza bunurile si materialele livrate, a procesului de productie, depozitare, manipulare, ambalare sau re-ambalare, transport, livrare, desfacere. Toate aceste date si variatii survenite in ambalarea materialelor si produselor sunt relevante, cuantificabile si fiscalizate.
De aici decurg, de altfel, si principalele dificultati privind determinarea, evidenta, raportarea si optimizarea sumelor de plata pentru indeplinirea obligatiei de valorificare a ambalajelor. Este un proces foarte ramificat, absolut obligatoriu sa fie coordonat unitar si sprijinit de managementul companiei. Obstacolele cele mai frecvent intalnitein calea administrarii performante a acestui proces sunt:
• asumarea leadership-ului la cel mai inalt nivel de management al companiei, in vederea distribuirii rationale a atributiilor concrete intre departamente si responsabili;
• dificultatea de a corela prevederile legislative dinamice si “imprastiate” in mai multe acte normative;
• actualizarea proceselor, formularelor, procedurilor de lucru, odata cu modificarile legislative;
• identificarea corecta si completa a fluxurilor de ambalaje puse pe piata;
• lipsa disciplinei interne in colectarea informatiilor nou aparute (de exemplu, articole nou aparute, cu ambalare necunoscuta);
• nerespectarea constrangerilor de timp cu privire la agregarea si depunerea raportului lunar catre AFM;
• omiterea operarii complete (inclusiv de pondere si decontare) a declaratiilor rectificative;
• pastrarea acuratetei bazei de date a articolelor care contribuie la calculul ambalajelor puse pe piata;
• identificarea optiunilor de diminuare a costurilor aferente valorificarii ambalajelor;
• managementul contractelor cu furnizorii de servicii de valorificare a deseurilor din ambalaje (gasirea cantitatilor necesare, documentarea corespunzatoare si la timp, decontarea serviciilor);
• pregatirea si derularea inspectiei fiscale.
Desi aceasta obligatie fiscala creeaza inca probleme pentru marea majoritate a companiilor – studiul EY “Ambalajele – riscuri si oportunitati”, publicat in luna aprilie 2018, releva ca 9 din 10 companii sunt in situatia de risc financiar major sau sever in ceea ce priveste obligatia valorificarii ambalajelor: Unele organizatii au facut progrese semnificative, simultan cu dezvoltarea competentelor profesionale ale responsabililor cu aceasta obligatie si cu implicarea tot mai coerenta si constanta a departamentelor interne care influenteaza aceasta latura a business-ului.
Nu in ultimul rand, in ultimii doi ani au aparut instrumente informatice specializate, in marea lor majoritate dezvoltate in-house, pentru administrarea riguroasa a acestor informatii si usurarea sarcinilor administrative si a riscurilor de eroare umana, aferente acestui proces distribuit.
