Pachetul 2 de masuri fiscale dedicate reducerii deficitului bugetar al Romaniei care propune, printre altele, rescrierea regulilor de impozitare a profitului aduce o veste buna, intrucat elimina impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) care a complicat viata (si costurile) companiilor mari din Romania in ultimii trei ani. Dar, in acelasi timp, o alta modificare din Pachet pare sa exemplifice perfect proverbul „au dat din lac in put”.
Aceasta propunere vizeaza limitarea deductibilitatii pentru anumite servicii intra-grup, ceea ce va determina, evident, cresterea bazei de impozitare si, prin urmare, cresterea veniturilor la buget. Pe langa primul obiectiv declarat, de crestere a incasarilor, intru diminuarea unuia dintre cele mai mari deficite bugetare din UE, se invoca si un al doilea, acela de a opri „externalizarea” profiturilor de catre companiile multinationale. Insa adoptarea masurii in forma actuala ar avea efecte colaterale majore negative, unele clar neintentionate: discriminarea unor jucatori din piata, distorsionarea concurentei si chiar descurajarea investitiilor straine - ar fi doar cateva dintre acestea.
In ultimele zile s-a scris mult si detaliat despre mecanismul propus de Ministerul Finantelor, asa ca nu o sa insist pe aspecte tehnice. Important de retinut este ca in practica, deseori, aceste cheltuieli vor fi integral nedeductibile, in ciuda unor permisibilitati aparente. Sa nu uitam ca structura economiei Romaniei, ca si a altor tari dezvoltate si a celor aflate in categoria „emerging markets” este bazata puternic pe sectorul de servicii. Astfel ca un asalt asupra unui segment important al acestei sector nu are cum sa nu produca consecinte serioase.
Spre deosebire de companiile romanesti, care nu apeleaza inca masiv la servicii intra-grup, multinationalele se bazeaza pe know-how, infrastructura si finantare de la companiile-mama si afiliate. Efectele sinergetice si eficienta crescuta a acestor practici globale sunt bine cunoscute si aplicate de catre toti marii jucatori, indiferent de nationalitate. Asa ca limitarea deductibilitatii acestor costuri inseamna, practic, o cota de impozitare mai ridicata pentru firme cu capital strain decat pentru competitorii lor locali. Am putea spune chiar ca ne vom trezi in fata unei discriminari fiscale. Daca firmele romanesti raman cu o rata de impozitare mai favorabila, iar strainii cu una semnificativ mai mare, distorsiunea concurentiala va fi evidenta. Si cum in orice piata marjele si competitivitatea conteaza, asemenea diferente pot schimba inclusiv cotele de piata.
In spatele facturilor de consultanta sau dobanzi platite in afara tarii stau costuri reale ale grupurilor internationale – personal, infrastructura IT, finantare mai ieftina datorita ratingurilor internationale mai bune etc. Toate acestea sunt impartite intre subsidiare prin formule acceptate la nivel global, inclusiv prin regulile de preturi de transfer la care Romania a aderat (N.B. regulile OCDE, chiar daca inca nu e membra). Prin schimbarea brusca a regulilor, Romania risca sa loveasca exact in avantajele de scalabilitate si eficienta care fac atractive investitiile straine in economia tarii noastre.
Am identificat nu mai putin de 7 puncte de impact economic si juridic pe care le-ar putea genera noua regula de stabilire a profitului impozabil pentru multinationale. Pe langa (1) distorsiunile concurentiale mai-sus pomenite, sunt: (2) costuri de functionare mai mari pentru companiile internationale, ceea ce ar reduce atractivitatea Romaniei ca destinatie investitionala si ar scumpi costul investitiilor realizate cu aceste finantari. Apoi, (3) posibile litigii juridice, avand in vedere ca masuri similare pot intra in conflict cu alte legi si pot avea inclusiv valente neconsitutionale. Apare, de asemenea, (4) dubla impunere, adica aceleasi venituri sa fie taxate de doua ori – o data in Romania, o data in tara ce incaseaza venitul. De asemenea, este posibil sa apara (5) conflicte cu dreptul european, intrucat restrictionarea deductibilitatii poate fi interpretata ca o bariera in calea liberei circulatii a capitalului. (6) Tratatele privind protectia reciproca a investitiilor, la care Romania este parte (e.g. cu SUA), reprezinta un alt aspect de care, poate, nu s-a tinut cont in formularea propunerii ca atare. Aceste tratate contin prevederi clare privind principiul nediscriminarii intre investitorii straini si cei locali. Nu in ultimul rand, avem aspectul (7) acordurilor de pret in avans emise de ANAF in ultimii ani, a caror relevanta si valabilitate este pusa sub semnul intrebarii. Aici devine esential de analizat rolul pe care legislatia privind preturile de transfer il va mai avea in practica, mai ales in ceea ce priveste corectitudinea tranzactiilor intra-grup si conformitatea cu standardele internationale. In conditiile nedeductibilitatii serviciilor, e clar ca dosarele de preturi de transfer pentru aceastea nu vor mai fi utile.
Autoritatile indica faptul ca s-au inspirat din legislatiile americana si poloneza. Realitatea este insa complet alta. In SUA, plafonul de 3% se aplica raportat la toate cheltuielile companiei, nu izolat doar la anumite categorii, iar pragul de aplicabilitate vizeaza doar companiile foarte mari, cu o cifra de afaceri anuala de peste 500 milioane dolari SUA, plus ca exista multiple exceptii si mecanisme de verificare punctuala a tranzactiilor. Polonia, la randul sau, a introdus filtre suplimentare si exceptii, dupa ani de analiza a realitatilor economice. Romania pare ca a preluat doar „titlul” si a transformat o masura tehnica intr-un instrument rigid si potential pagubos pe termen lung.
Ce ar fi de facut? In primul rand, adaptarea legislatiei la bunele practici internationale, inclusiv introducerea unor praguri de aplicabilitate si exceptii bine definite. In al doilea rand, consultarea reala a mediului de afaceri, pentru a calibra masurile pe specificul tranzactiilor intra-grup. In al treilea rand, mentinerea unui cadru predictibil, care sa nu contrazica regulile europene si tratatele bilaterale de protectie a investitiilor.
Reforma fiscala nu poate fi redusa la o simpla ecuatie de colectare mai mare a taxelor. Este nevoie de echilibru intre interesele statului si sustenabilitatea mediului de afaceri. Daca noile reguli vor fi aplicate fara discernamant, Romania risca sa-si sacrifice competitivitatea si sa trimita un semnal periculos investitorilor straini. Ar fi mai intelept sa construim un sistem fiscal echitabil, coerent si aliniat la standardele internationale.
***
Despre EY Romania
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 49,4 miliarde de USD in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2023. Reteaua noastra este integrata la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajuta sa le oferim clientilor servicii prin care sa beneficieze de oportunitatile din intreaga lume.
Prezenta in Romania din anul 1992, EY furnizeaza, cu ajutorul celor peste 1.000 de angajati din Romania si Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale. Avem birouri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau. EY Romania s-a afiliat in 2014 singurei competitii de nivel mondial dedicata antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Castigatorul editiei locale reprezinta Romania in finala mondiala ce are loc in fiecare an, in luna iunie, la Monte Carlo. In finala mondiala se acorda titlul World Entrepreneur Of The Year.
