loader
Directorii executivi rescriu regulile in cautarea cresterii

Directorii executivi rescriu regulile in cautarea cresterii

Doua treimi dintre directorii executivi considera ca agilitatea este noua moneda in business si risca sa devina irelevanti daca nu se adapteaza, arata studiul KPMG CEO Outlook efectuat pe 1.300 de respondenti, inclusiv din Romania.

A 5-a editie a studiului KPMG Global CEO Outlook releva ca mai mult de jumatate dintre directorii executivi (CEO) intervievati sunt increzatori in succes, dar sunt realisti, 53% estimand o crestere moderata de 2% pentru urmatorii trei ani (in scadere de la 55% in 2018). Similar cu editia precedenta, liderii in afaceri mentin estimarea pozitiva pentru cresterea economiei globale in urmatorii trei ani, desi numarul acestora a scazut de la 67% la 62% in ultimele 12 luni. Increderea in viitor este intarita si de politicile de angajare, 36% dintre CEO estimand ca vor creste numarul angajatilor cu peste 6% in urmatorii trei ani.

“Un CEO de succes trebuie sa fie un CEO agil”, spune Bill Thomas, Global Chairman KPMG International.  “Succesul intr-un mediu volatil si incert necesita aptitudini diferite de leadership, mai ales in organizatii mari, multinationale. Nu mai este suficient sa iti aperi pozitia si sa iti folosesti forta economica pentru pastrarea avantajului in piata. Astazi, liderii trebuie sa accepte reorganizarea modelelor de afaceri prin noi parteneriate strategice, fuziuni si achizitii si imbunatatirea aptitudinilor angajatilor”, adauga Bill Thomas.

“Liderii in afaceri se confrunta cu o era a schimbarii si incertitudinii economice fara precedent. Navigand in ape tulburi, directorii executivi creeaza agilitatea organizationala necesara astfel incat companiile sa devina mai puternice pentru viitor. In fata mediului de afaceri impredictibil, modele de afaceri traditionale ale organizatiilor trebuie regandite si adaptate noilor provocari de crestere” spune Ramona Jurubita, Country Managing Partner, KPMG in Romania.

Schimbarea climatica, in topul riscurilor

CEO au indicat schimbarea climatica drept cel mai mare risc pentru cresterea organizatiei lor, pentru prima data in cinci ani cand aceasta a detronat riscurile tehnologice, teritoriale, cyber si operationale. Dar diferenta redusa intre ele zugraveste imaginea unui mediu complex, in continua schimbare.

Neconcordanta in inovatie

Majoritatea CEO (84%) cred o cultura a “esecului rapid” este necesara in piata curenta, astfel incat lectiile din esecuri sa fie invatate repede, insa doar 56% dintre cei intervievati au afirmat ca aceasta cultura este implementata in organizatia lor. Mai mult de 8 din 10 CEO (84%) incearca sa schimbe structura echipelor de conducere pentru a zdruncina status-quo-ul.

De la securitate IT la inovatie

Aspectele IT continua sa ocupe pozitii de top in agenda CEO, desi in scadere, de pe locul 2 anul trecut, pe locul 4 in aceasta editie. In 2019, o proportie mai mare din CEO (69% fata de 55% in 2018) considera ca dezvoltarea unei strategii robuste pentru securitatea IT este esentiala pentru consolidarea increderii partilor interesate, iar majoritatea (71%) considera securitatea IT drept factor cheie in strategia de inovare.

Achizitionarea expertizei prin Fuziuni si Achizitii

Pentru multi lideri in afaceri, Fuziunile & Achizitiile reprezinta cea mai buna oportunitate pentru a tine pasul cu capabilitatile digitale. O strategie proactiva in aceasta privinta este inclusa ca prioritate in agenda a 84% dintre CEO cu un apetit moderat sau crescut pentru M&A in urmatorii trei ani. Implementarea acestui trend poate transforma prin fuziuni si achizitii modelul de afaceri mai repede decat cresterea organica.

Investitiile de capital

Prioritizand intre achizitia de noi tehnologii sau dezvoltarea fortei de munca pentru cresterea flexibilitatii organizatiei, liderii in afaceri inclusi in studiu au preferat tehnologia intr-o proportie de 2 la 1 (68% vs 32%).

Note pentru expertii in Inteligenta artificiala

Inteligenta artificiala (AI) este una dintre preocuparile CEO, insa doar 16% au implementat AI si programe de automatizare. 31% sunt inca in stadiul de pilot, iar 53% afirma ca au efectuat implementari limitate ale AI. Cu toate acestea, 65% dintre liderii in afaceri cred ca includerea AI si automatizarea proceselor de afaceri vor crea mai multe locuri de munca decat vor elimina.

“Studiul din acest an releva ca am intrat intr-o noua era a leadership-ului. Agilitatea provine din echilibrul intre instinctul unui CEO si increderea in date. Pentru decizii strategice, trebuie eliminate datele tendentioase. Nu mai este suficient sa cautam big data, insa liderii in afaceri trebuie sa aplice tehnologia pentru identificarea datelor de calitate. Numai in acest mod vor putea genera abilitatea de crestere a organizatiei”, adauga Bill Thomas.

Autori

foto
KPMG ROMANIA SRL