Cazul analizeaza daca bunurile acordate in leasing, care nu sunt reposedate de locator de la locatari urmare a rezilierii contractelor de leasing financiar (consecinta a neefectuarii platii de catre locatar), pentru care au fost instituite si urmate demersuri de recuperare, reprezinta operatiuni asimilate livrarilor de bunuri efectuate cu plata. Legislatia romaneasca subiect al litigiului judecat de CJUE a fost modificata inainte de emiterea hotararii CJUE.
CJUE a concluzionat ca in situatia in care bunurile acordate in leasing nu sunt recuperate de la fostii locatari, in pofida demersurilor efectuate, si pentru care nu este primita nicio remuneratie de catre locator in urma rezilierii contractelor de leasing, nu poate fi asimilata unei livrari de bunuri efectuata cu plata.
Decizia CJUE va avea un impact direct asupra industriei romanesti de leasing, dar si asupra companiilor care au inregistrat bunuri lipsa din gestiune ce au fost asimilate livrarilor de bunuri efectuate cu plata.
Prin urmare, societatile impactate ar trebui sa investigheze posibilitatea de a utiliza hotararea in litigii aflate pe rolul instantelor / in cadrul controalelor fiscale in desfasurare cu privire la bunurile acordate in leasing nerecuperate / bunurile lipsa din gestiune asimilate livrarilor de bunuri efectuate cu plata.
In plus, companiile impactate ar trebui de asemenea sa cerceteze potentialele modalitati de recuperare a TVA autocolectata cu privire la bunurile nerecuperate / bunurile lipsa din gestiune asimilate livrarilor de bunuri efectuate cu plata in baza prevederilor legislative anterioare.
Astfel de oportunitati ar trebui analizate si in contextul obligatiei si conditiilor de ajustare a TVA deductibila aferenta bunurilor nerecuperate (si a oricaror bunuri lipsa din gestiune), conform conditiilor prevazute de Directiva de TVA si de legislatia romaneasca de TVA.
