Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator Aflate sub presiunea costurilor tot mai mari, sistemele de sanatate trebuie sa se orienteze spre preventie cu ajutorul tehnologiei | DoingBusiness.ro
loader
Aflate sub presiunea costurilor tot mai mari, sistemele de sanatate trebuie sa se orienteze spre preventie cu ajutorul tehnologiei

Aflate sub presiunea costurilor tot mai mari, sistemele de sanatate trebuie sa se orienteze spre preventie cu ajutorul tehnologiei

Ruxandra Tarlescu, Partener si Lider al Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica

Sistemele de sanatate globale se vor confrunta in urmatorii ani cu o presiune tot mai mare din cauza imbatranirii populatiei, lipsei personalului medical si cresterii incidentei bolilor cronice si a costurilor. Pana in 2035, populatia globala ar putea ajunge la aproape 9 miliarde de persoane si, pe masura ce oamenii traiesc mai mult, iar afectiunile cronice, precum diabetul, cancerul si dementa, devin tot mai frecvente, costurile tratamentelor vor exploda. Estimarile Forumului Economic Mondial arata costuri de peste 47 de trilioane de dolari la nivel global pentru tratamentele bolilor enumerate mai sus pana in 2030 (WEF). Astfel, urmatorii zece ani ar putea fi definitorii pentru reconfigurarea sistemelor de sanatate, avand la baza tehnologii si dispozitive de monitorizare si preventie.

Sistemele publice sunt deja sufocate de liste de asteptare si lipsa acuta de personal medical, iar tratamentele inovatoare, precum medicamentele GLP-1 folosite in obezitate si diabet, desi promitatoare, sunt scumpe si inaccesibile pentru majoritatea pacientilor.

Inegalitatile sociale agraveaza si mai mult situatia, accesul la educatie, venituri sau tehnologii medicale moderne este inegal, in timp ce asteptarile pacientilor cresc. Acestia cer acum servicii medicale la fel de accesibile si eficiente precum cele din comertul online sau retail.

In fata acestor presiuni, sistemul de sanatate se afla intr-un proces profund de transformare. Medicina traditionala, centrata pe spitale si pe reactia la boala, va face loc unui model nou, mai deschis, colaborativ si digitalizat. Astfel, ecosistemul medical al viitorului nu va mai fi format exclusiv din spitale, medici si farmacii, ci va include companii tech, start-up-uri din domeniul sanatatii, lanturi de retail si asiguratori.

In acest nou cadru, ingrijirea va deveni preventiva si, in loc sa trateze boli in stadii avansate, sistemul se va concentra pe identificarea timpurie a riscurilor si pe mentinerea starii de bine. Programe precum Our Future Health din Marea Britanie arata ca preventia devine nu doar o strategie medicala, ci si una economica.

Ingrijirea va deveni tot mai personalizata, tratamentele vor tine cont de profilul genetic, de stilul de viata si de mediul pacientului, iar monitorizarea continua prin dispozitive inteligente va permite detectarea bolilor si interventii rapide. Platforme precum GluCare din Dubai, care integreaza date din dispozitive precum Oura Ring, sunt doar inceputul unei revolutii in care tratamentul se adapteaza fiecarui pacient in parte. Ingrijirea medicala nu va mai astepta aparitia simptomelor, ci va deveni predictiva si proactiva, identificand din timp semnele unor afectiuni si intervenind inainte ca acestea sa se agraveze. Solutii ca Zoe, care ofera testari la domiciliu si analize personalizate pentru reglarea alimentatiei, demonstreaza ca datele pot fi un aliat important in prevenirea bolilor cronice.

Folosirea datelor genetice, a dispozitivelor portabile pentru monitorizarea sanatatii si analizele bazate pe inteligenta artificiala sunt exemple clare ca tehnologia se imbina cu medicina preventiva.

De asemenea, pacientii care se recupereaza dupa boli de inima beneficiaza de monitorizare la distanta si planuri de reabilitare personalizate, reducand riscul de readmisie. Dispozitivele de neurostimulare sau senzorii implantabili extind posibilitatile de gestionare personalizata a sanatatii, nu doar restabilind functiile, ci si imbunatatind capacitatile fizice si cognitive.

Totodata, locul in care este oferita ingrijirea se va schimba. Spitalele isi pierd monopolul, iar ingrijirea se muta in comunitate, in farmacii, in clinici sau chiar in casele pacientilor. In plus, industria farmaceutica trebuie sa se adapteze prin integrarea solutiilor digitale pentru a oferi ingrijire personalizata si sa contribuie activ la redefinirea sistemului de sanatate.

Intr-un viitor care nu va mai fi despre “a trata”, ci despre a preveni, a anticipa si a colabora, organizatiile trebuie sa-si regandeasca modelele de afaceri, sa construiasca parteneriate noi si sa puna pacientul in centrul deciziilor.

Toate aceste transformari sunt posibile doar daca sistemul medical va valorifica la maximum cativa factori-cheie: reconfigurarea fortei de munca, adaptarea tehnologiilor si AI-ului, gestionarea datelor in mod sigur si etic si implicarea directa a pacientului in propriul proces de ingrijire.

Autori

foto
PRICEWATERHOUSECOOPERS SERVICII SRL
   Update cookies preferences