Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator Bonificatia de 3% pentru plata taxelor la timp – de la reguli clare de aplicare, la limitari impuse ilegal | DoingBusiness.ro
loader
Bonificatia de 3% pentru plata taxelor la timp – de la reguli clare de aplicare, la limitari impuse ilegal

Bonificatia de 3% pentru plata taxelor la timp – de la reguli clare de aplicare, la limitari impuse ilegal

Material de opinie de Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, Reff & Asociatii | Deloitte Legal

Bonificatia de 3% acordata contribuabililor platitori de impozit pe profit si de impozit pe veniturile microintreprinderilor,  instituita anul trecut de guvern prin Ordonanta de Urgenta 107/2024, ar fi trebuit sa fie simplu de aplicat, datorita faptului ca actul normativ prevede criterii clare de acordare si o procedura simpla atat pentru beneficiari, cat si pentru autoritatea fiscala. Doar ca normele de aplicare, emise cu o intarziere de o jumatate de an, au introdus o serie de conditii suplimentare care limiteaza accesarea facilitatii, in ciuda principiilor de drept care interzic modificarea unei ordonante de urgenta printr-un ordin de ministru.

Aceasta facilitate, valabila incepand cu rezultatele financiare aferente anului 2024, urmarea, alaturi de amnistia fiscala,  sa incurajeze respectarea obligatiilor fiscale, prin acordarea unui mic beneficiu fiscal contribuabililor care indeplinesc anumite conditii clare, stabilite de lege.

Conditiile initiale pentru aplicarea bonificatiei

Conform OUG 107/2024, de bonificatie beneficiaza contribuabilii persoane juridice platitori de impozit pe profit si de impozit pe veniturile microintreprinderilor, cu conditia sa depuna in termenul legal toate declaratiile fiscale obligatorii si sa achite integral obligatiile fiscale aferente anului 2024.

Este foarte importat de precizat ca, pentru a obtine facilitatea, contribuabilul nu este nevoit sa depuna o cerere - organul fiscal central constata automat indeplinirea conditiilor si emite o decizie de acordare a bonificatiei.

Sumele astfel obtinute nu se restituie, ci se compenseaza cu alte obligatii fiscale ale contribuabilului in cauza. Banii se  restituie doar daca, in termenul de prescriptie fiscala, de cinci ani, nu au fost operate compensari.

Asadar, conditiile de acordare sunt expres prevazute in actul normativ de adoptare si nu contin restrictii suplimentare. In consecinta, OUG 107/2024 instituie o facilitate fiscala clara, previzibila si cu conditii bine definite, reprezentand un drept castigat al contribuabilului care isi respecta obligatiile fiscale.

Procedura de aplicare a prevederilor de mai sus ar fi trebuit publicata in termen de 45 de zile de la intrarea in vigoare a OUG 107/2024 (pana pe 22 octombrie 2024).

Procedura de aplicare a bonificatiei - nereguli legislative si juridice

Insa procedura a fost publicata abia in aprilie 2025 (prin Ordinul nr. 540/2025) si, in plus, contine doua modificari esentiale fata de textul ordonantei, si anume posibilitatea diminuarii bonificatiei in cazul in care contribuabilul depune declaratii rectificative care reduc obligatia fiscala aferenta anului 2024 si anularea bonificatiei in cazul depunerii de declaratii rectificative din care rezulta obligatii fiscale majorate sau in alte situatii in care conditiile legii nu mai sunt indeplinite (aceasta ultima prevedere este extrem de vaga si lasa loc la numeroase interpretari).

Din punct de vedere tehnic, dispozitia privind diminuarea sau anularea bonificatiei este problematica din mai multe motive.

In primul rand, ordinul de ministru (Ordinul 540/2025) este un act normativ inferior unei ordonante de urgenta (OUG 107/2024), iar dreptul administrativ si principiile de drept consacrate nu permit ca un act normativ de rang inferior sa modifice sau sa introduca conditii noi fata de prevederile unui act normativ de rang superior. Iar in acest caz, ordinul impune conditii suplimentare si restrictii fata de dreptul castigat al contribuabilului conform OUG 107/2024, ceea ce este incompatibil cu principiile de securitate si stabilitate juridica.

In al doilea rand, bonificatia este un drept dobandit odata cu respectarea conditiilor initiale si nu poate fi anulat arbitrar pe baza unor modificari ulterioare ce nu erau prevazute in lege.

Asadar, analiza conditiilor pentru acordarea bonificatiei trebuie sa se faca conform textului legii la momentul depunerii declaratiei fiscale anuale, nu pe baza unor reguli suplimentare impuse ulterior, printr-un act normativ inferior ca putere juridica.

Consecinte si riscuri pentru contribuabili

In situatia in care contribuabilii au depus deja declaratii rectificative sau au beneficiat de compensari anterior emiterii ordinului, acestia risca nu doar anularea bonificatiei, ci inclusiv plata unor dobanzi si penalitati de intarziere, ceea ce le poate genera costuri suplimentare. Aceasta practica creeaza un precedent periculos, similar cu situatiile controversate legate de amnistiile fiscale anterioare, unde a fost nevoie de interventia legislativa expresa a legiuitorului pentru a clarifica faptul ca refacerea inspectiei fiscale nu decade contribuabilul din drepturile deja castigate.

In concluzie, extinderea discretionara a conditiilor legale printr-un ordin inferior legii reprezinta un precedent periculos si ilegal, care trebuie evitat, pentru a asigura predictibilitate si securitate juridica contribuabililor si pentru a nu descuraja comportamentul fiscal corect.

Autori

   Update cookies preferences