loader

80% dintre clientii magazinelor online renunta la cumparaturile din cos

In Romania, rata medie de abandon a cosului de cumparaturi se ridica in prezent la 60% - 80%, pentru magazinele online, arata datele Teamshare, una dintre cele mai importante platforme de e-commerce integrate din Romania. Procentul este unul similar cu cel intalnit in magazinele offline, unde clientii testeaza, probeaza si analizeaza mai multe produse inainte de a cumpara, insa, in mediul online retailerii pot aplica o serie de masuri pentru a preintampina acest lucru.

Potrivit specialistilor Teamshare, magazinele online au un avantaj in raport cu cele offline, care le ajuta sa reduca rata abandonului cosului de cumparaturi. Astfel, retailerii online pot implementa strategii de remarketing personalizate pe un singur client, cu costuri relativ mici si fara a afecta preturile standard ale produselor.


Totusi, in perioadele de varf, precum campaniile de Black Friday sau de Sarbatori, procentul de renuntare la cosul de cumparaturi scade, mai ales in cazul site-urilor cu trafic ridicat, care au pregatit din timp aceste campanii, potrivit Teamshare. De regula, in perioadele de varf utilizatorii stiu produsele, s-au documentat inainte si doar astepta momentul potrivit sau pretul bun.


”Adaugarea produselor in cos nu presupune neaparat intentia de cumparare. Multi utilizatori folosesc cosul de cumparaturi pe post de wishlist. Ei sunt inca in etapa de ”vanare a preturilor”, evalueaza alte oferte sau conditii de livrare mai rapide. Decizia vine mai tarziu, dupa ce probabil utilizatorul a adaugat acelasi produs in cosurile de pe mai multe site-uri. Odata ce utilizatorul a decis sa achizitioneze, mici obstacole, precum un formular de comanda cu doua-trei campuri in plus de completat nu duc la abandonarea cosului”, spune Marius Panait, Managing Partner Entelion Software, compania ce dezvolta platforma Teamshare.


Este adevarat, adauga acesta, ca procesele de checkout complicate pot face utilizatorul sa se razgandeasca, mai ales daca are si alte optiuni.

 

De ce renunta clientii magazinelor online la cosul de cumparaturi

Potrivit expertilor Teamshare, motivele care ii determina pe 6 pana la 8 din 10 vizitatori ai site-urilor sa renunte la cosul de cumparaturi sunt numeroase. Printre acestea se numara pretul, indecizia fata de achizitie sau lipsa tuturor detaliilor despre produs.

 

 

Cum pot reduce retailerii rata abandonului cosului de cumparaturi

Cumparatorii pot fi motivati sa nu mai abandoneze cosul de cumparaturi prin cateva metode si instrumente esentiale pentru cumparator. Unul dintre cele mai importante este un checkout simplu, cu date minime de creare cont, eventual si logare imedita prin retele sociale. Si chat-ul online este important, oferindu-i utilizatorului posibilitatea de a intra rapid in legatura cu departamentul de suport, in cazul in care intampina greutati. Numarul de telefon si adresa fizica specificate clar in pagina de contact sunt esentiale, dat fiind faptul ca utilizatorii evita sa cumpere de pe site-urile care se limiteaza la un formular de contact si cel mult o adresa de e-mail.


De asemenea, implementarea unor instrumente de remarketing prin e-mail, bannere, reclame text sau video vor ajuta clientul sa revina in magazinul online pentru fiealizarea comenzii. Iar in cazul in care achizitia se face intr-un interval limitat de timp, voucherele si cupoanele de reduceri vor convinge rapid cumparatorul. Un alt factor esential pentru achitarea cosului este politica de retur si garantie clara si simpla pentru utilizator, care va avea un plus de incredere in comerciant.



 

Autori

foto
ENTELION SOFTWARE SRL