loader

XTB lanseaza prima platforma reglementata de Social Trading din Romania

XTB Romania, companie lider pe piata locala de brokeraj, a lansat xSocial, un instrument de tranzactionare unic, care permite utilizatorilor sai sa isi faca vizibile strategiile, primind in schimb un comision, sau sa copieze si contra-copieze strategiile impartasite.

Serviciul este gratuit pentru ambele tipuri de utilizatori, fiind integrat in propria platforma de tranzactionare a XTB, xStation.

 

Astfel, cei care tranzactioneaza se pot inregistra pe xSocial drept furnizori sau followers. Furnizorii sunt acei utilizatori care au deja un cont real pe xStation si sunt dispusi sa isi faca publica activitatea de tranzactionare, permitandu-le altor membri ai platformei sa le foloseasca strategiile. Followers sunt acei traderi care aleg sa utilizeze strategiile furnizorilor.

 

„Ne bucuram sa fim prima companie de brokeraj din Romania care ofera o solutie de Social Trading, ce permite utilizatorilor din toata Europa sa faca schimb de experiente. Mai mult, este primul instrument de tranzactionare care recompenseaza traderii dispusi sa isi „imparta” strategiile, oferindu-le altor traderi, in acelasi timp, oportunitatea de a invata si castiga nu doar din experienta altora, ci si din greselile lor”, a declarat Tadeusz Kuropatwinski, General Manager XTB Romania.

 

Utilizatorii care se inregistreaza ca furnizori vor impartasi, in mod anonim, detaliile tranzactiilor lor, inclusiv rezultatul acestora. In schimb, vor primi un comision de pana la 10 euro/luna pentru fiecare utilizator care le foloseste strategiile.

 

Followers pot vedea detaliile fiecarui furnizor inregistrat pe platforma si pot alege fie sa copieze, fie sa contra-copieze miscarile lor. Copierea unui strategii inseamna ca, din momentul in care un utilizator incepe sa „urmareasca” un furnizor, in contul sau va fi executata fiecare tranzactie realizata de furnizor cu un anumit instrument. Contra-copierea presupune ca orice tranzactie realizata de furnizor sa fie realizata in contul follower in directia opusa. xSocial ofera statistici complexe cu privire la toti furnizorii inregistrati, permitand, astfel, luarea unor decizii informate.

 

 

O caracteristica importanta a solutiei xSocial este faptul ca followers pot folosi strategiile furnizorilor fiind liberi, in acelasi timp, sa aleaga volumele pe care doresc sa le tranzactioneze.   

 

„Este un serviciu foarte interesant, deoarece stimuleaza furnizorii sa adopte strategii coerente, care sunt atractive pentru followers. In acelasi timp, cei mai putin experimentati au sansa de a invata „live” strategii de tranzactionare si a urmari rezultatele lor”, adauga Tadeusz Kuropatwinski. 

 

xSocial este disponibil in 11 limbi diferite si reuneste utilizatori din intreaga lume, creand, astfel, una dintre cele mai mari comunitati de Social Trading. Printre tarile in care xSocial a fost deja implementat se numara Germania, Marea Britanie, Spania, Polonia.

 

Despre XTB Romania

X-Trade Brokers Dom Maklerski este lider pe piata de brokeraj in Europa Centrala si de Est.  Infiintata in 2002, in Polonia, compania are peste 20 de sucursale in Europa, Asia si America de Sud.  In Romania, X-Trade Brokers Dom Maklerski SA Sucursala Bucuresti (XTB Romania) este activa pe piata din 2009. Compania ofera acces la pietele valutare (forex), de marfuri si de capital (actiuni si indici bursieri in pietele majore si cele emergente). XTB Romania ofera tehnologie de varf clientilor sai prin intermediul platformelor de tranzactionare in versiune desktop si mobila. Compania se implica activ in programe de educare pe teme de analiza tehnica si fundamentala, psihologia investitorului si managementul riscului.  Prin tehnologie, educatie, suport individual si servicii de varf pentru clienti, XTB Romania creeaza conditiile pentru succes. XTB Romania face eforturi constante pentru a imbunatati calitatea serviciilor pe care le ofera clientilor sai. Astfel, analistii XTB Romania sustin periodic prezentari pe teme relevante pentru pietele financiare si sunt disponibili zilnic pentru intalniri cu clientii. In Romania, XTB Romania  este reglementata si supervizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).  www.xtb.ro

Autori

foto
DOINGBUSINESS.RO SRL