loader

Vrei sa devii inovativ in HR? Vino la HR Innovation Conference!

Doi dintre cei mai cunoscuti speakeri la nivel mondial, 5 inovatori romani si 500 de specialisti in resurse umane de la cele mai importante companii din Romania vor fi prezenti joi, 3 noiembrie, la HR Innovation Conference.

Cea de-a 12-a editie a conferintei organizata anual de HR Club va incepe la ora 8:30, la Hotel Radisson Blu.


Unul dintre cei mai influenti ganditori ai lumii, Charles Handy, vine la Bucuresti sa le prezinte specialistilor in resurse umane de la cele mai importante companii din Romania o viziune revolutionara asupra modelului de management a unei organizatii de succes.


„O companie trebuie sa functioneze ca o comunitate, ca un sat. Nimeni nu detine un sat, toti sunt membri ai comunitatii si au drepturi. Actionarii sunt recompensati in functie de riscurile pe care si le asuma, dar ei nu sunt numaidecat proprietari. Nici angajatii nu sunt simpli angajati, ci cetateni cu drepturi, care beneficiaza de profitul pe care il genereza”, sustine ganditorul Charles Handy.


Participantii la HR Innovation Conference vor avea prilejul sa il asculte si pe Hal Gregersen, director executiv la MIT Leadership Center, care va oferi informatii despre cum sa-ti cultivi cele cinci calitati esentiale ale inovatorilor in business.
De asemenea, la HR Innovation Conference isi vor impartasi experientele de inovatori cinci romani care privesc in viitor si ofera solutii ingenioase:


• Elevul Tudor Popa, de 17 ani, inventatorul ochelarilor inteligenti Mitra, care ajuta persoanele nevazatoare sa se descurce in situatiile neprevazute ale fiecarei zile.


Maria Dermengiu, eroina unei povesti de succes, care a inceput cu o promitatoare cariera in avocatura, iar in prezent detine o companie orientata catre arta aplicata si numeroase lucrari apreciate la superlativ in tara si in strainatate.


Ciprian Ciofu, seful Directiei Lucrari la Facultea de Mecanica, la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi, care coordoneaza proiectul Formula Student, o competitie in care echipe multisciplinare de studenti realizeaza monoposturi in conditii reale, care participa la competitii adevarate in Italia si Ungaria. O initiativa care se bucura de mare succes in randul viitorilor ingineri de top. Profesorul Ciofu vine la HR Club impreuna cu Florin Cozma, student la Autovehicule Rutiere si membru al unei echipe de la Formula Student.


• Tanarul Mihai Toader-Pasti, alaturi de echipa lui formata din 250 de studenti, a creat cu materiale naturale o locuinta sustenabila, sigura si confortabila. Casa este complet echipata si functionala, iar in interior se regaseste o sera verde. Sistemul folosit in casa verde este fara facturi lunare si produce mai multa energie decat consuma.

 


Conferinta HR Innovation va gazdui si o zona expozitionala, un concept nou si creativ care le va da ocazia participantilor sa interactioneze cu cele mai noi si inovatoare produse din domeniul HR. Unul dintre standuri a fost oferit gratuit de catre organizatori, in urma unei competitii unui ONG inovator. 19 ONG-uri s-au inscris in competitie, iar castigatorul este Junior Achievement Romania pe care participantii il vor putea intalni la standul 16.


HR Innovation Conference va fi transmisa live in Timisoara si Cluj-Napoca.


Mai multe informatii: http://hr-club.ro/ro/evenimente/hr-innovation-conference/2016/06/28/3158


Facebook: https://www.facebook.com/hrclub.romania/?fref=ts


HR Club multumeste tuturor sponsorilor si partenerilor:


Partener Principal: Eucom; Parteneri anuali: Trend Consult Group si PeliFilip;
Parteneri eveniment: BCR Pensii, MERCER MARSH BENEFITS, Romanian Software, Universum
Suporteri eveniment: Accelerole, Max Relax si Wellington, SAP