loader

Vargha Moayed preia conducerea departamentului de Asistenta in afaceri al EY Romania

Vargha Moayed s-a alaturat EY Romania pentru a conduce divizia locala de Asistenta in afaceri, preluand mandatul de la Saulius Adomaitis, care are incepand cu 2016 un nou rol in dezvoltarea serviciilor de Asistenta in afaceri, ca Partener EY in regiunea Orientului Mijlociu si Africa de Nord.

Vargha este cetatean canadian si are peste 20 de ani de experienta in consultanta de management, lucrand pe mai multe continente, in Statele Unite, Canada si Franta. Printre proiectele de anvergura in care a fost implicat se numara conducerea unui incubator high-tech pan-european, finantat de Goldman Sachs in Paris, sau colaborarea cu Ipanema Technologies, pentru a reconstrui functiile de vanzari si marketing ale companiei.

 

“Venirea in Romania este o provocare importanta pentru mine, intrucat imi da ocazia sa dezvolt experienta acumulata in proiecte de consultanta pe care le-am coordonat in intreaga lume. Am fost implicat in proiecte in Europa de Est pe parcursul ultimilor zece ani si am inteles in mod direct potentialul pe care aceasta piata il are. Sunt, de aceea incantat de oportunitatea de a dezvolta in continuare departamentul de Asistenta in afaceri din cadrul EY Romania”, explica Vargha Moayed.

 

Vargha detine o diploma de licenta in comert, obtinuta la Ecole Superieure de Commerce de Montpellier si o diploma de Master in administrarea afacerilor, emisa de Wharton School din cadrul University of Pennsylvania.

 

“Piata serviciilor de consultanta in afaceri din Romania s-a diversificat in mod constant in ultimii ani, atingand un grad mai inalt de sofisticare a acestor servicii. Departamentul nostru de Asistenta in afaceri a crescut si s-a consolidat in tot acest timp, castigand o serie de clienti si proiecte majore pe plan local. In acest context, Vargha va contribui pe mai departe la dezvoltarea departamentului nostru de Asistenta in afaceri si va coordona efortul multi-disciplinar prin care raspundem nevoilor clientilor nostri.” spune Bogdan Ion, Managing Partner EY Romania.

 

Echipa de Asistenta in afaceri a EY Romania numara in prezent peste 120 de profesionisti, care ofera companiilor locale si internationale o paleta diversa de servicii integrate in reteaua EY la nivel global – de la servicii pentru imbunatatirea performantei, la managementul riscului si consultanta IT. Echipa de Asistenta in afaceri este lider pe piata in industrii precum petrol & gaze, energie & utilitati, sau servicii financiare si administratie publica.


 

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL