Grupul Valvis desfasoara operatiuni in domeniul apelor minerale, agriculturii si productiei de energie regenerabila, prin intermediul companiilor Carpathian Springs (care imbuteliaza Aqua Carpatica), Valvis Holding Distribution, Dorna Agri si Terra Muntenia.
“UniCredit Tiriac Bank isi doreste sa fie partenerul preferat al companiilor care au proiecte solide si o viziune clara pe termen lung. Agricultura si industria alimentara reprezinta sectoare strategice ale Romaniei si ne dorim sa finantam din ce in ce mai mult aceste domenii si, totodata, sa fim un investitor si mai relevant in economia romaneasca. Brandul Aqua Carpatica a devenit sinonim cu apa minerala premium si are un potential important de dezvoltare atat in tara cat si la export. Prin acordarea acestei finantari aratam ca sustinem strategia grupului, ca apreciem spiritul antreprenorial si impartasim viziunea domnului Jean Valvis si a intregii sale echipe de managment”, a declarat Andrei Svoronos, seful Departamentului de Agricultura si Industrie Alimentara din cadrul Diviziei Large Corporate a UniCredit tiriac Bank, cel care a coordonat procesul de finantare in cadrul bancii.
“Valvis Holding se afla intr-o etapa de dezvoltare si expansiune, iar parteneriatul cu UniCredit Tiriac Bank se doreste a fi unul solid si de durata. Valvis Holding, prin brandurile sale - cu precadere AQUA Carpatica -, dovedeste viziune, reusind sa schimbe paradigma de consum in categoria sa, impunandu-se printr-o notorietate dovedita de cifrele de vanzari. intr-o piata specifica stagnanta si conservatoare, AQUA Carpatica a inregistrat cresteri de vanzari spectaculoase de la an la an, iar 2015 se prevede a fi anul cu o crestere de aproximativ 50% fata de anul trecut. Eforturile noastre s-au concretizat si prin reusite de export: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, China, tarile Golfului, Rusia, Moldova, Germania, Ungaria. Noi avem certitudinea ca AQUA Carpatica poate deveni ambasador international al Romaniei, prin calitate si pozitionare premium, putand concura direct cu cele mai prestigioase branduri mondiale”, a declarat Jean Valvis, Presedintele Valvis Holding.
In cadrul pachetului de credite agreat, UniCredit tiriac Bank va acorda Carpathian Springs o finantare in valoare de circa 18 milioane de euro. Aceasta este destinata, pe de o parte, refinantarii unor investitii realizate la fabrica de la Panaci (localitatea Coverca, judetul Suceva) si, pe de alta parte, sustinerii nevoilor de dezvoltare a companiei pe piata locala si pe piete externe, printr-o noua linie de capital de lucru.
Totodata, UniCredit tiriac Bank acorda Dorna Agri un plafon de creditare in valoare de 11,25 milioane de lei (2,5 milioane euro) pentru finantarea culturilor agricole, scontarea subventiilor ce urmeaza a fi primite de la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), precum si pentru acoperirea altor nevoi generale. Dorna Agri este unul dintre cei mai importanti producatori agricoli din Romania.
Restul limitelor de creditare aprobate in favoarea celorlalte firme din cadrul grupului Valvis Holding vizeaza refinantarea in conditii mai avantajoase a unui proiect de productie de energie regenerabila, facilitati de factoring si linii de trezorerie pentru acoperirea riscurilor valutare, de dobanda si a pretului cerealelor. Produsele de hedging sunt folosite in mod uzual de marile companii multinationale pentru acoperirea acestor tipuri de riscuri si devin tot mai solicitate si pe piata locala, in contextul aprecierii dolarului, a dobanzilor foarte mici de pe piata interbancara si a volatilitatii de pe pietele financiare internationale.