loader

Sika Romania inaugureaza o noua unitate de productie si lanseaza gama Sikahome

Fabrica Sika Romania din judetul Cluj va produce intreaga gama de mortare si adezivi speciali pentru constructii, cu utilizare atat in domeniul industrial, cat si in cel rezidential.

Sika Romania, unul dintre principalii jucatori ai pietei locale de materiale chimice de constructii, anunta inaugurarea oficiala a noii fabrici de mortare si adezivi speciali pentru finisare si amenajare din Capusu Mare, judetul Cluj. Aceasta este cea de-a doua unitate de productie detinuta de compania elvetiana pe plan local, alaturi de fabrica de aditivi inaugurata la Brasov in 2008.

 

„Noua noastra unitate de productie a devenit operationala din luna martie a acestui an, iar printre primele produse executate se regasesc mortare pentru pardoseli, impermeabilizare si adezivi SikaHome”, a declarat Laurentiu Stefanescu, Director General Sika Romania.

 

Potrivit afirmatiilor sale, la mijlocul anului trecut, Sika Romania a achizitionat o hala de 2.000 de metri patrati, impreuna cu spatii de depozitare si birouri, amplasate pe un teren cu o suprafata de 20.000 de metri patrati, dar si echipamente constand in doua linii de productie complet automatizate, de la compania Deutek. Toate acestea au facut parte dintr-o unitate de productie a companiei, care nu mai era operationala in momentul achizitiei. Ulterior, toate echipamentele au beneficiat de o serie de investitii pentru a fi aduse la standardele de calitate Sika.

 

Acesta a subliniat, de asemenea, ca decizia unei investitii brownfield a fost luata, deoarece a fost gasita aceasta fabrica ce corespunde cerintelor companiei, dar si pentru ca o investitie greenfield ar fi fost operationala intr-un timp mai lung.

 

Investitia in noua unitate de productie a fost sustinuta din fonduri proprii si va fi amortizata in maxim cinci ani. In ceea ce priveste locatia, aceasta are avantajul pozitionarii logistice favorabile fata de pietele tinta ale companiei, precum si a materiilor prime de buna calitate, aflate in vecinatate.

 

„Fabrica proaspat inaugurata are o capacitate de productie de aproximativ 50.000 de tone anual, iar mortarele si adezivii produsi aici se vor adresa pietei locale, dar vor ajunge si la export pe piete invecinate, precum Polonia, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Ucraina si Ungaria”, a mai spus Laurentiu Stefanescu.

 

Acesta a subliniat ca, pe termen scurt, este prevazuta lansarea productiei si pentru alte produse Sika care sunt, in acest moment, importate de la subsidiarele din regiune.

 

SikaHome – noua gama de produse pentru finisaje

 

Odata cu inceperea productiei in noua unitate, Sika a lansat si noua gama de mortare si adezivi speciali pentru finisare si amenajare SikaHome. Aceasta noua gama cuprinde produse ca: adezivi pentru placari ceramice, adezivi pentru placari cu polistiren si vata minerala, adezivi pentru piatra naturala, adezivi flexibili si gleturi de incarcare si finisare.


„Produsele comercializate sub brandul Sika sunt produse speciale care au o tehnologie de aplicare ce necesita cunostinte si instruiri specifice. Una dintre strategiile grupului este aceea de a face cunoscuta aceasta tehnologie si la nivelul consumatorului rezidential prin sloganul Experienta din santier, la raft. Gama de produse SikaHome face aceasta trecere, atat prin calitatea produselor, cat si prin domeniul de aplicare al acestora, fiind cu precadere destinate finisajelor din locuinte”, a afirmat Laurentiu Stefanescu.


Astfel, preponderent, noile produse sunt destinate distributiei si lanturilor de magazine de bricolaj, exceptie facand cele speciale, cu utilizare in domeniul industrial.


Directorul General al companiei a subliniat, de asemenea, ca noile produse au la baza aceleasi retete folosite si in alte unitati de productie Sika din lume, intrunind astfel toate standardele de calitate.


Crestere a cifrei de afaceri pentru anul in curs


In ceea ce priveste impactul inaugurarii noii unitati de productie in business, Laurentiu Stefanescu a declarat ca, pentru anul in curs, este prevazut un avans de 5% a cifrei de afaceri. In plus, pentru 2014, Sika Romania vizeaza o crestere a profitabilitatii, prin reducerea costurilor.


In opinia sa, in 2013, piata locala de mortare si adezivi a avut o valoare de circa 180 de milioane de euro , in scadere cu aproximativ 3% comparativ cu 2012. Pentru anul in curs insa, acesta estimeaza un avans usor al pietei, cu 2-5%.

 

In ceea ce priveste piata de materiale chimice de constructii, aceasta a avut, in 2013, o valoare de aproximativ 770 de milioane de euro, in scadere usoara comparativ cu 2012, urmand ca, in acest an, sa creasca usor.
 

Autori

foto
DOINGBUSINESS.RO SRL