loader
PwC Romania a promovat 14 directori in practicile de Consultanta pentru Afaceri, Audit si Consultanta fiscala si juridica

PwC Romania a promovat 14 directori in practicile de Consultanta pentru Afaceri, Audit si Consultanta fiscala si juridica

PwC Romania a promovat, incepand cu 1 septembrie, paisprezece directori in cadrul serviciilor de Consultanta fiscala si juridica, Audit si Consultanta pentru Afaceri.

”PwC Romania a incheiat un nou an financiar cu rezultate foarte bune si suntem mandri sa recunoastem meritele colegilor nostri si sa le oferim oportunitati de crestere. In numele partenerilor, multumesc echipei pentru rezultatele excelente si ii felicit pe noii directorii pentru promovare si pentru contributia la succesul companiei si a clientilor nostri”, a declarat Dinu Bumbacea, Country Managing Partner PwC Romania.

Astfel, Gabriel Timofte si Marina Pavel au devenit directori in practica de Consultanta pentru Afaceri, Cristina Angheluta, Horia Dan, Catalina Gocea, Robert Girdoc si Iulia Vasile au fost promovati directori in cadrul serviciilor de audit, iar Ioana Bara, Anastasia Dereveanchina, Alexandra Popa, Florin Rizea, Alexandra Rogojan, Claudiu Simionescu in consultanta fiscala si juridica. Liviu Mihaileanu a fost promovat director in cadrul practicii de Consultanta pentru Afaceri din cadrul PwC EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa).

Marina Pavel are mai bine de opt ani de experienta in departamentul de M&A al PwC Romania, asistand in tranzactii jucatori majori din sectoare variate precum farma, energie, retail, IT sau industrie specializata. Experienta Marinei consta in analiza financiara, evaluare, analiza econometrica si statistica economica. Marina este membra ANEVAR din anul 2017 si absolventa a Doctoral School of Finance and Banking.

Gabriel Timofte s-a alaturat echipei de tehnologie (SAP) a PwC Romania in mai 2017. El are o experienta vasta de peste 17 ani in zona de integrare si programare SAP, este o persoana automotivata si orientata spre rezultate. Gabriel ofera expertiza tehnica pentru proiectele mari SAP ale clientilor PwC.

Cristina Angheluta are peste 20 de ani de experienta in servicii de sustenabilitate in Romania si SUA. Ea are o licenta in inginerie chimica de la Georgia Institute of Technology (SUA) si un master in managementul mediului de la Universitatea din Derby (Marea Britanie). Experienta sa vasta include: planificarea si raportarea durabilitatii, studii de impact asupra mediului si social, investigatii de mediu, evaluarea si managementul riscurilor, due diligence de mediu si sociala, planuri de actiune sociala si de mediu, evaluarea si inventarul emisiilor in aer, metode de estimare, amprenta de carbon, implicarea partilor interesate planuri, gestionarea deseurilor si a apelor uzate.

Horia Dan si-a inceput cariera la PwC in 2013 si coordoneaza in prezent departamentul de audit al biroului din Cluj. El are o experienta vasta in serviciile internationale de audit, cu cunostinte aprofundate despre IFRS, US GAAP, reglementarile SOX si GAAP pentru clienti din industriile CIPS, Pharma si Tech. El a lucrat timp de trei ani la unul dintre birourile PwC din New York, unde a lucrat pentru clienti mari din Fortune 500. Este absolvent al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj si certificat ACCA.

Robert Girdoc coordoneaza echipa de risc IT si securitate cibernetica GRC, avand 10 ani de experienta in domeniul auditului IT si securitatii, fiind Auditor Certificat al Sistemelor de Informatii (CISA). Este specializat in implementarea si testarea eficacitatii controalelor si a riscurilor IT conform standardelor internationale si a realizat numeroase evaluari de securitate cibernetica, asigurand conformitatea cu cele mai bune practici si diverse reglementari legislative. Experienta sa se extinde atat la nivel local, cat si international, participand la proiecte din diverse sectoare de activitate, inclusiv Servicii Financiare, Telecomunicatii, Tehnologie, si Sector Public.

Catalina Gocea lucreaza in cadrul departamentului de audit, pentru clientii din industria de servicii financiare. Experienta sa include auditul situatiilor financiare, realizate in conformitate cu normele statutare romanesti, IFRS si alte standarde de raportare de grup, cat si proiecte de consultanta livrate pentru clientii din industria serviciilor financiare. A absolvit recent un masterat in Tehnici Actuariale in cadrul Facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori. Este membra ACCA, ASPAAS, CAFR si actuar certificat.

Iulia Vasile are experienta de 15 ani in audit, dintre care opt ani in PwC Romania, Iulia va fi Director in departamentul Assurance. Experienta sa include auditarea situatiilor financiare intocmite in conformitate cu Standardele de Contabilitate Romane, IFRS si alte cadre de raportare ale grupului. In plus, a fost implicata si in alte tipuri de proiecte de audit, inclusiv tranzactii pe piata de capital. Iulia si-a obtinut diploma de licenta la Academia de Studii Economice din Bucuresti, este membru al ACCA si membru al Camerei Auditorilor Financiari din Romania (CAFR).

Ioana Bara s-a alaturat PwC in 2015 in echipa de taxe indirecte (ITX) si are expertiza in domeniul TVA. Ea a fost implicata in numeroase proiecte de consultanta fiscala indirecta, procese de restructurare, inspectii si litigii de TVA si lucreaza cu diverse companii mari din diferite sectoare industriale, cu accent pe TMT, energie si produse industriale. Ioana este membra a Camerei Consultantilor Fiscali din Romania (CCF) si detine o diploma de licenta in Contabilitate si Sisteme Informationale de Gestiune si un master in Contabilitate si Tehnici Financiare de Administrarea Afacerilor de la Academia de Studii Economice din Bucuresti.

Anastasia Dereveanchina s-a alaturat PwC in 2010 ca parte a Departamentului de Impozite Directe din cadrul biroului din Moldova si coordoneaza in prezent echipa de Transfer Pricing in cadrul TLP. Ea a acumulat experienta in impozitarea nationala si internationala, fiind implicata intr-o varietate larga de proiecte de preturi de transfer menite sa ajute clientii sa-si structureze corect tranzactiile intra-grup si sa navigheze cu succes cadrul legislativ complex al diverselor reguli de stabilire a preturilor de transfer. Anastasia este licentiata in contabilitate si detine diploma de  master in contabilitate si audit de la Academia de Studii Economice din Moldova. In plus, ea a obtinut certificarea ADIT emisa de Chartered Institute of Taxation din Regatul Unit.

Alexandra Popa s-a alaturat PwC Romania in anul 2011 si a acumulat o experienta vasta in arii de servicii precum consultanta taxe directe, aspecte fiscale locale si internationale, inclusiv structuri fiscale, restructurari, raportare fiscala, inspectii fiscale, due diligence si preturi de transfer. In prezent, este implicata preponderent in servicii pentru sectorul farmaceutic si al serviciilor medicale, oferind asistenta pe proiecte de consultanta fiscala precum restructurari, schimbari de model de business, due diligence,  inspectii fiscale si raportare fiscala in principiu pentru clienti din domeniul farmaceutic. Alexandra detine o diploma de licenta si una de masterat in economie la Academia de Studii Economice Bucuresti. De asemenea, este consultant fiscal autorizat, membru al Camerei Consultantilor Fiscali din Romania precum si membru ADIT.

Claudiu Simionescu s-a alaturat PwC in 2012, avand o experienta de 12 ani in domeniul consultantei fiscale. Are o vasta experienta pe piata de fuziuni si achizitii, fiind implicat in unele dintre cele mai mari proiecte de due diligence din Romania din ultimii ani. De asemenea, Claudiu a fost implicat in diverse restructurari si reorganizari (de ex. fuziuni, divizari, transfer de afaceri). Absolvent al Universitatii Lucian Blaga din Sibiu (Facultatea de Inginerie) Claudiu detine diploma in impozitare internationala oferita de Chartered Institute of Taxation din Marea Britanie si este membru al Camerei Consultantilor Fiscali din Romania.

Florin Rizea are o experienta de peste 17 ani in consultanta fiscala, atat pentru clienti interni cat si internationali. Activitatea sa cuprinde diverse servicii fiscale, printre care asistenta in proiecte de restructurare, due-diligence, gestionarea inspectiilor desfasurate de autoritati, revizii fiscale, si suport pentru transpunerea si interpretarea directivelor europene, cum ar fi Pillar 2, DAC6, DAC 7. De asemenea, Florin este implicat in procesul de clarificare si modificare a legislatiei fiscale locale, contribuind activ in grupurile de lucru ale asociatiilor de afaceri.

Alexandra Rogojan coordoneaza departamentului de taxe din cadrul biroului regional al PwC din Cluj-Napoca. Alexandra are cunostinte in toate domeniile de impozitare: impozitare directa si indirecta, impozitare rezidenti si nerezidenti, principii de fiscalitate internationala, contabilitate, preturi de transfer, tehnologie fiscala. De-a lungul carierei sale, Alexandra a coordonat o gama variata de proiecte de consultanta pentru clienti din industrii diverse, precum energie, automotive, FMCG, IT etc. Ea detine o diploma de licenta in management, un master in management contabil, audit si control si un doctorat in contabilitate, toate finalizate in cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj - Napoca. Este membra a CCF si CECCAR si detine, de asemenea, calificarea ADIT (Chartered Institute of Taxation – UK).

Liviu Mihaileanu are 25 de ani de experienta in managementul afacerilor in cadrul companiilor private si multinationale de consultanta. Incepand din 2010, Liviu a dezvoltat cu succes unul dintre serviciile de baza in managementul cunoasterii din PwC EMEA, iar din 2017 a preluat conducerea serviciilor regionale de Knowledge & Collaboration pentru PwC EMEA, Advisory. Liviu este licentiat in Comunicare si Relatii Publice (SNSPA), managementul afacerilor (Open University Business School, UK), Certified Knowledge Manager – CKM (Knowledge Management Institute, Elvetia) si Certificat CIMA (Chartered Institute of Management Accountants, Marea Britanie).

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi incredere in cadrul societatii si de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o retea de firme prezenta in 151 de tari cu mai mult de 360.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri. Spuneti-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastra si descoperiti mai multe informatii despre noi vizitand site-ul www.pwc.ro.