loader
Proiectul Servicii integrate de export, pentru IMM-urile din Romania, Programul de cooperare elvetiano-roman pentru reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene

Proiectul "Servicii integrate de export, pentru IMM-urile din Romania", Programul de cooperare elvetiano-roman pentru reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene

31 de firme si doua clustere din domeniile agriculturii ecologice si productiei de mobila vor expune in cadrul a sase targuri internationale.

S-a finalizat selectia celor 15 firme din domeniul productiei de mobila si a celor 16 firme si doua clustere din domeniul agriculturii ecologice, care vor participa in modulul al II-lea al proiectului “Servicii de export pentru IMM-urile din Romania” la sase targuri internationale. Firmele au fost selectate dintre cei 80 de absolventi ai programului intensiv de instruire antreprenoriala pentru export, organizat in primul modul al proiectului.

Criteriile de departajare a firmelor au fost: gradul de elaborare a strategiei  de export; valoarea adaugata a produsului; gradul de inovare al firmei; calitatea branding-ului si a materialelor de promovare; capacitatea de productie si dotarile tehnologice; pregatirea manageriala a firmei de a face fata cerintelor pietelor internationale.   

Targurile, localizate preponderent in afara Uniunii Europene, in tari precum Malaezia, China Emiratele Arabe Unite si Turcia, ofera producatorilor romani oportunitatea de a explora piete dificil de penetrat individual din cauza costurilor ridicate de participare la expozitii, a diferentelor culturale si a accesului limitat la informatii.

In paralel cu pregatirea individuala a firmelor pentru expozitii, cu scopul de a gasi parteneri strategici pentru accesul la diferite retele de distributie si de a prezenta calitatea produselor romanesti pe pietele locale, se desfasoara o campanie de promovare prin intermediul canalelor mass-media si a retelelor de asociatii de profil.  

La finalul primului modul, a fost analizat si impactul asupra mediului de afaceri al programului de instruire desfasurat cu sprijinul celor doua Centre de Afaceri pentru Export (CAE) pilot din Ploiesti si Bacau, create in prima etapa a proiectului.

Dezbaterea a avut loc in cadrul unei conferinte la care au participat peste 120 de reprezentati ai asociatiilor, clusterelor, patronatelor, mass-media, institutiilor publice si ai IMM-urilor. Evenimentul a oferit, de asemenea, prilejul identificarii unor directii de dezvoltare si sustenabilitate a CAE, aflate in fata provocarii de a folosi experienta acumulata pentru a permite continuitatea serviciilor dupa finalizarea proiectului dar si crearea unui model de afaceri replicabil in celelalte regiuni ale Romaniei.

Ca urmare a programului de instruire, IMM-urile participante au declarat ca se simt pregatite sa abordeze pietele externe cu produse noi sau imbunatatite, cu un brand adaptat mediului de afaceri international si cu o viziune diferita asupra pasilor de urmat pentru a exporta.

Desi rezultatele sunt inca incipiente la nivel national, CAE au potentialul de a deveni modele de afaceri cu impact real in dezvoltarea exportului, in masura in care sunt legate direct cu celelalte  instrumente de sustinere a exportului administrate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri de Comert si Antreprenoriat precum participarea la evenimentele promotionale internationale sau programele de finantare.

Proiectul “Servicii integrate de export pentru IMM-urile din Romania” este cofinantat printr-un grant din partea Elvetiei, prin intermediul Contributiei Elvetiene, in valoare de 7.891.553 RON. In urma procedurii de achizitie publica organizata de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat. Acest proiect este realizat de asocierea Gama Proconsult – Camera de Comert si Industrie Prahova – Inpulse Partners – TDP Partners.

Autori