loader

Peste 44.000 metri patrati de spatii de birouri, finalizati in primele noua luni din 2012

Suprafata noua de spatii de birouri finalizata in primele noua luni ale anului 2012 este de aproximativ 44.000 mp, reprezentand o scadere cu numai 14,4% fata de aceeasi perioada a anului 2011, conform celui mai recent raport de piata al companiei Jones Lang LaSalle


SPATII DE BIROURI - Suprafata noua de spatii de birouri finalizata in primele noua luni ale anului 2012 este de aproximativ 44.000 mp, reprezentand o scadere cu numai 14,4% fata de aceeasi perioada a anului 2011, conform celui mai recent raport de piata al companiei Jones Lang LaSalle, remis luni AGERPRES. In trimestrul al III-lea al anului 2012, au fost inaugurate trei noi proiecte de birouri insumand circa 20.000 mp. In mare parte, la aceasta suprafata a contribuit AFI Business Park (13.700 mp), urmata de Aviatorilor Plaza (3.300 mp) si Monolit Square (2.100 mp). Preluarea totala de spatii de birouri in T3/2012 a fost in jur de 40.000 mp, din care 8.900 mp au fost subiectul contractelor de renegociere. Contractele de inchiriere pentru spatiile finalizate au totalizat circa 17.000 mp, in timp ce pentru 9.945 mp au fost semnate contracte de pre-inchiriere. Activitatea de inchiriere din primele noua luni (cu exceptia contractelor de renegociere/reinchiriere) se situeaza in jurul valorii de 140.000 mp, reprezentand o scadere cu 21% fata de perioada similara a anului 2011.


In mod suprinzator, proiecte de anvergura precum Hermes Business Campus si Green Gate si-au reluat activitatea de constructie si au crescut oferta de birouri din 2013-2014. Analiza geografica a preluarii de spatii de birouri (cu exceptia contractelor de renegociere/re-inchiriere) arata o reorientare a cererii pentru zona de vest a orasului care a atras 39,7% din suprafata inchiriata in T3/2012, urmata de zona de centru-nord (inclusiv zona centrala de afaceri-CBD), Pipera City si coridorul Floreasca Barbu Vacarescu cu 13,3%, 12,3% si respectiv 8,2% din suprafata de birouri inchiriata in T3. In zona de vest a orasului, AFI Business Park si West Gate au atras cea mai mare parte din cerere.


Chiriile contractuale prime pentru spatii de birouri au cunoscut o usoara scadere pana la nivelul de 8,5 euro/mp/luna. In continuare, se asteapta un trend descrescator al chiriilor prime, cu o revenire crescatoare prognozata cel mai devreme in a doua jumatate a anului 2013. Rata totala de neocupare (Clasa A&B) este estimata la 17,16%. Ca o trasatura a pietei locale, rata de neocupare difera semnificativ in diversele zone de afaceri. ,,Cea mai pregnanta caracteristica a pietei in T3/2012 este incertitudinea. Numeroase proiecte au fost anuntate, altele au fost finalizate mai devreme. Chiriile prime sunt afectate si ele de preferinta chiriasilor de a semna contracte de pre-inchiriere, dar si de lipsa unor proiecte noi de birouri in zona centrala de afaceri. Rata de neocupare este vulnerabila la procesele de consolidare si ne asteptam ca scaderea acesteia sa se amane pentru anul 2013', apreciaza analistii de la Jones Lang LaSalle.


SPATII COMERCIALE: Anul 2012 va contribui la stocul modern de spatii comerciale cu 187.000 mp, in timp ce oferta anului 2013 este estimata la 150.000 mp, conform celui mai recent raport de piata al companiei Jones Lang LaSalle, remis luni Agerpres. Retailerii alimentari si de confectii sunt cei care asigura cererea de spatii comerciale. Cu exceptia retailerilor tip cash&carry, Metro si Selgros, si a lantului de hypermarket-uri real (partea a grupului Metro), toti ceilalti retaileri importanti care activeaza in domeniul alimentar anunta importante planuri de expansiune atat pe termen scurt cat si mediu. Una dintre cele mai importante tranzactii finalizate in T3/2012 o reprezinta semnarea contractului de preinchiriere dintre ancora de food Carrefour si Korona din Brasov, un centru comercial dezvoltat de compania poloneza Echo Investment. Prima faza a centrului comercial va oferi o suprafata de 28.000 mp, avand finalizarea programata in 2015. Lista cu cele mai importante proiecte anuntate pentru 2013-2014 cuprinde Promenada Mall si extensiile Bucuresti Mall si Plaza Romania in Bucuresti, AFI Palace in Ploiesti, precum si Coresi, proiectul NEPI si Cora in Brasov. Cu toate ca sunt disponibile putine unitati prime in cele mai importante centre comerciale din Bucuresti, chiriile sunt in continuare estimate intre 60-70 euro/mp/luna. Chiriile prime ale unitatilor stradale sunt cuprinse intre 60-65 euro/mp/luna.


SPATII INDUSTRIALE: In trimestrul III din 2012, in Romania, s-au inchiriat circa 41.000 metri patrati de spatii industriale (stoc modern si vechi), conform celui mai recent raport de piata al companiei Jones Lang LaSalle, remis luni Agerpres. Cererea pentru spatii industriale s-a inregistrat in Bucuresti si in alte cateva orase precum Timisoara si Ploiesti. La nivel national, in primele 9 luni din 2012 s-au inchiriat aproximativ 75.000 mp, din care 76% in stocul modern. Activitatea de constructie speculativa a spatiilor industriale in Capitala este limitata, iar noua oferta aflata in constructie in acest moment este fie pre-inchiriata, fie dezvoltata la cerere. Cele mai importante unitati cu spatii industriale finalizate in T3/2012 in Romania sunt cele pentru Danone in Bucuresti (10.000 mp), doua unitati dezvoltate si ocupate de chiriasi in Timisoara, insumand 15.000 mp si o unitate de 20.000 mp in Ploiesti West Park, reprezentand o extensie a unitatii deja inchiriata de BAT si OTZ. Proiectul Turda Industrial Park (TIP) a avansat cu lucrarile de constructie la prima faza a proiectului care va oferi spatii logistice (24.000 mp), spatii de productie pentru industria usoara (10.000 mp) si o unitate dedicata companiilor mici si mijlocii (5.500 mp), avand termen de finalizare T1/2013. In plus, TIP, dezvoltat in parteneriat de catre fondul de investitii Europa Capital si Graells&Llonch, a primit din partea autoritatilor locale statutul de parc industrial, care printre altele se va traduce in costuri mai mici pentru potentialii chiriasi. Conform unui studiu recent al echipei Jones Lang LaSalle, Romania a fost identificata ca o locatie cu mare potential logistic, studiu care are la baza cativa factori importanti, printre care amplasarea geografica, potentialul cresterii economice, precum si forta de munca calificata la costuri mici. Chiriile spatiilor industriale prime au scazut usor, ajungand pana la nivelul de 3,8-4 euro/mp/luna. Chiriile spatiilor dedicate industriei usoare sunt cuprinse intre 3,5-4,25 euro/mp/luna. In cazul spatiilor industriale de mari dimensiuni, de peste 20.000 mp, chiriile sunt cuprinse intre 3,5-3,75 euro/mp/luna. La chiria de baza se adauga serviciile de intretinere (in jur de 15-20% din valoare chiriei de baza) precum si costul serviciilor de manipulare din spatiile de depozitare. Piata spatiilor industriale nu a inregistrat modificari majore in primele noua luni ale anului 2012. Activitatea speculativa de constructie este modesta, dar s-a observat o crestere a spatiior industriale in parcurile deja existente. Acestea raporteaza o rata mai mari de neocupare ca urmare a tendintei chiriasilor de a se muta in propriile unitati, consolidari ale operatiunilor sau micsorarea suprafetelor industriale inchiriate. Un numar mic de noi companii isi fac intrarea pe piata romaneasca, evaluand cele mai importante orase regionale, in vederea demararii unor unitati de productie.